17/05/2025
“...către ce să mă duc/ caut?..până acum aveam obiective: școală, liceu, socializare, sport…nimic concret/clar ca obiectiv în viitor…”
Durere, disperare, frica, furie, neputință, lipsa de orizont…un mix de trăiri care sunt în sufletul unui părinte al cărui copil cu autism are ajuns la vârsta maturității.
E atât de multă durere acolo…încât e copleșitor…nu ar trebui să judecăm și să ne deranjeaze faptul că părinții nu fac ce noi specialiștii le spunem…oare noi le vorbim auzind durerea lor?....
E nevoie să privim cât mai mult spre viitor, spre ce înseamnă viața de adult independent și să pornim procesul de terapie având în minte acest tablou.
Un adult independent în primul rând poate avea grijă de el și se poate descurca în propria casă.
Dacă până acum am fi putut spune ca am avut o scuză (deși nu cred în asta) prin faptul că informațiile despre terapii, despre tulburări, despre comorbidități erau puține și nestructurate, dacă am fi putut spune că în România lucrurile erau la început și era încă totul confuz, astăzi nu avem nicio scuză.
Astăzi există informații, există cadru legislativ, există specialiști, există materiale, există cursuri și programe de formare. Este timpul ca noi, terapeuții să arătăm într-adevăr că în domeniul pe care ni l-am ales pentru a profesa dăm dovadă de etica profesiei.
Este timpul ca atunci când nu știm ce sau cm să facem, să cerem ajutor. Nu e o rușine. Ci o condiție pentru progres.
Este timpul să vedem dincolo de copilul de 3 ani sau de 5 ani din cabinetul nostru de terapie. Dincolo de ușa cabinetului. Să vedem familia lui, viața lui când va fi adolescent, viața lui când va fi adult.
Doar așa putem aduce cu adevărat o contribuție. Nu e despre cât de buni terapeuti suntem noi și despre cât de bine facem noi terapie în cabinet. Ci despre ce rămâne în urma noastră.
Ce copii rămân în urma intervenției pe care noi am făcut-o? Copii independenți (sau cu un grad ridicat de independență) sau adulți copii?...
Vă invit, dragi colegi, să reflectăm și să vedem ce mic pas putem implementa de azi în activitatea noastră astfel încât peste 1 an să vedem impactul în viețile copiilor și familiilor acestora. Și peste 10 ani să putem arăta că în urma intervenției noastre am reușit să oferim copiilor independență și părinților, libertate.