Cabinet Individual de PSIHOLOGIE Popescu Monica Oana

20/09/2025

Ai greși

De te-ai

Opri

💚

18/09/2025

Dragul meu Scrolling

Tentacule prelungi și mișcătoare
Mă cuprind într-un torent uluitor
Încă un filmuleț din Oceanul Vieții
Încă un Pod Cast întins peste toate cele
Sau o zicere fără de zicere.

Vertij, brațe pe sus și dezorientate
Alunec iar, vizitator vinovat al vieții altora
Într-o discuție despre discuție
Și în câte un story tras de- un fir de păr.

Încă o contorsionare a cuvintelor
Ce nu s-au plăsmuit, citit, mestecat, macerat, ci se zic și numa' se tot zic
Postate, nu făcute, vrute și nevrute.

Se tot lovesc de zidul plângerii/preamăririi
Și zboară precum obiectele inutile
Azvârlite fără cap și coadă,
prin lumea de carton, de gaz sau de iluzii.

Scrolling în fuga de vid
Scrolling în fuga de sine
Scrolling drag, eu mă întorc la mine.

Speeer!

14/09/2025

Mă atinge

Mă atinge
toamna asta cafenie
În palmă
Pe coapsă
Și pe o stea

Și stăruie
să îmi tot cânte-n strună
Despre a dori
A cuprinde
Și a dura

Mă atinge
toamna asta ușoară
Ca inima
Și respirația
Și bocancii mei de catifea

Și nu se lasă
Până nu îmi smulge ăst refern,
(la rându-mi de la vară- mprumutat)
,,Povestea noastră e cu
va urma"

Și nici că rămân
Neatinsă de atingerea sa
Ci mă transform ușor
Sub toamna cafenie
În ce om mai vedea

Te atinge toamna
asta cafenie
În a dori
cuprinde
și dura?

11/09/2025

Sunt bine cu mine

Tu vezi- ți și de tine

Aviz unor modalități ale unor oameni, de a se conecta cu tine, fie dintr-un loc al lor al durerii sau al neputinței, fără să te cunoască demult său fără să te cunoască în viața reală, din dorința de a-ți sări într-un ajutor nesolicitat și nedorit. Poate doar nepotrivit pe moment dar care pică precum un scaiete pe umărul cămășii, în timp ce te pregătești să zici un speech despre adecvare.

E o senzație în corp, un iz supărător care nu îți mai dă pace, în astfel de interacțiuni, de "ceva ar trebui să nu fie în regulă cu mine?", "oare am probleme despre care nu știu că le am?" "de ce orice cuvânt e întors pe dos și rastalmacit?"

Apoi mă uit în mine și în starea și eforturile pe care le fac și apoi în ușurința mea și zic nu.

Cam așa se simte, atunci când îți forțează cineva, primirea unui sfat/ text/ produs și poate chiar forțarea unei așazise prietenii.
Prietenia, ce chestie rară și prețioasă....🥹

06/09/2025

Viața e o luptă, pentru cel ce se chinuie să o trăiască, cu ochii înspre ,,cele văzute" și așteptări cu ceea ce poate primi.

Viața e o zi/ noapte de vară/ toamnă pentru cel ce nu își bate capul prea mult cu ea, decât să o trăiască, cu ochii înspre ,,cele nevăzute" și ceea ce poate el oferi.

26/08/2025

Prețuiesc din ce în ce mai mult, acest ,,anotimp dintre anotimpuri", când vara și toamna dansează nehotărâte și sfioase, un valls aparte, parcă și nou și vechi, în fiecare an. Și al renunțării și al preschimbării, și al speranței și al binelui în rău și râului în bine. Își fac promisiuni, pe cât de mărețe, pe atât de greu de împlinit, uneori, prelungind dulceața comuniunii lor, cu dimineți din ce în ce mai tăioase și albăstrite, înmuiate în dupamiezi calde, cu penumbre stacojii.

Cea dintâi, vara, mai tânără și dornică de joc, libertate și beatitudine, promite că va mai zăbovi aici, cald învaluitoare, păstrând în noi, acea ușurătate a ființei. Cea de-a doua, toamna, coaptă, înțeleaptă și plină de roade, promite că va aduce stabilitate și așezare peste toată suflarea.

Ce bine e, să le simți pe amândouă, în vremea asta, unduindu-se armonios, împăcand tinerețea cu înțelepciunea, zborul cu țărâna, cald și rece, viu și stins, înflorire și desfrunzire.

Găsesc azi, frumusețe în nehotărâre, în ezitare și răzgândire, întocmai așa cm simt acest ,anotimp dintre cele două Mării".
Găsesc tot mai adânc și adevărat răspunsul "depinde...", lipsa nevoii de certitudinii și de a avea dreptate.

Sunt recunoscătoare pentru oameni, pentru emoțiile momentului, pentru sentimentele clădite în timp și vă mulțumesc celor ce, în mod nesperat dar îmbrățișat de mine azi, nu mă aruncați în uitare.🧡

Vă port și eu în suflet și îmi doresc să vă fiu alături!

22/08/2025

Se supăra cineva? 🗨

19/08/2025

Ploaie indiană

Plouă anemic
Prelins pe fereastra terasei
Și în mine

Plouă amestecat
Picurând vară în toamnă
Cedând solaritatea, pustiirii

Plouă etern
Amintindu-mi de curgerea vieții
Prin oscioare și vene și carne

Plouă aproape a ploaie indiană sângerie
Trăiesc fără de cei fără de care credeam
Că nici viața nu va mai curge prin mine

Plouă suav șoptindu-mi în suflet jilav
Că dacă trăiesc fără tine, tu, parte din mine
Trăiesc azi, ca ploaia curgând, fără oricine.

15/08/2025

Și clape albe și clape negre 🤍🖤

13/08/2025

Tata 🩶

Imaginea tatălui nu este doar despre un om, ci despre un spațiu interior. Imaginea tatǎlui devine în noi vocea sprijinului, a limitelor sănătoase, a stabilității.

Când această prezență a lipsit sau a fost instabilă, în noi rămâne un gol. Uneori nu avem încredere în propriile decizii, alteori ne e greu să ne sprijinim singuri, să construim, să rămânem.

Poate că tatăl nu a fost acolo. Sau poate că a fost prezent fizic, dar emoțional departe. Și atunci învățăm să nu ne bazăm pe nimeni. Să ne descurcăm singuri. Să controlăm. Sau dimpotrivă, să căutăm în afară ce nu s-a așezat înăuntru.

Lucrul cu tata nu e despre a acuza, ci despre a recunoaște ce a lipsit. Despre a vedea ce parte din noi s-a maturizat prea devreme, și ce parte a rămas înfricoșată, neîncrezătoare, dependentă.

Putem învăța să construim această prezență în noi. O parte adultă care să spună: „sunt aici, pot duce, am stabilitate”. Aceasta este vocea interioară care nu ne abandonează când apar dificultăți. Care nu ne trage înapoi în nesiguranță, ci ne susține să mergem înainte.

Imaginea noastrǎ interioarǎ e fundația pe care clădim. Dacă ea lipsește, totul se simte instabil. Dar e o fundație pe care o putem construi, chiar și târziu, adulți fiind. Şi aceasta este cea mai bunǎ veste.

11/08/2025

Capete de relații
Ochiuri de cer înspre inimă

Închipuind o sfoară, strașnică, din fibre naturale și rezistente, o putem asemui cu relațiile dintre oameni, reflectând la ceea ce te determina să ții sfoara de un capăt, în timp ce o altă ființă, o apucă de celălalt.

E fain să ții de acele capete de relație, în care nu este necesar să porți armură, să te aperi, să te autojustifici. În unele relații, poate că ai ajuns să porți un scut greu ca plumbul și e un efort istovitor. Și poate că ai observat, că oricum, în final nu rezulta neapărat ceva constructiv.

Ții de acele capete de relație, în care și celălalt face exerciții de admirație. În cazul unor oameni nu am auzit niciodată, să facă vreo apreciere la adresa cuiva. Și nu este o judecată, este o observație.

Ții de acele capete de relații, în care nu trebuie "să demonstrezi", să aduci argumente fiindcă ești psiholog sau agronom sau inginer sau intr-o luptă cu documentarea de google sau cu legea- celui- ce- strigă- mai-tare-din-durerea-tuturor-rărunchilor, veche și adâncă.

Ții de acele capete de relație în care cineva zice "Mai știi când ai fost atunci lângă mine sau mai știi că datorită ție, am cunoscut acea persoana sau am venit într-un loc ce a contat pentru viața mea?"
Ca să pot să răspund: "Nu am făcut nimic, ci tu ai avut ochi buni, fler, râvnă sau inspirație!"
Însă să îngrop și să amuțesc în suflet recunoștința asta, ca să îi pot da corp, să o pot duce mai departe, talisman de suflet.

Ții de acele capete de relații în care primești un feedback negativ constructiv, cu colțurile buzelor lăsate întâi în jos și arcuite ulterior în zâmbet: "Bine, măi, nu prea e ok". Atunci cineva riscă să îți spună ceva neplăcut, cu riscul de a "cădea" neplăcut și totuși o face, fiindcă îi pasă.

Ții de acele capete de relații în care celălalt face cu ochiul vieții și începi să râzi în tot amarul ultimelor vești, fiindcă vezi ceva mai mare, mai important, mai bun, poate chiar să nu te mai iei atât de în serios.
Și te deprinzi să faci acel zoom-in, zoom-out, care vine din "Eu sunt OK, tu ești OK!"

Ții de acele capete de relații, în care nu simți cântar, măsură sau metru, kg, niciun iz de tranzacții, ci îl vezi pe celălalt ca fiind bun cu sine. Asta e "măsura" căldurii și bunătății, măsura în care ai grijă și de tine, în timp ce îi vezi și pe ceilalți. E frumos când, tocmai, fără cântar, fluvii de căldură, se fac boomerang sufletesc.

Ții de acele capete de relații în care îți aduci aminte de celălalt nu doar grație similarității contextului sau când are o reușită sau, dimpotrivă, o nereușită și îl încearcă vreo melancolie sau tristețe.
Dacă doar atunci il vezi, înseamnă că de fapt nu il vezi pe celălalt, ci niște straturi ale sale dar de care îți este mai ușor "să te prinzi", la propriu și la figurat.
Dimpotrivă, atunci când în cele mai obișnuite zile în care exist pentru mine, exist un pic și pentru tine, prind micuțe aripi de bucurie.

Ții de acele capete de relații, în care nu auzi frecvent: "nu am timp, sunt ocupat/a", fiindcă din nou, e o măsură a timpului pe care de fapt nu ți-l acorzi ție.
Și e dureros pentru un prieten să te vadă fugind în/ din/ prin propria viață.

Ții de acele capete de relație în care, habar n-ai: uneori te întreabă cineva cm te simți, uneori nici nu te întreabă și e bine. Și e opusul unui alt soi de "Cum te simți?", contorsionat din spaime și nemulțumiri perpetue, parcă vrând să nu te simți bine. Și certificand că tu nu ești bine, oferindu-ti un umăr schilod la rându-i pe care să îți pui capul și de care poate că nu ai nevoie.

Ții de acele capete de relație în care oamenii au înțeles că misterul nu se cultivă din tăceri abisale, ci din contribuție și asumare. Că nu vei fi "mai mult, mai interesant/a", lăsându-mă să umplu golul, indrugand verzi și uscate și "făcându-mă de râs".

Ții de acele capete de relații fără oferte de genul 9,99 lei.

Ții de acele capete de relație în care poți vorbi și altceva, în afară de bani, job și vacanțe.

07/08/2025

all of all of us need is love