Psiholog Mihaela Nițu

30/03/2025

Despre bolile închipuite…

“Boală mare este a crede omul gândului său care îi spune că are vreo boală. Gândul acesta îi creează stres, îl face să se mâhnească, să nu aibă poftă de mâncare, să nu poată dormi, să ia medicamente şi, în cele din urmă, se îmbolnăveşte, deşi este sănătos. Să fie cineva bolnav şi să facă tratament, aceasta o pricep; dar să fie sănătos şi să creadă că este bolnav şi să se îmbolnăvească fără motiv, aceasta este…

Unul, de pildă, deşi are putere trupească şi duhovnicească, nu poate face nimic, pentru că a crezut în gândul său care îi spune că este bolnav, ajungând astfel să se stingă trupeşte şi duhovniceşte. Şi, cu adevărat, nu spune minciuni. Dacă omul crede că are ceva, intră în panică, se zdrobeşte şi după aceea nu mai are curaj de nimic. Şi aşa se netrebniceşte fără motiv.

Vin unii la Colibă care sunt cu desăvârşire zdrobiţi. „Gândul îmi spune că am SIDA”, spun ei şi cred aceasta. Eu îi întreb: „Nu cumva s-a întâmplat cutare sau cutare?”. „Nu”, îmi răspund ei. „Atunci te mâhneşti degeaba. Du-te şi fă nişte analize, ca să-ţi plece gândul acesta”. „Dar dacă fac analize şi-mi găsesc că am acea boală?”, spun unii şi nu mă ascultă şi astfel se chinuiesc. În timp ce aceia care ascultă, fac analize, văd că nu au nimic şi, să vedeţi, faţa li se schimbă şi curajul le revine. Unii din pricina mâhnirii se întind pe pat şi nici să mănânce nu mai vor. Ei bine, ai SIDA. Dar pentru Dumnezeu nu există vreo problemă grea. Dacă trăieşti mai duhovniceşte, te spovedeşti, te împărtăşeşti etc., te vei ajuta.

– Părinte, cm începe cineva prin a crede că este bolnav?

– Gândul acesta se cultivă încet-încet. De multe ori poate că există vreo pricină, dar să nu fie ceva serios. După aceea, gândul mai scoate ceva şi-i măreşte bănuiala.

Când eram la Mănăstirea Stomiu, era în Koniţa un familist care credea că are tuberculoză. N-o lăsa nici pe femeia lui să se apropie de el. „Nu te apropia, îi spunea, că o să te molipseşti!”. Sărmana îi agăţa coşuleţul cu mâncare de un lemn şi i-l dădea de departe. Nenorocita se topise. Sărmanii lui copii îl vedeau numai de departe. Acesta însă nu avea nimic, dar deoarece nu-l vedea soarele, căci era mereu în casă înfăşurat permanent în pături, era galben şi de aceea credea că are oftică. Mă duc acasă la el şi de îndată ce mă vede, îmi spune: „Nu te apropia, călugăre, ca să nu te molipseşti şi tu, căci vine atâta lume acolo la mănăstire! Am oftică”. „Cine ţi-a spus, fiule, că ai oftică?”, îl întreb. Femeia lui mi-a adus dulceaţă de nucă. „Deschide gura! îi spun. Acum trebuie să faci ascultare”. A deschis-o, căci nu ştia ce vreau să fac. Atunci iau nuca, i-o bag în gură, i-o învârtesc în gură de două-trei ori, după care o iau şi o mănânc. „Nu, nu, o să te molipseşti!”, striga acela. „Cum o să mă molipsesc? Nu ai nimic, îi spun. Dacă ai fi avut oftică, aş fi fost nebun să fac aceasta? Scoală-te să ieşim afară!”. Apoi îi spun femeii lui: „Aruncă totul, medicamente, pături.” Îl ridic din pat şi ieşim afară. După trei ani de stat închis înăuntru, privea acum lumea în chip ciudat. După aceea, încet-încet, s-a dus şi la munca sa.
Ce poate face gândul, atunci când îl cultivi…
__________________________
Extras din Nevoinţă duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

22/03/2025

05/02/2025

Dacă “te- a muscat șarpele”, pleci! Nu rămâi sa- i explici ca nu e etic ceea ce a făcut, ca tu nu meriți asta, sau ca tu nu l- ai fi mușcat…
Nu rămâi sperând ca a fost doar o întâmplare care nu se va mai repeta. Șarpele nu devine blând peste noapte, el rămâne șarpe și va mușca ori de câte ori va prinde ocazia…

07/10/2024

“ Nu mai persistați in atitudinea voastră distructiva, in a va menține caracterul vostru mohorât , care face sa nu înceteze nenorocirile. Sunteți pesimiști pentru ca viața voastră nu are un scop, pentru ca sunteți izolați chiar in sânul propriei voastre familii și pentru ca ați luat obiceiul de a critica totul, de a vedea încercare in orice.”

18/06/2024

RUGĂCIUNE PENTRU IZBĂVIREA DE DEPRESIE SAU DE ALTE BOLI SUFLETEȘTI

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi dacă voiesti, mă vindecă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit bunătatea şi iubirea Ta. Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta, toată fărădelegea am săvârşit-o, arătatu-m-am lipsit de toată virtutea şi sănătatea sufletului şi a trupului. Slăbănogit-a trupul meu, umplutu-s-a de răutăţi sufletul meu, slăbit-a duhul meu. Stricatu-s-a voia mea, toate se înăbuşă şi suferă înlăuntrul meu, coborâtu-m-am până în iadul cel mai de jos.

Izbăveşte-mă, Doamne, de apăsarea şi durerea sufletească, şi de greutatea inimii care mă stăpâneşte cu dreptate. Săvârşit-am tot felul de păcate care mă războiesc, care fac chinul meu de nesuferit. Miluieşte-mă, Doamne, că eu singur sunt vinovat pentru această pustiire şi pieire a sufletului şi a trupului meu. Stăpânitu-m-a iubirea de sine, înrobitu-m-a nepurtarea de grijă, nimicitu-m-a lenevirea! Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet. Depărtează de la mine pe duhul cel rău care face de nesuferit sufocarea sufletului şi a trupului meu. Ţine departe de mine greutatea cea apăsătoare din inima mea.

Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de toată nepăsarea, întristarea, plecarea spre păcatul firii, mâhnirea, deznădejdea, nepăsarea, nesimţirea, disperarea şi amorţirea cea aducătoare de moarte, căci eu de bunăvoie am adus în sufletul meu toate acestea.
Iartă-mi, Doamne, mărimea păcatelor, vindecă mulţimea patimilor mele! Ajută-mă ca să nu Te întristez vreodată din pricina patimilor care stăpânesc netrebnicul meu suflet. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului, îndepărtează mereu pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, împacă viaţa şi sufletul meu, Doamne!

Curăţeşte-mă de toată întinăciunea sufletului şi a trupului, ca să pot scăpa de duhurile viclene, care mi se fac mie întuneric şi beznă, deznădejde şi chin. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul răutăţii. Apăsarea şi frica, şi robia gândurilor îndepărteaz-o de la mine! Doamne, facă-Se voia Ta, după cm doreşti.

Bunăvoinţa bunătăţii Tale să zdrobească pe vrăjmaşii mei şi pe omul cel vechi cu patimile şi cu poftele lui. Fie, Doamne, voia Ta spre mine, încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te urmez fără tristeţe, cu faţa veselă şi să Te slăvesc, să-Ţi cânt şi să Te binecuvântez întru toţi vecii. Vino şi întăreşte-mă cu puterea Ta proniatoare, ca să Te preaslăvesc şi să-Ţi cânt Ţie, Domnului preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii. Tu eşti apărătorul meu împreună cu Preamilostivul Tău Părinte şi cu Mângâietorul Tău Duh în întristările care mă cuprind în toate zilele vieţii mele.

Miluieşte şi iartă, Doamne, sufletul şi trupul meu cel apăsat şi plin de răutate. Tu eşti Bucuria şi Lumina, învierea şi Viaţa, Primăvara şi Pastele desfătării noastre. Tu ai zis: ţie îţi vestesc că: „Nu Mă voi depărta de tine şi nici nu te voi părăsi”. Tu eşti Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului” căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria tuturor, cu puterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor, netrupeştilor Puteri, cu rugăciunile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu rugăciunile slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale măriţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţilor noştri şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin!