25/08/2024
Maria m-a ajutat mult să las un EU mai vechi în urmă pentru că nu mai imi folosea și să îmbrac un EU, mai ancorat in realitatea în care trăiesc acum.
"Astazi, despre despartiri si despre nedespartiri. Cateva lucruri pe care le stiti sau le intuiti deja. In primul rand, dor. Cateodata tare, cateodata mai putin. Dor tare daca sunt amestecate cu vinovatie, cu frica de singuratate, cu ramasite de afectiune si cu speranta unei noi incercari.
M-am despartit de cateva ori la viata mea si de cele mai multe ori n-am facut-o ca la carte, adica dintr-o data, fara reveniri (recidive, cm le spun in gluma), fara sa intorc capul inapoi. Apoi, uitandu-ma si in sufletul altor oameni, mi-am dat seama ca nu exista un "ca la carte" valabil absolut, ci fiecare se desparte cm poate. La fel cm fiecare iubeste cm poate. Pana la urma, totul e pe persoana fizica in lumea asta.
Despartirile care sunt, mai degraba, nedespartiri, sunt ca arsenicul picurat zilnic in cafea, iti toaca creierii si energia marunt, zi de zi, insa e nevoie sa treci prin tot procesul ca sa intelegi ca tu nu mai esti acelasi om care ai intrat in relatie si ca te-ai schimbat (sau ai descoperit ceea ce vrei, ceea ce e tot un fel de schimbare), iar partenerul a ramas la fel sau s-a schimbat si el intr-un mod care nu mai corespunde relatiei voastre. Despartirea ai hotarat-o inca din timpul relatiei, mai ramane sa o pui in aplicare. Cateodata dureaza mai mult, cateodata mai putin. Rari sunt oamenii care azi s-au gandit sa se desparta si maine si-au facut bagajul si au plecat - corect spus, rare sunt situatiile in care se intampla astfel, nu oamenii. Ceilalti, intai si intai, au cugetat si si-au zis in sinea lor ca poate doar li se pare ca nu-s compatibili cu partenerul/a. S-au afundat in munca, in cresterea copiilor, in relatii extraconjugale, in facutul unui alt copil, in salvarea planetei etc. Apoi, au incercat sa discute. Apoi au dat inca o sansa relatiei, apoi au incercat sa o ia de la zero. Si au vazut ca nu merge. Adica, in primele zile/saptamani/3-4 luni parea ca se misca ceva, dar incetisor au luat-o iar la vale si partenerii s-au intors la vechile obiceiuri. Si gandul despartirii e prezent in casa ca elefantul din magazinul cu bibelouri: ti-e frica sa si respiri ca, daca misca, se sparge ceva.
Apoi te desparti. Stai o perioada singur/a. Te cauti. Te sperii. O iei razna. Aici are loc prima recidiva: te uiti in jur si jurul il filtrezi prin propria durere si parca incepe sa ti se para ca te-ai despartit degeaba, ca partenerul/a nu era chiar asa nepotrivit/a precum credeai, ca parca cm ar fi sa mai dai o sansa. Si asta faci. Si e foarte bine ca te razgandesti. Mai ales acolo unde relatiile au durat peste 5 ani si-au fost, sa spunem, serioase (casatorie, copii, casa, masa, catel, purcel). Daca nu te-ai razgandi, daca nu te-ai intoarce, ai ramane atarnat de-acel dureros "dar daca...".
Si ambii va reintoarceti cu sperante noi, cu forte proaspete, cu dorinta de mai bine. Si chiar faceti mai bine zile, saptamani, luni... insa... descoperi si descoperiti ca ati ajuns in acelasi rahat, atata doar ca ati luat-o pe ruta ocolitoare. Si va despartiti din nou. Si e posibil sa mai recidivezi o data. Si inca o data. Si... pana sufletul (sau mintea, daca preferi) se intremeaza si pricepe dincolo de toata psihoterapia pe care ai facut-o, de toate cursurile la care ai fost, cartile pe care le-ai citit, sfaturile pe care le-ai primit, sperantele pe care ti le-ai facut - sufletul (sau mintea, daca preferi) intelege si spune ca la Marasesti in 1917: "Pe aici nu se trece!" Sau ca Gandalf din Stapanul Inelelor "You shall not pass!" Pricepi, in sfarsit si tu ca omul la care ai revenit nu va fi niciodata cm ai vrea tu sa fie, nu va putea niciodata ce ai vrea tu sa poata, nu va face niciodata ce ai vrea tu sa faca. Sau va fi, va putea, va face, dar NU in combinatie cu tine. Pentru ca, si acesta este un adevar dureros, nici tu nu vei fi, nu vei putea si nu vei face ceea ce crezi ca ai fi, putea si face cu el. De ce? Pentru ca nu va (mai) potriviti. Pentru ca va cunoasteti prea bine si sunteti blocati prea mult in tipare vechi inconstiente. Pentru ca - vorba romaneasca gastro-relationala: "Ciorba reincalzita nu mai are acelasi gust." Insa, repet, reintoarcerile sunt necesare, vitale chiar. Pentru suflet, pentru minte.
Si-apoi, cand chiar pleci, te miri ca te simti usurat si nu-ti vine sa crezi ca mai ieri treceai prin Valea Plangerii, iar azi te simti atat de usor/a si linistit/a. Pentru ca chiar ai facut tot ce ai putut si, deseori, mai mult decat atat. Stiti cm se spune: "Terapia si vindecarea dureaza mult? Nu, rezistenta dureaza." La fel e si in cazul despartirilor: interiorul are nevoie de timp sa treaca de rezistente, de orgolii, de ego, de obiceiuri toxice, de convingeri limitative, iar apoi, asa parca de la sine, pricepi tot ce era de priceput si, precum biblicul Lazar, iti ridici patul tau si te duci. Pat gol, ca sa faci loc altcuiva in el. [Sunt situatii in care patul e ocupat deja de o alta persoana, inainte sa se produca despartirea. E si asta o varianta. D**a despartire, cuplul nou format poate sa reziste (am vazut cazuri fericite) sau poate sa fie o punte spre altceva (am vazut lectii frumos invatate).]
Ce-am descris mai sus este varianta cea mai intalnita de despartire. Cealalta e cea in care, d**a prima recidiva... pardon, revenire, lucrurile chiar merg si cei doi pun umarul si relatia se metamorfozeaza, partenerii trec la o noua etapa de dezvoltare bla bla... Zic bla bla pentru ca, in realitate, o astfel de reusita e rara, extrem de rara. Pana acum eu am vazut cateva... in filmele facute de cei de la Hollywood, nu in cele rusesti. Probabil au americanii vreun secret, iar rusii ar da orice sa-l aiba si ei... ;) Dincolo de gluma, despartirile si nedespartirile dor ca dracu, dar - hei! - vei iesi din ele mai puternic, mai increzator, mai TU. Inspira, expira, curaj, actiune! :)
PS: la fel este si procesul in care te desparti tu de tine insuti/insati. Cand simti ca e timpul sa naparlesti, sa lasi un TU mai vechi in urma, fiindca nu iti mai foloseste si sa imbraci un nou TU, mai ancorat in realitatea in care traiesti acum.
