NoraPsiholog

15/06/2025

“Prăbușirea avionului Air India.

Pentru unii, doar o altă știre de ultimă oră.
Pentru mine, a fost o reamintire tulburătoare a cât de fragilă și imprevizibilă este viața.

Patru vieți. Patru povești. Patru lecții puternice care mi-au schimbat felul în care privesc timpul, scopul și grația fiecărui moment.

Prima: O familie care a așteptat ani de zile să-și îndeplinească visul de a emigra în Marea Britanie. Viața le-a stat în cale, responsabilități, întârzieri, decizii. În cele din urmă, au urcat în avion… dar nu au ajuns niciodată la destinație.
Și am realizat: Purtăm atâtea planuri pentru „într-o zi”. Dar dacă tot așteptăm, „într-o zi” devine „niciodată”.

A doua: O femeie care ar fi trebuit să fie în acel zbor. A ajuns târziu. A ratat check-in-ul. A implorat să fie lăsată la bord, dar a fost refuzată. Era frustrată, furioasă, învinsă. Doar pentru a realiza mai târziu: acea întârziere a fost o protecție divină.
Nu primim întotdeauna ce vrem, pentru că Dumnezeu vede ce noi nu putem. Uneori, „nu”-ul Lui este ceea ce ne ține în viață.

A treia: Un bărbat care a supraviețuit. Avionul s-a rupt în două, iar el se afla în secțiunea care nu a luat foc. A scăpat, amețit și viu, dintr-o situație pe care nimeni nu o credea supraviețuibilă.
Nu a fost noroc. A fost scop. Și mi-a adus aminte de versetul: „Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.” – Eclesiastul 3:1
Pur și simplu, nu era timpul lui.

A patra: Și apoi cei care nu au supraviețuit. Oameni cu vise. Oameni cu familii. Oameni cu povești neterminate. Au sărutat pe cineva de rămas bun în acea dimineață… fără să știe că era ultima dată.
Viețile lor ne amintesc că timpul nu este garantat. Nu ni se promite bătrânețe. Nu ni se promite „mai târziu”. Ce avem este acum. O respirație. O bătaie de inimă. O șansă.

Așadar, cât timp mai ai astăzi… Cât timp mai respiri, mai ești puternic, mai poți, nu irosi asta.

Nu aștepta momentul „perfect”.

Iubește acum. Cere-ți iertare acum. Iartă acum. Visează acum. Vorbește acum.

Pentru că viața nu vine mereu cu avertismente. Și uneori… „data viitoare” nu mai vine. “

13/06/2025

02/06/2025

În Biertan, un sat din Transilvania, soții erau puși împreună înainte de divorț într-o cameră specială. Într-o clădire mică lângă biserica fortificată din secolul XV, cuplurile care doreau divorțul erau închise timp de șase săptămâni, împărțind un singur pat și o masă, pentru a-și rezolva problemele. Se spune că în 300 de ani doar un cuplu a divorțat, o metodă medievală eficientă de împăcare.

În inima Transilvaniei, în satul pitoresc Biertan, ascuns printre dealuri domoale și vii vechi, se păstrează o poveste rară despre iubire, răbdare și încercările mariajului. Aici, în apropierea celebrei biserici fortificate ridicate în secolul al XV-lea, se află o clădire mică, sobră, dar încărcată de istorie. Nu pare cu nimic ieșită din comun la prima vedere — ziduri groase de piatră, o fereastră îngustă și o ușă grea din lemn, care ascunde însă un spațiu unic în Europa: „Camera împăcării”, așa cm au numit-o localnicii.

Această cameră era folosită în vremurile medievale pentru un scop neobișnuit, dar profund uman: salvarea căsniciilor aflate în impas. Cuplurile care își doreau să divorțeze — într-o epocă în care despărțirea era un act greu de acceptat de către comunitate și biserică — nu primeau imediat permisiunea de a rupe legământul. În schimb, erau închise împreună în această încăpere, timp de șase săptămâni, fără posibilitatea de a ieși, fără mijloace moderne de comunicare, doar unul în fața celuilalt, într-o izolare forțată care obliga la reflecție, dialog și compromis.

Spațiul era modest și simplu mobilat: un singur pat, nu două; o singură masă din lemn masiv; o singură lingură, o singură farfurie și un singur pahar. Totul era conceput pentru a stimula apropierea fizică, dar mai ales emoțională. Dacă voiau să mănânce, trebuiau să împartă. Dacă voiau să se întindă, trebuiau să se apropie. Nu existau colțuri în care să fugă unul de celălalt, nici camere separate pentru a-și consuma în tăcere mânia. Totul în acea cameră era despre „împreună”.

Ceea ce pentru unii părea o pedeapsă, pentru alții devenea o a doua șansă. Departe de forfota zilnică, de certuri alimentate de oboseală și griji, perechile aveau în sfârșit timp. Timp să vorbească, să se asculte, să-și amintească începuturile. Se spune că în cei peste 300 de ani cât a fost folosită această metodă, doar un singur cuplu a ales, în cele din urmă, să meargă mai departe separat. Toți ceilalți au ieșit din acea cameră ținându-se de mână, uneori plângând, dar cu o nouă înțelegere a legăturii lor.

Camera de împăcare din Biertan nu era doar un instrument social, ci și o lecție despre cm conflictele nu trebuie rezolvate prin fugă, ci prin apropiere. Nu prin uși trântite, ci prin răbdare și comunicare. Într-o vreme în care consilierea maritală nu exista, acest spațiu devenise, fără să știe, un precursor al terapiei de cuplu.

Astăzi, această cameră modestă atrage turiști din toată lumea, curioși să vadă locul în care căsătoriile se salvau nu prin magie, ci prin simplul fapt de a fi împreună — fără scăpare, dar cu speranță. O relicvă medievală cu un mesaj profund actual: că uneori, în tăcerea unui spațiu strâmt și simplu, se pot reface cele mai fragile legături dintre oameni.

26/05/2025

🤗❤️

25/05/2025

Closeness lines.

A rather poetic piece by

14/05/2025

Adesea, un bărbat intră în relație ca un păun: țanțoș, atrăgător, demonstrativ. Dar sub coada aia colorată, ascunde același fund fragil de băiat flămând de aprobare.

(Urmează un monolog generic - a se trata ca atare)

Și eu am fost așa.
Flămând de atenție.
De blândețe.
De o privire care să-mi spună „Ești Bravo”.

Și ea… ea a fost caldă. M-a privit cm n-a făcut-o nimeni.
Mi-a zis „Te iubesc. Te vreau.”
Și ceva din mine a pornit curentul electric din inimă. Nu ca un bărbat care se relaxează în iubire, ci ca un copil care cade în brațele mamei lui.

Și-am început să mă agăț. Să întreb:
„E bine ce fac?”
„Îți place de mine?”
„Spune-mi ce vrei exact, că nu vreau să greșesc.”

Mi s-a spus că femeile vor bărbați vulnerabili.
Dar eu am confundat vulnerabilitatea cu vărsarea necontrolată.
Am crezut că sinceritatea mă scuză de lipsa de asumare.

Și m-am vărsat în ea.

Frici, rușini, vinovății.furii.tăceri și supărări în care așteptat să mă cheme înapoi
Fără să le port. Fără să mi le asum.

La început, a fost acolo.
Dar încet, i s-au stins ochii.
Nu pentru că nu mă iubea,
ci pentru că se ofilea în rolul de mamă pe care eu i l-am pus în brațe.

Până când mi-a zis:
„Nu mai pot să fiu mama ta.
Vreau un om matur lângă mine, nu un copil rănit.”

Atunci am înțeles.
N-o iubisem ca un adult.
O sufocasem ca băiat.

Femeia nu vrea să te repare.
Vrea să te vadă. Să te simtă.
Să-i fii egal.
Du-ți tescovina din suflet în terapie. Fii blînd cu tine.
Și apoi, întoarce-te la ea — nu ca să fii crescut, ci ca să iubești.

18/04/2025

Monologul surorii vitregi a dragostei 🪫

Eu sunt Cearta.
Dar n-am fost mereu așa.

La început eram doar un suspin.
Un oftat reținut în gâtul ei, când el a uitat să întrebe: „Ești bine?”
Eram o pauză prea lungă în vocea lui, când ea a spus: „Mi-e greu.”
Eram începutul a tot ce nu s-a spus.

Apoi am crescut.

Am devenit o ușă trântită.
Un „nu-mi pasă” rostit cu prea multă oboseală.
Un „lasă, nu contează” care, de fapt, conta enorm.

Am stat între ei în pat. Între două telefoane.
Între doi oameni care s-au iubit cândva, dar au uitat cum.

Am crescut din reproșuri pasiv-agresive, din sarcasm, din „e ok” spus cu dinții strânși.
M-am hrănit cu nopțile în care ea plângea pe ascuns și el bea în liniște.

Am crescut din golul dintre ei.
Și azi sunt mare. Încât nu mai aveți loc unul de altul.

Ați crezut că sunt dușmanul vostru.
Dar eu sunt doar rezultatul.

Eu sunt tot ce n-ați avut curaj să simțiți.
Tot ce-ați înghițit ca să „fie bine”.
Tot ce-ați prefăcut că nu doare.

Am fost acolo când ea a spus „nu mă mai simt femeie”.
Când el a spus „nu mai știu cine sunt”.
Dar amândoi au spus-o în tăcere.
Mie. Nu unul altuia.

Și știți ce e cel mai trist?
Că nu v-a trebuit o bombă.
V-a trebuit doar timp.
Un pic de nepăsare zilnică.
Un pic de epuizare nespusă.
Și m-ați crescut pe mine.

Sunt Cearta.
Și eu v-am ținut împreună mai mult decât v-a ținut iubirea (sora mea vitregă)
Dar eu nu iubesc. Eu doar apăr ce doare.
Și uneori, vă trezesc. Alteori… vă termin.

16/04/2025

sursă foto: Pexels Nevoile emoționale ne modelează comportamentele, iar când nu suntem în contact cu emoțiile noastre, când fugim de cele care produc disconfort, așa cm sunt frica și furia, ne găsim refugiul în acțiuni care, pe termen lung, ne afectează și mai mult.  Despre legătura...

04/04/2025

,,Mi-a fost frică să nu fiu respinsă,
Până când am învățat să nu mă mai resping, din niciun motiv.
Mi-a fost frică să nu fiu abandonată,
Până când am învățat să nu mă abandonez niciodată.
Mi-era frică de părerile altora,
Până când am aflat că nu aveau mai multă greutate decât propria mea părere.
Mi-era frică de finaluri dureroase,
Până mi-am dat seama că ele îmi aduceau noi începuturi.
Mi-era frică să nu par vulnerabilă,
Până când mi-am dat seama cât de puternică sunt cu adevărat.
Îmi era frică să nu fiu văzută ca fiind mică și neimportantă,
Până când mi-am descoperit adevărata putere și adevăratul potențial.
Mi-a fost frică să nu fiu destul de atractivă,
Până când am învățat să-mi apreciez pe deplin propria frumusețe.
Mi-a fost frică de eșec,
Până când am aflat că era o iluzie
atunci când este privit prin ochii iubirii, creșterii și învățării.
Mi-a fost frică de schimbare,
Până când mi-am dat seama că era o parte inevitabilă a vieții,
într-o lume în care totul este instabil și trecător.
Mi-a fost frică să fiu singură,
Până când am învățat să îmbrățișez și să apreciez pe deplin propria mea companie.
Mi-a fost frică de unicitatea mea,
Până când am aflat că în asta constă o parte din propria-mi valoare.
Mi-era frică de întuneric
Până mi-am amintit că eu sunt lumină... îmi-era frică de viață,
Până mi-am amintit cine sunt.

-Tahlia Hunter-

08/03/2025

Mângâierea mamei nu este doar un gest de iubire, ci și un element esențial în dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului.

15/02/2025

Cărți cu -80 % 🌹👉 https://bit.ly/3WSCIg8