
13/02/2024
Cine sunt eu?
Făcând o retrospectivă a ultimilor șapte ani, am decis să scriu acest scurt text pentru cei care nu mă cunosc.🤗
În anul 2017, viața mea a luat o întorsătură neașteptată când am fost diagnosticată cu suspiciune de Scleroză Multiplă. În anul 2019, confirmarea a venit odată cu analiza lichidului cefalorahidian și a altor învestigații suplimentare. De atunci, am încercat să gestionez boala prin metode naturale, refuzând să fiu definită de ea. S-a dovedit a fi un drum dificil, dar am reușit având alături de mine soțul, mama și cei doi copii, iar cu sprijinul lor am reușit să lupt pentru viața mea.
Această încercare a vieții mele m-a determinat să investesc timp, efort, bani, în specializarea mea, în domeniul Aromaterapiei și Nutriției, căutând mereu modalități de a-mi îmbunătăți starea de sănătate și de a ajuta, și alți oameni care au nevoie de îndrumarea mea în acestă călătorie către sănătate și echilibru.
Chiar dacă nu a fost, și nu este un drum ușor în această călătorie spre sănătate, cu ajutorul și încrederea în Dumnezeu reușesc să merg mai departe.🙏
În fiecare pagină a vieții mele am descoperit lecții prețioase și am întâlnit oameni minunați, construind legături ce îmi dau putere. În ciuda provocărilor, am descoperit forța de a merge înainte și de a îmbrățișa fiecare zi cu recunoștință și iubire.🙏❤️
Dacă ai nevoie de îndrumare pentru a găsi o soluție, la provocarea pe care o ai în ceea ce privește sănătatea, contactează-mă, voi fi alături de tine, pas cu pas.📲🤗
Cu iubire și recunoștință,
Nicoleta ( )🫶
https://burnetenicoleta.beehive-system.com/