17/01/2026
IARNA VRAJBEI NOASTRE?
De două săptămâni mă uit la ce se întîmplă cu noi, psihologii. Din nou, două tabere în luptă în colegiu, două maluri mult prea depărtate între ei și noi, practicienii. Și mult prea puține poduri.
Multe discuții, temeri, întrebări legate de noua lege B708/2025. Remarc în aceste zile, mailul președintelui Colegiului acum, în al XII-lea ceas, cu o încercare de cercetare pe marginea legii și demersul tardiv al inițiatorilor de a explica în termenii lor, aspecte din aceasta.
Tot mai mult mă conving, că psihologia este ca un copil nedorit. Al cui? Al societății noastre. Ce dacă are ca străbunică Spiritualitatea, ca mamă Filosofia...Onor guvernanții nu dau semne că își doresc să îl ajute să crească. Mai multe ministere, ca niște mătuși mai mult sau mai puțin binevoitoare, par să își dispute custodia. Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, chiar și Ministerul Muncii. Deși toată societatea îi cere ajutorul la nevoie, de la cei mai bogați, la cei mai săraci, de la adulți la copii, cupluri sau familii lovite de suferință.
Vă amintiți pandemia? A fost cel mai bun PR al meseriei noastre. Brusc, oamenii învățau mult mai repede despre tulburarea obsesiv compulsivă, ipohondrie, anxietate, depresie...
Prin legea nou propusă, acest copil nedorit pare că are în continuare, complexe de inferioritate față de alți frați mai mari, cm ar fi medicina sau educația. Altfel nu-mi explic unele asemănări din lege, cm ar fi examenele și treptele ierarhice, asemănătoare cu rezidențiatul sau titularizarea. Cu diferența că psihologii nu sunt angajați de către stat, ca medicii sau cadrele didactice!
Am studiat un pic legislația din alte țări europene, Germania, Franța, Spania, Italia, U.K., dar și Polonia, Slovenia, Ungaria. Se remarcă descentralizarea și nimeni, dar nimeni nu are un Colegiu, ci multiple asociații sau foruri de reprezentare. Nu există trepte ierarhice! După 50 de ani de dictatură încă avem sechele...
Altfel, salut inițiativa d-nei senator Roxana Cibu-Deaconu pentru facilitarea întălnirii de ieri, în care peste 250 de psihologi au fost prezenți. Acest tip de discuții pot ajuta la îmbunătățirea legii. Am remarcat intervențiile actualului președinte al Colegiului care a propus retragerea legii și pozițiile flexibile ale inițiatorilor ei, care spun că sunt de acord cu amendarea articolelor incriminate privind de exemplu, accesul în profesie.
Rămâne gustul amar că nici măcar Colegiul psihologilor nu înțelege importanța comunicării deși cu toții știm că relația este cea mai importantă spre schimbare și sădirea încrederii!
Fiindcă am văzut că precedenta mea postare a fost destul de mult preluată și comentată vreau public să anunț că nu sunt de acord cu desprinderea psihoterapiei de psihologie, ca să o lămuresc și pe asta, și că nu voi candida la viitoarele alegeri ale colegiului psihologilor.
Să nu uităm că Psihologia este o profesie liberală. Prin această lege își diminuează serios acest statut. T***a a căzut din cauza calului troian. Această lege pare că nechează a război...
Am speranța că parlamentarii vor fi obiectivi iar inițiatorii vor îndrepta articolele care să redea speranță și claritate celor care își doresc să devină psihologi sau care sunt la începuturi.
Ce putem face noi, practicienii? Să ne informăm cât mai bine și să ținem aproape. În acest sens, împreună cu alți colegi psihologi, voi propune curând o întâlnire pe zoom cu o dnă jurist care să ne explice cât mai clar articolele acestei legi. Voi reveni...
