19/03/2026
Astăzi, când îl sărbătorim pe Sfântul Iosif, patronul spiritual al familiei orionine, vă împărtășim un episod plin de lumină din viața Don Orione – un semn concret al Providenței care nu întârzie niciodată.
În martie 1900, comunitatea de la Sf. Clara trecea prin momente foarte dificile. Erau ani de muncă intensă: tinerii studiau, se rugau, creșteau frumos… dar lipseau cele mai necesare lucruri. Ajunseseră chiar să nu mai aibă pâine.
În fiecare an, ajutorul venea, iar Don Orione îl atribuia mereu ocrotirii Sfântului Iosif, pe care îl invoca drept „administratorul” caselor lui, așa cm a fost și pentru Sfânta Familie. Însă în acel an, ajutorul părea că întârzie. În loc de binefăcători, băteau la ușă creditorii.
În ajunul sărbătorii de pe 19 martie, situația era disperată: nu mai aveau absolut nimic.
La poartă s-a prezentat un bărbat necunoscut. Don Orione, îngrijorat, se temea să nu fie încă un creditor. A coborât totuși să-l întâlnească.
În fața lui se afla un om simplu, modest îmbrăcat, cu o mică barbă blondă. Acesta i-a spus direct:
„Dumneavoastră sunteți superiorul? Aici este o sumă pentru dumneavoastră.”
Și i-a înmânat un plic mare.
Don Orione, obișnuit să întrebe intenția donatorilor, a spus:
„Trebuie să celebrăm Liturghii? Este pentru vreo operă de caritate?”
Dar omul a răspuns:
„Nu, nu! Nu este nimic de făcut. Doar să continuați să vă rugați!”
Apoi a plecat în grabă. Don Orione ar fi vrut să-l oprească, dar acea prezență și acele cuvinte l-au lăsat fără reacție.
Imediat au încercat să-l urmărească. A ieșit pe ușă… și apoi a dispărut. Nu era nici în stânga, nici în dreapta, nici sub porticuri, nici în biserică. Parcă se făcuse nevăzut.
Toți au rămas uimiți și au spus cu convingere:
„Este Sfântul Iosif. El a venit să ne mângâie!”
Iar Don Orione și ai săi au crezut mereu acest lucru: că Sfântul Iosif însuși a intervenit în acel moment de mare nevoie.
✨ Astăzi, și noi suntem invitați să ne încredem mai mult în Providență și să-i mulțumim Sfântului Iosif pentru grija sa tăcută, dar atât de concretă.
