27/08/2024
De ce terapia poate fi un pas către o viață mai împlinită
Te-ai gândit poate de multe ori să încerci terapia, dar dacă nu ai fost niciodată, e absolut firesc să simți o ușoară teamă sau nesiguranță. E normal să nu știi exact la ce să te aștepți sau să te simți puțin stânjenit să vorbești despre ceea ce te frământă. Poate chiar te întrebi dacă ai cu adevărat nevoie de ajutorul unui terapeut.
Insă psihoterapia poate aduce schimbări profunde și pozitive în viața ta. Potrivit Asociației Americane de Psihologie, aproximativ 75% dintre cei care urmează terapie simt că au beneficiat enorm de pe urma acesteia, iar studiile arată că terapia îi ajută să își gestioneze mai bine activitățile zilnice.
Terapia poate fi o cale minunată de a-ți crește motivația, de a-ți îmbunătăți stima de sine și de a-ți susține sănătatea mintală.
În acest sens, m-am gândit să împărtășesc câteva gânduri privind modul în care terapia poate face o diferență reală în viața noastră:
• Un loc sigur și confidențial: Terapia este acel spațiu unde poți fi tu însuți, fără teamă de a fi judecat. Aici, poți vorbi deschis despre tot ce simți.
• O nouă perspectivă: Un terapeut te poate ajuta să privești lucrurile dintr-un unghi diferit, să înțelegi mai bine situațiile prin care treci și să schimbi tiparele de gândire care te blochează.
• Sprijin emoțional: În terapie, primești sprijinul de care ai nevoie pentru a naviga prin momentele grele, ceea ce te ajută să devii mai puternic emoțional.
• Claritate și soluții: Vorbind despre problemele tale, poți ajunge să le înțelegi mai bine și să găsești soluții care îți aduc liniște și echilibru.
• Abilități de coping: Înveți cm să gestionezi stresul și anxietatea, dezvoltând abilități care te vor ajuta toată viața.
• Autocunoaștere și creștere: Terapia te ajută să te descoperi, să îți înțelegi mai profund valorile și să crești ca persoană.
Dacă te-ai gândit vreodată la terapie, poate că e momentul să îi dai o șansă. E un pas către o viață mai echilibrată și mai împlinită. 💛
Sunt psiholog clinician și psihoterapeut de orientare umanistă (psihoterapie centrată pe persoană) in supervizare, ce ofer consiliere terapeutică, adaptată nevoilor și personalității fiecăruia. Abordarea mea implică crearea unui spațiu de siguranță, de empatie și fără judecată, în cadrul căruia te poți regăsi în cea mai autentică și mai bună versiune a ta, de care să te bucuri și pe care să o lași să strălucească. Relația terapeutică este una de la egal la egal și nu o relație „medic/pacient”, care se centrează pe prezent la fel de mult ca și pe trecut. În acest cadru ești liber să fii tu, fără a simți presiunea sau nevoia de a fi „reparat”. Cu ce probleme te pot ajuta: anxietate și stres; probleme legate de controlul furiei; doliu și pierdere; depresie și dispoziții triste/abătute; probleme relaționale (cuplu, familie, job etc.); schimbarea vieții și provocările ei; Beneficiile consilierii terapeutice pot fi: • un sentiment mai puternic de identitate și o mai mare încredere în sine; • o mai bună conștientizare a ceea ce ești tu și o capacitate mai mare de a-i accepta pe ceilalți; • relaţii mai bune și mai sănătoase; • încredere în propriile alegeri; • o perspectivă mai largă asupra ta, a dorințelor și scopurilor tale, și asupra vieții; • speranță într-un viitor mai bun; • capacitatea de a fi deschis la provocări și de a face față schimbărilor; • descoperirea și explorarea sensului în viață. Sesiunile terapeutice pot dura între 50 min-90 min, în funcție de nevoile tale, și se pot derula online sau fizic.