Anca Tiurean - Cabinet Psihoterapie

14/12/2025

Some say that there are no stupid questions.
What about those questions by which one only seeks to confirm one's own beliefs and nothing more?
This is more of an attitude problem. Questions are like people. They reveal the author's being. Here we are again in a workshop where we exercise and develop our art of questioning.

We decided that we don't hold back from challenging each other's limits today; that we deliberately seek to provoke each other's impulsivity and maintain our capacity for reasoning despite the obstructive effect of our stress hormones. The group started in a freestyle spontaneous dynamic with no singular facilitator. Every reply was a catalyst for a subsequent reaction. Someone's enthusiasm was cut short by someone else like a sudded red traffic light. Was that an impulsive or rather a reasoned decision to stop? Do reason and impulse work together or are they forever antagonized by one another?

To master the art of letting opposites be together and enrich each other, we needed to keep experimenting. In the second part of our encounter, we divided our tasks: the one whose impulsiveness was more obvious became the counsellor; the one who was more obviously keen on structure and rather annoyed by chaos, was consulted; the observers watched how the consultation process unfolded and provided their observations at the end.

We enjoyed a beautiful demonstration of a mental martial art, in which it was quite obvious that who one is does not matter. We're just temporary actors on the social stage playing a temporary part in an all too familiar script. We all have all the characters inside of us. Life looks like a constant theater improvisation. You wear the robes that are left when you arrive late to the party and those of your choice when you arrive the first. Further reflective questions:

😶‍🌫️ Why is one irritated by the other's complicated discourses?
😶‍🌫️ Should the rules of a discussion be set by "the reasonable one" or agreed between the reasonable and the unreasonble together?
😶‍🌫️ Is the reasonble devoid of irrationality?
😶‍🌫️ Is the impulsive devoid of reason?
😶‍🌫️ Why do people want to be seen by the other and fear this possibility at the same time?
😶‍🌫️ Is it possible to connect to someone else who speaks and acts chaotically?
😶‍🌫️ Could it be wiser to float on chaos that to pe*****te it with the dilligent eye of the order-maker?
😶‍🌫️ What helps an impulsive fight become a philosophical dialogue?

________________________________
☀️ December 13th at Habitat B1
☀️ Previously at Master of PCC & IPP

10/12/2025

🖤

Adolescența e o perioadă haotică, iar îngrijorările părinților sunt pe măsură. Anxietatea, bullying-ul, tulburările alimentare și pericolul consumului de sub...

07/12/2025

Aici sunt o parte dintre președinții asociațiilor naționale de Analiză Tranzacțională afiliate la European TA Association. În noiembrie a avut loc o întâlnire de lucru, în cadrul căreia am abordat teme precum:

☀️ nevoile și oportunitățile de sprijin reciproc
☀️ alinierea standardelor EATA cu normele naționale
☀️ cercetarea științifică în AT
☀️ eficiența în perioade de criză
☀️ analiza problemelor organizaționale
☀️ îmbunătățirea parteneriatelor prin acorduri clare

Aceste teme sunt interesante și relevante pentru orice microsistem social, integrat în sisteme sociale, culturale și politice mai mari, deoarece ele sunt formate din oameni care au nevoie să se înțeleagă pe sine și unii pe alții și împreună să înțeleagă mai bine situațiile în care se găsesc, fiecare având o altă experiență și perspectivă asupra lucrurilor, aflându-se la intersecția unor influențe și forțe care-l presează într-un anumit unghi din care va răspunde într-un mod propriu, cm poate și în funcție de cm vede.

Într-o relație de cuplu, familială sau de la locul de muncă sunt importante aceleași teme, în fond. Să vorbim despre nevoile noastre și să fim realiști în identificarea resurselor de sprijin disponibile. Să ne dăm seama de diferențe între cerințe, așteptări, privilegii, dezavantaje, etc și să le luăm în considerare când încercăm să ne aliniem obiectivele. Să păstrăm o dispoziție de a trece prin experiențe ca cercetători, mereu descoperind, testând ipoteze și verificând rezultatele, pentru a învăța, menținănd aproape practica și teoria într-o informare reciprocă bazată pe angajament în relație. Să distingem perioadele de stabilitate de cele de criză și să ne ajustăm scopurile: în stabilitate ai resurse mai multe, poți fi creativ, poți gândi, poți avea răbdare, etc, dar în criză toți ne pierdem din resurse și nu mai suntem în cea mai bună formă -- atunci eficiența ține de noroc și de competențele pe care deja ni le-am dezvoltat prin exercițiul cotidian de până atunci. Iar când crizele sunt continue și traumatizările noi în desfășurare, eficiența este despre găsirea adăpostului, a protecției cel puțin temporare, în care să ne reconectăm și să procesăm experiențele noastre, ale fiecăruia.

Finalmente, analiza interacțiunilor noastre presupune să ascultăm mai multe puncte de vedere și să înțelegem ce se întâmplă, deoarece niciodată nu se întâmplă un singur lucru, ci trăim povești paralele. Clarificarea și crearea unor minime acorduri structurale, necesare bunei conviețuiri ulterioare devine esențială. De ce zic "structurale" -- pentru că am observat în practica mea profesională că oamenii tind să negocieze unii cu alții schimbări de comportament, nu schimbări de perspectivă. Iar comportamentele nu li se schimbă așa doar că cineva a zis că ar trebui... Ele depind de trăirile noastre, de cm gândim, de cm trăim și de cât de realistă ne este perspectiva asupra realității.

Reamintindu-mi întâlnirea cu acești oameni, mă simt recunoscătoare că ei există, că am avut și am șansa de a colabora cu ei, că au adus teme atât de arzătoare în discuție și că s-au implicat în dialogul analitic inițiat de mine (despre "jocurile organizaționale") cu atâta bun simț, atenție la detaliu și reflecții filosofice inspirate. Aștept cu entuziasm întâlnirea noastră de anul viitor.

24/11/2025

Cuplu în ceață.
Poate să fie bine și așa. Nu este nevoie să înțelegem totul unii despre ceilalți pentru a ne respecta reciproc.

06/11/2025

Film therapy

Nu demult am vizionat acest film din care cel mai mult mi-a plăcut iubirea și regăsirea unui "acasă" în afara "zidurilor" unei concepții despre cm ar trebui să fie.
De mai multe ori am fost invitată la "film therapy" pe teme de familie și îmi place acest lucru. Îmi place să reflectăm împreună cu publicul la acele teme sau momente din film ce ne-au amintit ceva semnificativ din propriile vieți sau pur și simplu ne-au pus pe gânduri... că ne-au arătat o altă perspectivă.

Cum se desfășoară: vizionăm filmul, apoi primesc câteva întrebări sau împărtășesc câteva reflecții personale pentru încălzire... Iar apoi dau spațiu publicului cu întrebarea: pentru voi ce a fost semnificativ? Cei din public pot să împărtășească propriile reflecții, stări sau întrebări, urmând ca eu sau ceilalți să valorificăm impactul celor spuse pentru a duce mai departe ideea. Uneori se deschid câteva teme pe baza filmului, alteori e doar una, aprofundată.

Dacă ați văzut acest film, vă adresez întrebarea și celor ce urmăriți pagina mea. Ce vi s-a părut semnificativ? Și ce întrebări doriți să adresăm, la care să ne gândim prin prisma acestei producții?

Pentru mine a fost o conștientizare a faptului că tot ce avem mai de preț în această lume sunt: iubirea noastră unii față de alții și față de elementele naturii.

27/10/2025

Imaginea alăturată, pe care am cules-o cu telefonul la Habitat 1 Bastion Timișoara după un atelier de practică filosofică, reprezintă destul de bine cm arată viața mea: proiecte diverse, stiluri diverse, roluri diverse, mize diverse și de multe ori ajung să simt că "azi nu am avut nici o pauză pentru mine".

Așa cm arată spațiile foarte mici dintre exponatele alăturate, așa arată și agenda mea. În acele 15 minute în care merg dintr-un loc în altul, sunt tot pe telefon, rezolvând sarcini din celelalte proiecte. Din când în când, dacă dintr-o inconștiență odihnitoare ajung să "scrolez" la umbra unui șir deoameni care așteaptă la un ghișeu, îmi apar postări despre oameni care au murit de epuizare și sunt nevoită să mă întreb: oare și eu sunt din categoria asta demografică? Îmi iau contact cu corpul pe interior și mă iau la întrebări:

- îmi place ce fac? Pai da.

- pentru ce fac toate astea? La naiba, din angajament față de un bine colectiv pe alocuri slab definit. Sau poate fug de realizarea că viața e mai degrabă lipsită de sens. Sau poate alerg bezmetică pentru că la asta-s condamnați cei lacomi care nu se pot mulțumi cu un singur proiect și le trebuie să faca parte din câte zece simultan.

- dar nu cumva cu cât depun mai mult efort eu, cu atât mai mult au liber alții? Probabil merită niște reechilibrare a eforturilor din când în când. Dar poate chiar e o lume în care toți oamenii sunt așa de ocupați în zilele noastre de frica zilei de mâine, din exces de zel sau din faptul ca alții nu-si îndeplinesc partea de responsabilitate.

Aceste reflecții momentane sunt scurte. Mi le întrerupe o alarmă, pe care mi-o pun să nu uit sa las pe moment chestia de care m-am apucat și să plec să ajung la timp unde mai trebuie să ajung azi. Peste toate mai și zbârnâie notificările: azi, acum și alaltăieri trebuia să fie gata nu știu ce, cutare și cutare se inflamează emoțional colo și pe dincolo, mama se întreabă dacă mai trăiesc, iar nu știu cine vrea să știe când o să-i răspund, că nu-i frumos să-i dau cu "seen".

Epuizarea e un subiect fierbinte într-o țară care nu are legislație pentru a proteja oamenii de exploatare și de ei înșiși... O prietenă din Olanda a primit un an de concediu plătit pentru a se recupera din burnout și a-și alege o direcție mai sănăoasă în viață și în relația cu propriul angajator. Am invidiat-o puțin. Mi-ar plăcea să simt suport pentru recuperare. Mi-ar plăcea ca acesta să nu fie un pat de spital. Și mi-ar plăcea să nu fie considerat lene, hipersensibilitate, vină că mi-am făcut-o cu mâna mea și nu cu mâna colectivă.

Inspirându-mă din imaginea încărcată de opere de artă de la Habitat, contemplu părțile goale, care nu conțin nimic în afară de razele de soare și îmi amintesc cu plăcere momentele în care printre toate, am savurat cu corpul această lumină.

Pentru prevenirea burn-out-ului sau a epuizării este recomandabil să avem astfel de momente de respiro pe parcursul unei zile. Momente de încetinit ritmul și de contact cu sine: ce caut eu aici?

Efectiv ne dedicăm viața acelor lucruri cu care ne populăm clipele. Merită? Ne scapă de vreo realitate existențială? Ne ușurează existența sau devine greul existențial cu care ne-am obișnuit?

Dacă suntem deja în burnout sau nu, merită să verificăm cu un profesionist în sănătate mintală și să permitem unui psihoterapeut să ne acompanieze în "lipirea găleții" prin care ni se tot scurge pe nevăzute energia vitală. Dacă nu ne permitem toate astea atunci sperăm să avem în oamenii din jur (și în noi pentru alții) un dram de prietenie și disponibilitate din care să să apară întrebarea "ce mai faci și cm mai ești?" Nu ca ritual social, ci ca interes autentic pentru binele reciproc. Un timp de "mai stai puțin", prilej de reconectare și ieșire din vârtej, numai cât să reamintesc mie și altora că "things take time", în traducere: stați puțin, fraților, că n-am viteză de Chat GPT -- lucrurile importante și bine gândite necesită timp și tihnă să se coacă.

26/10/2025

Filosofia este o iubire de tip aspirațional spre înțelepciune, adică față de cunoaștere, adevăr, dreptate și bunătate. Ea este, de aceea, una dintre căile prin care ne purificăm mintea, conduita și sentimentele, ne apropiem unii de alții și împreună de realitățile cu care ne întâlnim și care ne confruntă, ne oglindesc, ne consolează, ne provoacă sau ne rănesc. Prin asta, filosofia are un imens potențial terapeutic, dar ne poate și zgudui, intimida sau speria, întrucât, curajoasă și necruțătoare, poate să ne ceară ceva ce nu suntem pregătiți să oferim: claritate, onestitate, decizie responsabilă, răbdare, recunoaștere și dezvăluire a ce ne doream să ascundem sau să nu fie adevărat și totuși este.
❤️ Cu multă recunoștință pentru inițiativa Superhumans Romania și pentru faptul că mi-au acordat ocazia de a contribui în acest proiect. Felicitări publicului pentru implicare și curajul de a vorbi deschis despre ce presupune sănătatea minții și relațiilor dintre oameni. Suntem împreună în asta.

18/10/2025

16/10/2025

Alina Rus este analist tranzacțional certificat, supervizor și formator în AT și de anul trecut a înființat un nou institut de formare în psihoterapie la Timișoara. Va susține în curând un curs introductiv AT101, prin care participanții își pot da seama dacă această abordare terapeutică li se potrivește. Știu că am în lista de contacte persoane interesate de AT și de aceea o recomand pe Alina ca foarte bun profesionist.

Ne-am întâlnit azi în aeroport și am remarcat că avem locuri una lângă alta. Ce coincidență frumoasă! Alina este membră fondatoare a Asociatia Romana de Analiza Tranzactionala (din anul 2000) și a fost președintă ARAT înainte să îmi predea mie mandatul anul trecut. În zilele următoare vom fi împreună la Conferința Națională de AT "Scenarii Culturale". Worlshopul ei se numește "Limitări moștenite: scenariul cultural al învățării". Valorile, credințele șsi normele une societăți influențează modul în care oamenii se raporteaza la învățare, greșeală, succes, eșec și efort personal. Noi ne naștem în contexte sociale marcate de anumite concepții culturale la care suntem nevoiți să ne adaptăm și care conțin sugestii sau chiar porunci, mai directe sau mai subtile despre ce înseamnă a fi o persoană care învață. Ce a trebuit să faceți la școală pentru a vă simți "în regulă"? Cum vă simțiți înainte de un examen? Ce a fost încurajat și recompensat? Ce este un dascăl bun?

Formatorii și supervizorii AT dobândesc această certificare prin studiu, aplicații supervizate și examene, deoarece acestea sunt considerate roluri educaționale și nu oricine se pricepe să acompanieze procese de învățare experiențială și transformativa, cu accent pe promovarea autonomiei personale și a capacităților de reflecție critică și conduită etică.

Pentru a înțelege relațiile de învățare, motivația și dezvoltarea personală în contexte educaționale, facilitatorul sau formatorul AT nu este doar un transmițător de cunoștințe, ci un partener în procesul de creștere, care creează spațiu pentru autonomie, gândire critică și conectare, încredere, curaj și bucuria de a descoperi.

12/10/2025

Weekendul viitor (17- 21 octombrie) ne vedem la București pentru o nouă ediție a Conferinței Naționale de analiză tranzacțională, de această dată pe tema "scenariilor culturale". Sunt curioasă cm suna acest titlu și ce evocă el cuiva care nu are formare în AT.

De această dată nu voi avea rol de formator sau facilitator, chiar dacă este una dintre temele mele favorite, întrucât am alte roluri: fac parte din echipa de organizare a acestei conferințe, iar în calitate de președinte m-am ocupat de pregătirea și desfășurarea adunării generale care va avea loc într-una dintre seri. Abia aștept să întâlnesc din nou comunitatea AT în persoană și să interacționăm în spiritul valorilor AT (demnitate, auto-determjnare, sănătate, securitate, reciprocitate) și al principiilor AT (respectul, împuternicirea, protecția, angajamentul în relație și responsabilitatea), aplicate în relațiile cu noi înșine, unii cu alții, cu clienții noștri, cu supervizorii si formatorii noștri și cu mediile și comunitățile în care trăim. Codul etic al Asociației Europene de AT la care ARAT este afiliată, descrie foarte frumos cm se transpun aceste principii în practică.

Pe partea de scenarii culturale, pot spune că e de o imensa valoare să reușim a conștientiza regulile nescrise și nespuse care ne guvernează interacțiunile la nivel individual, familial, comunitar și social. Ele influențează felul în care ne manifestăm, gândim și simțim în rolurile noastre sociale. Înțelegem mai bine un om când îl vedem în context si răspunzând contextului său. Trăim în "bule" diferite, încât suntem șocați uneori de cm se poartă și cm gândesc alții, din "alte bule", motiv pentru care avem nevoie sa ne dezvoltăm o anumita sensibilitate culturală. Altfel cm am putea să conținem diferențele dintre noi conform valorilor mai sus numite?

Dacă pe această paginam urmăritori din București, vă invit cu mult drag la conferință. Mai sunt câteva locuri, iar în primul comentariu voi atașa link-ul spre formularul de înscriere, care se găsește, de altfel, și pe pagina evenimentului, la descriere.

Avem dreptul de liberă asociere, conform legii, dar cu cine ne asociem știind că relațiile în care trăim au rol determinant asupra dialogului nostru interior? Cu cine te-ai întâlni și cm ai colabora, știind că exercițiul întâlnirii respective devine parte din lumea ta intrapsihică și oglindește aspecte din tine cu care poate nu ești încă deplin împăcat?

09/10/2025