19/09/2024                                                                            
                                    
                                                                            
                                            A fost odată ca niciodată... o studentă. Eh, n-a intenționat asta, dar cei din casă se uitau la ea cu dispreț când își așternea poveștile pe hârtie și le citea copiilor din cartier. Niciodată nu mergea în parc fără să ia și o prăjitură gătită de mâna ei. Adora să vadă mutrișoarele lor fericite când primeau câte o brioșă cu o față de pisică sau de moș cu nasul mare. Se simțea împlinită când copiii ascultau poveștile ei cu gura căscată, uitând să mai și mănânce! Câtedată poveștile erau amuzante, alteori înfricoșătoare, dar mereu cu tâlc. Cert este că toți copiii din cartier făceau roi în jurul ei (chiar și cei mai mari).
Familia ei avea impresia că își pierde vremea și că nu se gândește la viitor. Tata o voia inginer, mama o vedea economist, frații ei mai mari erau ba medici, ba avocați... ea voia doar să facă copiii fericiți. Nu înțelegea de ce are nevoie de o diplomă pentru asta.... La presiunea celor mari, a devenit studentă. Acum mergea prin aule, biblioteci și amfiteatre, iar în loc de prăjiturele căra teancuri de cărți. Nu mai avea timp nici de a crea povești, nici de a găti prăjituri. În parc nu mai mergea pentru că era dureros când copiii o întrebau de ce nu le mai aduce povești cu ciocolată. Avea lucruri mai importante de făcut: proiecte, laboratoare și seminarii, cercetări și peer-reviews. Era din ce în ce mai tristă și obosită. Măcar familia ei era mulțumită... 
Dar într-o noapte, a avut un vis. 
O ușă se-nchidea și alta s-a deschis: 
Un drum frumos, dar sinuos, 
Pe care ea păși sfios. 
La fiecare pas creștea 
Câte-o brioșă, o acadea... 
Din colțuri mai întunecate, 
Veneau spre ea cu pași mărunți, 
Copii... și tineri și cărunți, 
Să ia câte-o poveste-n dar, 
Să îndulcească-al lor amar. 
Și-au tot venit, și-au tot venit, 
Ea le gătea, dar... diferit.