
22/07/2025
🌑✨ Ziua dinaintea Lunii Noi în Leu – un portal tainic de curățare, purificare și pregătire ritualică. ✨🌑
În acest spațiu sacru dintre cicluri, Universul ne invită la o retragere conștientă în templul nostru interior, unde ne putem elibera de poveri și pregăti pentru renașterea creativității, a încrederii și a puterii personale, pe care Luna Nouă în Leu le va aduce.
🔥 Leul este semnul inimii, al soarelui interior, al focului creator.
Dar focul nu poate arde limpede dacă nu este întreținut într-un spațiu curat. De aceea, astăzi este despre golire, detoxificare și consacrare.
🌿 Ce putem face în această zi magică:
🔮 1. Curățarea cristalelor
Cristalele sunt ființe vii de lumină care absorb energiile cu care lucrează. Pentru ca ele să te susțină în ritualul Lunii Noi, dă-le ocazia să se purifice.
✨ Scufundă-le în apă cu sare de mare sau apă de izvor (atenție, unele cristale nu suportă apa – verifică! Ca de exemplu selenit și piatra lunii).
✨ Trecerea lor prin fumul de salvie albă, palo santo sau lemn de santal activează purificarea subtilă.
✨ Poți lăsa cristalele peste noapte pe un pat de sare sau sub cerul liber, chemând elementele să le reîncarce.
🕯️ 2. Curățarea lumânărilor ritualice
Lumânările pe care le vei folosi la Luna Nouă pot fi curățate energetic pentru a deveni adevărate canale de lumină.
✨ Treci-le printr-un fum sacru.
✨ Ungerea lor cu un amestec de uleiuri (precum ulei de lavandă, patchouli, portocală) și rugăciuni de consacrare le potențează forța.
✨ Programează-le: spune cu voce tare ce intenție vor purta în timpul ritualului.
🌬️ 3. Fumigații sacre cu plante șamanice
Este ziua ideală pentru a lucra cu plantele-spirit care curăță spațiul și aura:
🌿 Salvia albă – alungă energiile stagnante și entitățile parazite.
🌿 Palo santo – deschide spațiul sacru și aduce protecție.
🌿 Mugurii de pin – purifică mintea și trupul, aducând claritate.
🌿 Busuiocul – atrage prosperitate și protejează casa.
💦 4. Baie de purificare energetică
Pregătește o baie cu sare de Himalaya, rozmarin, flori de lavandă și câteva picături de ulei esențial de lemn de cedru sau portocală dulce.
🔔 Aprinde o lumânare albă și intră în apă cu intenția de a te lăsa curățată de tot ce nu-ți mai servește.
🪔 5. Curățarea spațiului ritualic
Fie că lucrezi cu un altar, un colț sacru sau doar cu un spațiu pe podea, fă ordine în jurul tău.
✨ Sterge cu o cârpă înmuiată în apă cu rozmarin și sare.
✨ Aprinde bețișoare de smirnă, tămâie sau copal și lasă-le să ardă în cele patru colțuri ale camerei.
🌌 Această zi este despre a crea spațiul pentru ceea ce vrei să devii.
Nu poți planta semințe în pământul sufocat de buruieni. Azi scoatem buruienile, mâine plantăm intențiile. 🌱
🔮💫 Ascultă-te. Simte-ți bătăile inimii. Lasă-te ghidată de intuiție. Azi, curăță. Mâine, vei crea.
✨ “Golul sacru este matricea creației. Unde nu e zgomot, răsună glasul divin.” ✨
Cu blândețe
Adriana Corina