14/02/2026
"O relație se repară în dimineața de după furtună, în a n-șpea discuție. O relație nu se repară cu gesturi mari, glume invalidante sau evitare. Dacă după gestul frumos urmează iar dispreț, evitare, atunci gestul e doar episodul dintre două episoade. O relație bună este cea în care fiecare își vede partea sa de ”vină” și și-o asumă, fără să ajungă să făcă curățenie emoțională în numele amândurora, doar pentru a se liniști atmosfera și pentru a diminua vinovăția pentru disconfortul celilalt".
Completez spunând că, o relație bună se repară și/sau se menține când amândoi o trăiesc din poziția de adult iar asta are la bază conștientizare și dezvoltare personală.
Bună dimineața de Ziua Îndrăgostiților. Am auzit de mică o poveste în familie, cm că bunica mea a primit o dată de la un”pețitor”(că așa se numeau pe atunci), un camion de trandafiri. Se zice că a venit cu el și i l-a vărsat peste gard în curte. Povestea asta e reală și a fost de extrem de multe ori confirmată de protagonistul principal, una dintre bunicile mele. Omul ăsta nu a câștigat teren cu camionul, nu a fost bunicul, a rămas doar o poveste. Am să vă mai scriu despre poveștile cu care am crescut, au fost multe în acest registru. Chiar și bunicul a făcut un gest grandios pentru a câștiga teren, ceva mai puțin vizibil și foarte bine gândit, doar că pe vremea lor asta nu era o capcană de condiționare, se numea pur și simplu gest romantic.
Eu am să scriu azi despre lumea din zilele noastre, despre gesturi grandioase și despre felul în care romantizăm haosul ca să nu fim obligați să îl privim direct.
Gesturile grandioase de împăcare sunt partea frumoasă dintr-un ciclu urât.
Gesturile grandioase sun scena finală, florile, promisiunile, lacrimile, declarațiile, acel moment în care corpul tău se înmoaie pentru că pare că ai primit exact ce ți-a lipsit. Literatura și cinema-ul au muncit enorm la estetica asta pentru că e spectaculoasă și pentru că dă senzația unei încheieri valoroase, a venit prințul, au plecat la castel, etc.
Viața nu e poveste, nu e film, are alt ritm și altă logică, iar o relație nu se repară cu gesturi grandioase, se repară în dimineața de după furtună, în a ț-șpea discuție, în momentul în care nu mai e nimic vizibil, grandios sau public, nu mai e muzică de fundal, nu mai e nevoie de efecte speciale.
Dacă după gestul grandios urmează iar dispreț, atac, evitare, atunci gestul grandios e doar episodul dintre două episoade. În relații, o muncă de reparație reală se vede în consecvența pe care o avem, în responsabilitatea care apare după conflicte, în schimbarea observabilă a comportamentelor noastre, în respectul pentru limite noastre și ale celorlalți, în capacitatea de a sta cu disconfortul personal fără să îl arunci în celălalt, în gesturile frumoase făcute când e bine și e liniște ș.a.m.d.
Relațiile sănătoase și echilibrate sunt cele în care nu te lupți cu celălalt, te lupți cu propriile automatisme și dificultăți de relaționare, iar singurătatea e văzută ca o normalitate și ca o opțiune, nu ca o amenințare. Lupta aia bună cu tine arată cam așa: îți oprești justificarea automată, îți oprești explicația lungă, îți oprești încercarea de a face totul suportabil pentru celălalt și rămâi lucid în propria asumare și în propriul proces de creștere, fără a negocia demnitatea personală. Pentru mine, o relație “bună” îmi cere să îmi văd partea mea de”vină”și să mi-o asum, exact atât cât e a mea, iar restul să rămână acolo unde îi e locul, la celălalt, fără să mă trezesc, subtil, făcând curățenie emoțională în numele amândurora, doar ca să se liniștească atmosfera și să nu mă simt vinovată pentru disconfortul cuiva din afara mea.
Să închei, nu contează cât de mare e buchetul de flori, dacă vrei să vezi diferența dintre un gest grandios și un gest autentic, nu te uita la butaforie și proporția”magiei”, uită-te la o scenă banală, atât de banală sau de ridicolă încât pare nedemnă de povestit altora. Nu știu, ai tras un vânt sau stați pe toaletă în timp ce povestiți, nu miroase a trandafiri, însă nu miroase nici a falsitate 🙂 🙂 🙂
