interior-Studio de teatru și art-terapie by Sabina Brândușe

12/12/2025

Am respins o vreme programarea neurolingvistică, NLP-ul.

Ce noroc pe mine însă că am o gândire paradoxală și o curiozitate fără căpăstru. Curiozitatea, nu întâmplător, este „cea mai bună stare a minții.”

Până azi, am fost însă de două ori la cursul NLP Practitioner. A doua oară, în calitate de asistentă.

A fost o cu totul altă experiență: mult mai bogată în perspective, în conștientizări și înțelesuri. Am putut să observ tranziția de la un tip de mentalitate la alta în fiecare participant în parte, precum și dimensiunea schimbării prin care am trecut eu în cei doi ani care s-au evaporat de la primul contact cu acest program de „psihologie practică”: printre altele, o conștientizare a impactului pe care-l au cuvintele, rostite sau gândite, asupra minții și a acțiunilor mele.

Am înțeles că felul în care mă simt și rezultatele pe care le obțin au la bază limbajul pe care-l folosesc. Și așa am reușit să nu-mi mai fiu dușman sau bolovan în calea propriilor reușite.

Mai mult, pricepând că nu-mi puteam rezolva problemele având gândirea cu care le-am creat, am început să fac schimbări. M-am uitat la care-mi era tiparul de funcționare, mi-am răsfoit colecția de convingeri și decizii limitative, mi-am strâns bagajele de scuze și m-am mutat de la efect la cauză, punându-mi astfel focusul pe rezultat, nu pe victimizare, am conștientizat proiecțiile pe care le-am făcut asupra celorlalți, m-am aliniat cu ideea că nu există emoții negative, ci că au efect negativ păstrarea emoțiilor grele și reprimarea, precum și a ideii conform căreia valoarea unui om rămâne aceeași indiferent cm se simte.

N-a fost o călătorie decupată din broșurile turistice, ci una cu multe hârtoape emoționale și bariere psihice, însă așa am învățat să leg o relație sănătoasă cu mintea mea și să preiau conducerea ei, să nu o mai las să mă ducă unde vrea.

De la tine cm se vede NLP-ul Spune-mi într-un comentariu.

12/10/2025

Am avut nevoie de o săptămână pentru a așeza cele două zile petrecute la prima ediție a Festivalului de Sănătate Emoțională, TIMID.

Timp de 35 ore, am ascultat, absorbit și împărtășit doar informații și conținuturi despre terapii, psihologie și comportamentul uman.
Am participat la discuții îndrăznețe, la ateliere pe diferite metode, m-am legănat pe versuri special alese pentru acest eveniment și am ținut, la rândul meu, un atelier de îmbrățișat timiditatea. Prin art-terapie și psihodramă.
Participanții au fost adulți care, preponderent, s-au întâlnit pentru prima oară cu ei într-un context terapeutic.
Beneficiind de siguranță, încredere și susținere, au putut da glas trăirilor reprimate de-a lungul unui șir de ani de rușine, lipsă de acceptare, singurătate, fugă, izolare și frică de a nu fi judecați/e pentru ceea ce nu mai pot duce.

După o perioadă de pandemie care ne-a îndesat atât între pereții casei, cât și spațiul asfixiant al propriilor frici și gânduri, cuibăreala într-un grup de oameni cu căutări și simțiri asemănătoare este pentru mulți și multe ocazia de reconectare la viață. Deopotrivă la cea interioară și exterioară.
Așa s-a așezat în mine, cel puțin, experiența acestor întâlniri care mi-au adus bucuria conectării și surpriza unor conștientizări, dar și neliniștea că încă simt cm mă zgârie teama de a nu fi greșit înțeleasă.
E bine. Mă învață multe aceste situații care îmi oglindesc ce se întâmplă real cu mine.

Mulțumesc încă o dată pentru invitație, mă onorează gândul că am fost de față la nașterea unui demers care scoate la lumină importanța sănătății și a stării de mai bine.
Să crească curajos și cu încredere TIMID-ul!

Felicitări buzoienilor care au participat, girând astfel proiectul, și celor care au făcut posibil să se întâmple!




#

01/10/2025

M-am simțit adesea singură. Atât când eram doar eu cu mine, cât și în momente în care eram înconjurată de lume.
Am disperat, am deznădăjduit, am plâns până m-am deformat, pentru ca apoi să mă culeg de pe jos și să mă întreb: De ce mi-am făcut asta? De ce, dacă tot îmi era nespus de greu, mi-am mai făcut și eu rău, alimentându-mi gândurile, desconsiderându-mă, vorbindu-mi urât, îndepărtându-mă până și pe mine de mine?

Pentru că nu știam că se poate și altfel. Că pot să mă uit și din alte unghiuri la singurătate.

Azi însă, după un șir lung de momente de introspecție și sesiuni de terapie, realizez că singurătatea mi-a adus și daruri, multe: timp pentru mine, ocazii dese de autoanaliză, revizitarea fiecărei perioade a vieții mele, crearea unei priveliști de ansamblu și de schimbare a perspectivei asupra celor trăite, o mai profundă cunoaștere de sine, reconsiderarea nevoilor și a dorințelor mele, schimbarea mediului în care trăiam, a anumitor obiceiuri, renunțarea la niște prietenii, o mai mare grijă pentru starea mea de sănătate și de bine...

Astfel, am ajuns să descopăr ce îmi face mie bine. Mie, Sabinei care a stat cu ea însăși, nu Sabinei obișnuite să orbecăie după atenția și grija celorlalți doar ca să n-o strângă iar de gât mâna vânătă a singurătății.
Așa am ajuns să iubesc, efectiv, să stau cu mine. Să vreau să plec pentru prima dată într-o călătorie de una singură, o lună de zile pe Camino de Santiago. Să merg doar cu surorile mele la mare. Să plec cu prietenul meu cel mai bun, Bogdan, prin țară. Să nu mă mai agăț de partenerul meu de viață. Lucru pe care l-am făcut o viață. Tot din teama asfixiantă de singurătate.

Mă uit la mine și nu-mi vine să cred că am evoluat într-atât încât am putut trăi o relație la distanță. Care continuă așa, întrucâtva. Era ceva de neconceput pentru mine.

M-a sprijinit mult singurătatea. M-a învățat să fac alegeri mult mai sănătoase, după ce am înțeles cât de nevolnic am ales în trecut: prieteni, iubiți, proiecte, situații. Până și mâncarea, căci zahărul m-a ținut mereu de mână când plângeam.
Azi caut însă să stau cât mai mult doar eu cu mine. Pentru că azi nu îmi mai sunt dușman. Mă am aproape. Iar asta mă ajută să fiu prezentă, echilibrată și să mă bucur real și de timpul petrecut cu Cristi, cu familia, cu puținii și preabunii mei prieteni, cu câinele meu din cale-afară de disponibil și loial. 🙂

Am făcut această mărturisire cu gândul că duminica aceasta voi ține un atelier de art-terapie și psihodramă la prima ediție a festivalului de sănătate emoțională, TIMID, Buzău.
Dacă simțiți că v-ar prinde bine o întâlnire cu voi înșivă/ însevă, alături de un grup cu nevoi și căutări similare, haideți!

Haideți să dăm întâlnire singurătăților din noi! Au atât de multe să-și împărtășească și ofere una alteia.
Pe curând! Vă aștept cu deschidere. Cum altfel?

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău

29/09/2025

Mă uit la imaginea asta, care m-a izbit ca o stâncă când am deschis Facebook-ul, și gândul mă duce la cât de singuri și de lipsiți de speranță ne simțim uneori.

Și apoi îmi amintesc că, atunci și de acolo de unde ne așteptăm cel mai puțin, se pot întinde brațe pentru a ne cuprinde și a ne aduce înapoi la noi, la senzația de încredere și la speranță.
Sentimentul de a fi împreună e vindecător. Mizez pe conștientizarea lui de fiecare dată când lucrez cu mine și cu ceilalți, adolescenți și adulți.

Întâmplător sau nu, singurătatea este și tema primei ediții a Festivalului TIMID, dedicat sănătății emoționale, care se va întâmpla week-end-ul acesta la Buzău.

Dacă știți persoane adulte cărora le-ar prinde bine un moment prelungit de împreună, dați-le, vă rog, de veste.
Duminică voi ține și eu un atelier de art-terapie și psihodramă pe această temă. Emoționată de grija și generozitatea organizatoarelor de a pune costuri modice acestor prilejuri blânde de întâlnire cu sinele și cu ceilalți.
Las link-ul în primul comentariu, cm am înțeles că se face.

Numai liniște și bine să aveți în acest început de săptămână!

26/09/2025

Scurtul drum de la timiditate la curaj.

M-am perceput mai mereu timidă. Am înțeles însă mai acum că am confundat bunul simț, discreția, rușinea și absența sentimentului de apartenență cu timiditatea.

Am început să îmi schimb imaginea de sine în momentul în care am luat parte la primul grup de psihoterapie. Prin metoda psihodramei.
Acolo mi s-a arătat o altă latură: cea asumat vulnerabilă, cea obosită de suferința autoprelungită, cea dornică să facă schimbări și să închege relații într-o manieră mult mai sănătoasă și mai atentă. Cea care nu mai avea răbdare să aștepte ca ceilalți să o vadă exact așa cm este și să îi ofere, în sfârșit, ce avea mai mare nevoie.
Așa am ajuns să înțeleg că nu e nimeni responsabil pentru starea mea de sănătate și de bine. Nimeni în afară de mine. Așa cm nici eu nu am putut, oricât am vrut, am încercat, m-am sacrificat și zbătut, să determin o schimbare în altcineva din dorința de a-i fi sau a ne fi mai bine.

Am învățat însă, prin repetiții dese, să nu mai forțez lucrurile, iar eforturile să le direcționez înspre mine. Să înțeleg ce se ascunde în spatele acestor nevoi de control, de schimbare. Ce durere? Pentru că, de fapt, o durere personală îmi dădea elanul de a-i modifica pe cei de lângă mine.
N-a fost ușor să stau cu descoperirea asta, pentru că mă percepeam până atunci altruistă, salvatoare. Însă a fost încă un pas spre vindecare și spre mine.

De ce m-am lăsat atâția ani deoparte pe mine, depunând eforturi colosale pentru sprijinirea celorlalți? Și fără a mi se cere?
Pentru că nu aveam antrenamentul de a mă uita real la mine și nici încrederea că meritam, de fapt, să mi se întâmple lucruri bune. Și atunci căutam, inconștient, să fac ceva bun pentru oameni în speranța că vor face și ei, la rândul lor, ceva bun pentru mine.
Așa am ajuns să îmi las bucuria, deciziile, destinul, în cârca altora. Din frică și neîncredere în propriile puteri, capacități. De fapt, eu eram cea care aștepta să fie salvată. Văzută, apreciată, acceptată, iubită.

E drumul lung până atât de departe pe cât mi-am setat eu așteptările nerealiste. Cu toate astea, pasul conștient, deliberat, de a mă despărți de ceea ce mă ținea pe loc și a mă îndrepta cu fermitate și răbdare spre zona mea reală de mai bine, l-am putut face doar atunci când am găsit un mediu susținător. Un grup de oameni care nu știa mai nimic despre mine și în fața căruia mi-am putut da voie să mă arăt cm nu mai îndrăznisem până atunci: autentică. Fără măști, fără dorința de a fi acceptată sau plăcută.
A fost o mare lecție să descopăr că, de atunci, relațiile mele cu oamenii s-au schimbat considerabil. Iar diferența am făcut-o eu. Cu pasul care m-a trecut de la așa zisa timiditate la pofta de a trăi și curajul de a fi eu.

P.S.: Am pornit cu gândul de a scrie o scurtă postare despre TIM!D, primul Festival dedicat sănătății emoționale din Buzău, unde am fost invitată să țin un atelier de art-terapie și psihodramă. Dându-mi voie însă să mă exprim liber, mi-a ieșit, de fapt, o dezvăluire care mă face să mă simt și mai aproape de mine.
Mna, dacă veți fi în Buzău week-end-ul viitor, sau dacă știți adulți care locuiesc acolo, dați-le de veste că lucrurile încep să se miște și că îi așteptăm să facă pasul înspre ei. Dacă vor.

Vă las mai multe informații în primul comentariu. Mulțumesc.

Haideți să nu mai lăsăm timiditatea să ne țină departe de noi!

Festival TIMID

Centrul Cultural Alexandru Marghiloman Buzau

01/03/2025

Am pus la cale un nou atelier art-terapeutic de grup și îmi dospește starea de bine văzând că tot mai mulți dintre noi ne îndreaptăm atenția și grija înspre reconectarea cu sinele.
Relaţia pe care o avem cu noi însine/însene ne
influențează toate celelate relații.

Dacă ai curiozitatea, și câteva momente de liniște, uită-te la cm te-ai simțit în diferite momente din săptămâna asta.
S-au răsfrânt stările tale asupra interacțiunilor pe care le-ai avut cu cei din jur? Da? În ce fel?
Nu? Mai stai câteva momente cu tine. Rememorează ce ai gândit atunci, ce ai simţit, cm ai acționat și cm a reacţionat cealaltă persoană. Se prea poate să ne scape la început anumite detalii. E firesc.

Eu, până să mă antrenez zilnic în această direcţie, mă simțeam mai mereu nedreptățită de comportamentul celorlalţi. Însă, continuând să mă observ, am conștientizat că tonul meu, mimica, limbajul corporal, starea pe care o aveam, influențau dinamica dintre mine și ceilalți. Nu provocam la nivel verbal, însă o făceam, inconștient şi involuntar, non-verbal. Fie că aduceam la suprafață o emoție luminoasă sau una mai degrabă umbroasă.

Te las cu această activitate introspectivă și gândul că starea de bine depinde de noi, într-o mare măsură.

lar dacă te interesează să afli mai multe detalii despre sesiunile art-terapeutice pe care le susțin, găsești link-ul în primul comentariu.

O primăvară mângâietoare și conștientă să ai!

Sabina Brândușe.

iaBilet.ro

Foto 1: Bogdan Brașoveanu.

28/02/2025

🎁 Cum îți sună ideea de a-ți face singură un
cadou de Ziua Femeii?
Mai precis, „Atelierul de descrețit fruntea." O pauză de la rutina zilnică, un timp doar pentru tine. O oază de liniște și bine în care relaxarea, autocunoașterea și socializarea se îmbină într-o experiență terapeutică blândă și creativă.

Eu te aștept cu ceai și prăjituri la această întâlnire cu tine însăți. Dar înainte de toate, te întâmpin cu mintea și brațele larg deschise. După ani de lucru cu mine și cu ceilalți, știu cât de mult bine fac ascultarea, acceptarea, înțelegerea.

Să ne vedem cu bine!

Sabina Brândușe.

☀️

Mai multe detalii găsești aici:
https://m.iabilet.ro/bilete-atelier-de-descretit-fruntea-pentru-femei-108868/

iaBilet.ro

8 mar, ora 12:00, Studioul de teatru și art-terapie Interior by Sabina Brândușe, Bucuresti, 200 lei

19/02/2025

Sunt un "decrețel.
M-am născut în 1983 și am crescut într-o familie
completă. Îi am și astăzi pe părinții mei alături, împreună. Le sunt recunoscătoare că m-au păstrat, că au creat o familie în jurul meu, că mi le-au alăturat și pe cele două surori, în vremuri în care sute de mii de copii au ajuns în brațele de metal ale centrelor de plasament, ale căminelor, orfelinatelor sau direct pe toboganul care i-a
azvârlit în gropile din pământ.

"Horror Vacui", tradus prin , fobia de gol", este cel mai lung eveniment teatral din lume. A început astăzi şi se va termina sâmbăta viitoare.
Timp de 7 zile, 24 ore din 24, 505 actori (printre care şi eu) vor readuce la suprafaţă o parte din trecutul nostru traumatic. Partea pornită la 01 octombrie 1966, odată cu Decretul nr. 770
Din acel moment, în care s-a urmărit creșterea accelerată a populației României, a fost interzisă întreruperea de sarcină.
Ce a urmat? Curmarea libertătții de a alege, obligația femeilor de a merge la consultații ginecologice periodice şi de a crește cel puțin patru copi, amenzi pentru persoanele celibatare, amplificarea ratei de mortalitate din cauza chiuretajelor făcute pe ascuns, amplificarea
cazurilor de abandon familial.

Între 15 și 22 februarie, la Galeria Galateca, se vor face simțite multe povești și mărturii.
Poate fi foarte dureros. Însă puterea grupului, a implicării şi a stării de prezență este uriașă. Ne ajută să ne creștem nivelul de deschidere, de empatie. lar asta se va reflecta atât în relația cu noi înșine/însene, cât și cu ceilalți/celelalte. Exact ca la terapia de grup.

Apropo, ai participat vreodată la o sesiune terapeutică de grup? Mărturia pe care o aud cel mai des după se poate restrânge în câteva cuvinte: Nu mă mai simt atât de singur/ă.

Mergând la "Horror Vacui" îți poţi face încălzirea. Te poţi uita cu atenție și grijă la ce trece prin tine când stai în același spațiu cu starea răscolită de abandon a fiecăruia dintre cei prezenți.
Dându-ne voie sả fim parte din poveștile celorlalti, nu îi sprijin doar pe ei să se simtă văzuţi, ne dăm și nouă șansa sắ privim în interiorul nostru, sắ ne îngrijim de golul din noi.

Cu blândețe,
Sabina Brândușe .


Galateca

04/02/2025

Titlurile atelierelor sunt ca etichetele puse oamenilor. Înguste.
Cum să fac să încapă în câteva cuvinte schimbarea pe care am văzut-o în fiecare dintre participanții/participantele la atelierele art-terapeutice?
În același timp, ce bine că sunt neîncăpătoare. Lasă loc curiozității, experimentării, formulării unei păreri proprii.

Avem nevoie de atât de puțin ca să fim (mai) bine. Mi s-a arătat asta în toate atelierele pe care le-am ținut de-a lungul ultimilor 20 ani.
Deschiderea atrage deschidere. Libertatea atrage libertate. Încrederea atrage încredere. Iar toate astea duc la trezirea curajului, la capacitatea de a găsi soluțiile adecvate și de a lua deciziile care ne țineau pe loc. Până ieri.

Sâmbătă, 22 martie, voi fi la Brașov. Am pregătit împreună cu echipa de la "Educație emoțională" și "Lumira" două ateliere de explorare personală prin artă care vă vor sprijini să vă uitați la voi dintr-o perspectivă nouă, îmbogățită. Fie că sunteți la vârsta adolescenței sau la cea adultă.
Haideți! Las în comentarii detaliile.

Până atunci, căutați să vă oferiți zilnic un moment de liniște și bucurie. Cât de mic. E un pas în plus spre starea voastră de sănătate și de mai bine.

Cu deschidere,
Sabina Brândușe.


Foto: Brîndușa Bălan.