06/04/2025
Copilul meu merge la școală!
Dragă părinte de pitic mare, ești mândru și fericit că al tău pui poate acum merge la școală. A crescut, este plin de energie și o nouă etapă începe să se deruleze în fața ta și a lui.
Și-a dorit mult să meargă la școală, căci titlul de școlar înseamnă competență, înseamnă mare, înseamnă puternic, și cu toții ne dorim să fim mari, competenți și puternici. Dar, în realitate, copilul nu a știut ce își dorește.
Toată vara a așteptat entuziasmat să ajungă în locul mult dorit – școala –, locul în care visează să se simtă mare, competent și puternic. Iar prima zi de școală este minunată, și pentru tine, și pentru el.
Dacă puiul tău era pregătit pentru efort intelectual, avea rezistență la frustrare, o stimă de sine bine formată în cadrul grădiniței, putea coopera ușor cu ceilalți copii, atunci lucrurile vor merge bine. Dacă mai este și conștiincios, treaba e treabă.
Dar... vine acel dar care provoacă atâta durere – și ție, ca adult, dar mai ales puiului mult iubit.
Cum știm că al nostru copil este sau nu pregătit de școală?
Stă în activitate între 30–40 de minute, chiar dacă activitatea îl plictisește?
Are cunoștințele necesare? (Cunoaște cifre, litere, forme geometrice, culori, anotimpuri, zilele săptămânii, lunile anului etc.)
Se joacă cu alți copii în roluri diferite? (Adică este și subordonat, și lider.) Cooperează cu colegii de grupă, în parc se joacă cu alți copii și face față respingerii, când aceasta apare?
Are curajul să pună întrebări adulților din afara familiei?
Vorbește corect?
Poate merge în echilibru pe o bârnă sau pe bordura trotuarului? Poate sta într-un picior timp de mai multe secunde? Poate face labirinte simple cu degetul, poate colora în contur, poate decupa, poate scrie ținând corect creionul?
Se poate îmbrăca și dezbrăca singur? Se poate încălța și descalța singur?
Reproduce o poveste dacă o aude de 2–3 ori?
Dacă ne trimitem puiul la școală doar pentru că a ajuns la vârsta corespunzătoare, este posibil să-i facem un rău imens, condamnându-l la izolare, deznădejde și umilință.
De ce oare?
Pentru că al nostru pui va concura, va crește și se va dezvolta alături de alți pui care au o vârstă mai mare, cunoștințe mai multe și o încredere mai mare în forțele proprii.
Când văd că pot și sunt competent, apreciat pentru reușitele mele reale, încrederea mea în mine și în capacitățile mele crește. Astfel, voi face față provocărilor ce vin spre mine știind că pot.
Dar dacă realizez că sunt printre puținii care nu pot, dacă depun efort dar nu am rezultatul scontat, dacă mă ridic de pe scaun pentru că nu mai rezist și doamna îmi face mereu observații, dacă acasă mă chinui să-mi fac temele iar mama, tata, bunici sau mătuși nu au răbdare cu mine ori îmi rup foile... Dacă sunt comparat cu colegul sau colega, atunci voi nutri în mine ură față de școală, de educație, de profesori. Mă voi simți inadecvat, fără speranță, obosit, speriat și voi dori să mă revolt. Nimănui nu-i place să trăiască sentimente negative, disconfort. Nici copiilor, dar nici nouă, ca adulți.
Dacă eu, ca adult, nu pot duce disconfortul inadecvarii, al umilinței, al durerii sau al respingerii, atunci nu voi putea să fiu un sprijin real pentru al meu pui. Nu voi putea să-i ofer empatie, să-l mângâi în durerea lui sau să-i fiu ghid, ci voi aduce asupra lui și ale mele disconforturi și dezamăgiri, punând mai multă presiune pe micul om în formare.
Și uite-așa, prima zi de bucurie și mândrie, că în sfârșit am ajuns la școală, se transformă într-un coșmar ce crește cu fiecare an în care al meu pui rămâne în urmă. Apelezi la meditații peste meditații, la psihologi și logopezi, la biserici și rugăciuni ca să ajungeți la liman.
Iar adolescența, pentru acești copii, va veni cu și mai multe provocări, pentru că undeva trebuie făcut un reglaj.
Adolescentul are nevoie de un grup în care să fie acceptat, apreciat și încurajat, iar acest grup – chiar și pentru cei mai puternici – poate fi o capcană. Dar mai ales pentru cel care până acum s-a simțit inadecvat...
Însă reglajul, dragul meu și draga mea, nu la ei trebuie făcut, ci la noi, ca adulți.
Dacă te confrunți cu astfel de situații și ceri mai mult de la copilul tău decât poate în momentul de față (nimeni nu-i contestă inteligența în general), te îndemn cu tot dragul să-ți iei timp pentru tine, să investești în tine și în psihoterapie, astfel încât să fii acolo pentru puiul tău, ajutându-l să devină cea mai bună versiune a lui.
Dacă doar copilul merge la psiholog, iar tu, acasă, nu faci schimbări reale pentru a-l susține, este ca și cm ai trimite o persoană obeză la un curs de nutriție timp de o oră pe săptămână, dar acasă este înconjurată de aceleași dulciuri tentante și alimente nesănătoase.
Schimbarea trebuie să apară și în mediul în care trăiește copilul pentru a vedea rezultate reale. Iar tu, dragul meu și draga mea, ești mediul lui.
Dacă puiul tău încă este la grădiniță, analizează bine dacă îl dai la școală de la 5 ani sau de la 6–7 ani.
Dacă vecinul sau vecina „râd” că al tău pui a ajuns mai târziu la școală... lasă-i să râdă. Atâta pot. Prioritatea ta, ca părinte, nu sunt vecinii, ci puiul tău și bunăstarea lui.
Oferă-i o bază solidă acum, cât încă este la grădiniță. Este mult mai ușor și aproape nesesizabil să repete un an de grădiniță decât un an de școală. Du-l la biserică și lasă-l singur la grupa de copii, du-l în drumeții și petrece timp de calitate cu el. Fă cu el exerciții și pregătire pentru școală acasă, sub formă de joc. Du-l la logopedie dacă are nevoie să corecteze sunete sau să învețe să le pronunțe – și ține cont că poate dura mai bine de 8 luni.
Faceți jocuri de atenție, lasă-l în vecini, în parc cu copii necunoscuți (supravegheat), sau la bunici. Du-l la grupuri de pictură, dans sau dezvoltare personală pentru copii. Ia-ți timp un an de zile să fii lângă el și renunță la ecrane în totalitate – vei vedea că într-un an ai un copil competent, curajos și gata să înfrunte necunoscutul, să-și facă noi prieteni și să fie atent în clasă. Să fie dornic de nou și de provocare.
Dacă ar fi mai mulți părinți care ar lua în considerare aceste aspecte, copiii ar fi mai încrezători, mai buni, mai curajoși, iar profesorii și învățătorii ar avea o viață mai ușoară la clasă și nu ar trebui să facă educația de acasă sau de la grădiniță... în școală.
Haideți să fim responsabili și să facem tot ce ține de noi pentru ca ai noștri copii să fie bine, să fie educați și demni, să aibă respect și apreciere pentru educație.
(Și aici, nu ar strica o reinventare a sistemului nostru de învățământ, care să se adapteze noilor nevoi.)
Iar dacă puiul tău are dificultăți, nu mai pune presiune pe el și pe tine, ca adult. Caută ajutor de specialitate și oferă-i sprijin emoțional copilului tău, astfel încât acesta să poată deveni cea mai bună versiune a sa.
Lasă gura lumii să spună ce vrea – copilul tău este copil doar o dată, iar timpul petrecut împreună cu el este cea mai bună investiție pe care o poți face!
Psihoterapeut Moga Domelia-Lois Moga
