04/07/2025
Învăț pentru licență. Dar nu doar din cărți.
Învăț din mine.
Din felul în care mă apropii – sau mă îndepărtez – de informație.
Din gândurile care apar.
Din vocea aceea interioară care îmi șoptește:
🤔 „Te mai regăsești în ce citești?”
🤓 „Ce ți-ar fi fost de mai mare folos să înveți acum?”
🥺 „Mai poți învăța ca altădată?”
👇 Iată ce am descoperit despre mine în acest proces:
1. Mintea mea nu mai cooperează cu „informație fără suflet”.
Dacă nu simt că voi aplica ce citesc, ceva în mine se oprește. Se închide. Se protejează.
2. Mi-am păstrat capacitatea de a învăța.
Doar că acum, ceea ce nu are rădăcină în sens… nu mai prinde viață în mine.
3. Am nevoie de logică, structură și conexiune.
Cu ele, simt că încep să construiesc ceva viu.
Fără ele, totul devine zgomot.
4. Ce “învăț” doar cu mintea, nu se sedimentează în mine.
Pentru mine, învățarea nu se întâmplă în teorie.
Se întâmplă atunci când ceva face click între ce citesc și ce trăiesc.
5. Învățarea e o întâlnire.
Cu subiectul. Cu mintea mea. Cu fricile mele. Cu perfecționismul. Cu dorința de sens.
Și poate că exact asta contează mai mult decât răspunsurile din examen.
Învățarea, pentru mine, nu mai înseamnă doar reușită.
Înseamnă să rămân sinceră cu mine.
Să-mi cunosc ritmul, nevoile, limitele.
Și să merg mai departe nu ca să demonstrez ceva, ci ca să integrez ceva.
📍 Dacă ai putea învăța doar ce contează cu adevărat pentru tine, ce ai alege?
Poate că și acolo e o lecție care merită ascultată. 🌿
