Armonie prin psihoterapie

Armonie prin psihoterapie Psihoterapie

03/12/2023

Bună și bine ne-am regăsit!

Zilele trecute, la întâlnirea suport pentru pacienții oncologici și familiile lor, am vorbit despre stres și despre negare.
Pentru cei care nu au putut participa la această întâlnire, dar și pentru toți cei interesați, las mai jos câteva rânduri.

Vorbeam la întâlnire despre stresul adus de durere, de pierdere și că avem nenumărate situații de viață care pot aduce durere și sentimente de asemenea gen.
Pentru că în viață avem și pierderi pe care este necesar să învățăm să le gestionăm.
Și viața încă de la naștere ne învață să pierdem. De la pierderea pântecului mamei unde ne-am dezvoltat și era cald și bine, fiind apărați de orice intervenție exterioară, la pierderea unui job, la aflarea unui diagnostic pentru o boală incurabilă (ceea ce reprezintă tot o pierdere, aceea a sănătății), până la pierderea unei persoane dragi și pierderea propriului nostru trup atunci când trebuie să părăsim această lume.
Oricare dintre noi a trecut sau va trece prin acest situații și de aceea este extrem de important ceea ce știi să faci cu durerea și sentimentele care te încearcă și care vin nepoftite în viața ta.
Când durerea vine în viața ta, ea vine în etape.
Acceptă aceste etape și treci prin fiecare etapă pentru a putea să te eliberezi.
Studiile care au fost efectuate cu privire la durere și la pierdere, pierdere ce înseamnă doliu, au identificat anumite stadii sau etape ale durerii.
Sunt cinci etape care sunt incluse în acest mistuitor sentiment de doliu și anume: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea.
Acceptarea fiecărui stadiu, trăirea durerii, a pierderii și parcurgerea fiecăreia pentru a o putea depăși și pentru a putea merge către următoarea etapă mai departe, este crucială și extrem de importantă pentru a putea depăși impactul emoțional ce ar putea fi imens.

Alege să fii bine cu tine!

Să-ți fie de folos!
Vă aștept cu drag la următoarea întâlnire gratuită a grupului de suport!

Psih. Camelia - Armonie prin psihoterapie

29/09/2023

Bine te-am regăsit, om bun!

Astăzi vreau să îți vorbesc despre depresie.
Depresia în care se poate afla un membru al familiei tale și cm îl poți ajuta.

Pentru început, este absolut necesar să poți recunoaște care sunt simptomele depresiei, deoarece ea poate avea manifestări diferite de la o persoană la alta, însă există manifestări generale la nivel fizic și psihic, cm ar fi: indispoziție, lipsa oricărui plan legat de viitor, lipsă de energie, lipsă de interes pentru orice fel de activitate, oboseală, gânduri negative, sentimente de tristețe, vid interior, creștere sau diminuare a apetitului, sentimente de inutilitate sau vinovăție excesivă sau inadecvată, diminuarea capacității de concentrare, de decizie sau de gândire, gânduri de moarte, de sinucidere, dificultăți de relaxare, insomnie sau, din contră hipersomnie, lipsa igienei personale etc.

Toate simptomele mai sus arătate vor avea o mare influență asupra relației tale cu persoana depresivă pentru că și tu la rândul tău te poți simți îngrijorat, neputincios și împovărat de sarcini. Dar, cu toate acestea, poți oferi un mare ajutor celui depresiv pe care îl poți ajuta să depășească aceste momente grele.

În primul rând, vreau să subliniez faptul că depresia nu e o alegere!
Persoana afectată de depresie nu dorește și nu alege să ajungă sau să treacă prin aceste momente, ea are o reală dificultate de a trăi cu această durere, de a participa la activități și este lipsită de energie.
În momentul în care înțelegi acest lucru, poți privi cu compasiune și empatie persoana depresivă.

Apoi un lucru foarte important este să cauți să afli ceea ce este în lumea interioară a persoanei depresive. O poți întreba cm se simte și cel mai simplu lucru pe care îl poți face este acela de a-l încuraja să vorbească despre temerile sale, despre neputința sa, despre teama pe care o are și să o asculți fără să faci alte comentarii.

Doar întrebi și asculți. Eventual, validezi, mângâi și îmbrațișezi. Și totul cu răbdare, cu muuuuuultă răbdare. Foarte multă răbdare!
Se creează astfel o conexiune între voi, spunând atât tacit, cât și verbal „sunt alături de tine, te țin de mână și îți sunt alături în aceste momente dificile din viața ta, din viața noastră.”

Odată făcut acest pas depresia nu va mai fi atât de înfricoșătoare întrucât este cineva acolo care este alături și înțelege persoana depresivă și toate stările prin care ea trece.

Pentru a putea ajuta un membru al familiei tale care se află în depresie să treacă peste aceste momente de cumpănă, uneori este necesar să ceri chiar și pentru tine sprijinul unui specialist.

Alege să fii bine cu tine, pentru a putea fi bine cu ceilalți!

Să-ți fie de folos!

Pe curând, cu drag.

Psihoterapeut Camelia - Armonie prin psihoterapie

Buna si bine te-am regasit!Astazi vreau sa iti vorbesc despre riscurile stresului excesiv.Chiar dacă vorbeşte foarte mul...
12/07/2023

Buna si bine te-am regasit!
Astazi vreau sa iti vorbesc despre riscurile stresului excesiv.
Chiar dacă vorbeşte foarte mult despre burnout si stres, majoritatea oamenilor nici nu realizează care sunt consecinţele multiple ale stresului necontrolat.
Au fost raportate mii de cazuri ale soldaţilor din Primul Război Mondial care au decedat pe câmpul de luptă datorită stresului psihic care a fost insuportabil și nu din pricina rănilor produse de armele de foc.
Studiile actuale ne arată că un procent de peste 80% de adulţi au probleme mari de sănătate datorate stresului excesiv. Totodată, între 75 - 90 % din totalul numărului de consultaţii medicale au legătură cu bolile sau tulburările asociate stresului.
Practic, în prezent, stresul este cauza cea mai frecventă de deces, şi are o foarte strânsă legătură cu bolile cardiovasculare, bolile canceroase, afecţiunile pulmonare, ciroza hepatică, accidentele şi sinuciderile.
Îți dau de gândit aceste studii?
Tu ce faci pentru a reduce nivelul de stres în care te afli? Știi cm să gestionezi situațiile stresante?
Crezi ca ai nevoie de educație în acest sens?
Scrie în comentarii!
Alege să fii bine cu tine!
Psihoterapeut Camelia - Armonie prin psihoterapie
https://view.flodesk.com/pages/64936d23bbcb219dbde13fad

Si nu te mai intoarce acolo! Curs gratuit pe email pentru oameni ocupati.

02/07/2023

Bună și bine te-am regăsit!

Astazi vreau să îți spun că nevoia de afirmare puternică, neglijarea tuturor nevoilor personale, situații conflictuale acasă sau la serviciu, izolarea față de familie și față de prieteni, negarea problemelor, schimbarea comportamentului, autodevalorizare, gol interor, dispoziție depresică, colaps atât fizic cât și emoțional, toate sunt etape ale epuizării.

Învață să te iubești și alege să fii bine cu tine!

01/07/2023

De-ar putea tinerii să își dea seama cât de curând vor deveni doar o grămadă de obiceiuri pe două picioare!...

30/06/2023

Știai că singura diferență dintre un om înțelept și un om de rând este că primul este conștient de legătrua sa cu Dumnezeu, iiar celălalt nu?

29/06/2023

Știai că forma agravantă a rușinii este umilirea care poartă revolta nedreptății în ea?
Rușinea ănspm oiartp ăn ea compnenta meritului si insoteste omul intreaga viata.

28/06/2023

Știai că rușinea este întotdeauna strâns legată de lipsa stimei de sine?
Cu cât ai mai multă rușine, cu atât mai mult te vei simți mai fără valoare și mai nevrednic de iubire.

27/06/2023

Știia că cele mai multe umbre în viața noastra apar din cauză că stăm noi înșine în calea luminii?

26/06/2023

Bună și bine te-am regăsit!

Știai că durerea neplânsă nu lasă bucuria să se manifeste în ritmul ei!
Lasă-ți emoțiile să se arate și ascultă ce vor să îți spună!

Alege să fii bine cu tine!

25/06/2023

Creierul copilului absoarbe ca un burete modul in care persoanele de atașament reactioneaza la toate situatiile din viata lor, iar copilul invata iin mod perfect automat sa le imite!

24/06/2023

Știai că nu vedem lumea așa cm este ea, ci o vedem așa cm suntem noi?

23/06/2023

Știai că animalele sălbatice fug din fața pericolului și după ce scapă de el nu își mai fac griji?
Oamenii, in schimb, se înfricoșează atât de ceea ce au văzut în trecut, dar și de ceea ce își imaginează că va urma.

22/06/2023

Știai că avem cu toți amintiri care pot avea o influență extrem de puternică asupra vieților noastre?

21/06/2023

Știai că este mult mai probabilă amintirea experiențelor negative decât a celor pozitive, întrucât cele negative nu au fost încă înțelese și acceptate?
Așadar ele vor reveni neîncetat în minte pentru a fi rezolvate.

20/06/2023

Știi că iubirea este esența vieții?
După o viață de om nimic nu mai contează în afara iubirii!
Cei care se iubesc sunt cei mai bogați oameni, comparativ cu ceilalți!

19/06/2023

Știai că viața ta va începe să se schimbe abia atunci când vei înțelege că în viață nu primești ceea ce crezi că meriți, ci ceea ce ești pregătit să ai?

18/06/2023

O sa-ti spun ceva: gandurile te inseala intotdeauna. Emotiile niciodata!

Address

Uricani

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Armonie prin psihoterapie posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Armonie prin psihoterapie:

Share