15/10/2025
✨𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚𝐬̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐢𝐜𝐢 ✨
La un moment dat, am auzit: „𝐍𝐨𝐢 𝐠𝐥𝐮𝐦𝐢𝐦 𝐚𝐜𝐮𝐦, 𝐝𝐚𝐫...”.
Când spun că am auzit asta, e pe bune, buneee... După „Noi glumim acum, dar...”, mi s-au înfundat urechile, am văzut negru în fața ochilor, am simțit cm totul în interior se rupe — și chiar s-a rupt. S-au rupt vise, s-au rupt speranțe, s-a rupt încrederea în tot și toate... dar asta pot să văd abia acum.
Mi-a luat mult timp și efort să înțeleg ce a vrut „autorul” să spună. Și enorm de mult timp să conștientizez câte s-au schimbat în mine din acel moment — și încă descopăr...
𝐀𝐦 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭
- hipervigilentă la cât de clar transmit fiecare mesaj,
- neîncrezătoare în capacitatea mea de a înțelege exact ce mi se comunică,
- anxioasă când nu se comunică prin cuvinte,
- Să mai suport eu „glume”? Ferească... Am avut alergie la glume și la glumit ani de zile.
𝐃𝐞 𝐜𝐞?
Pentru că, din acele momente, creierul meu a preluat controlul. A făcut tot ce a putut ca să evite o altă durere. M-a învățat tot felul de căi prin care să evit situații care ar putea să doară „la fel”.
Nu trebuie să vă spun că, de fapt, efortul de a preveni durerea a fost cel care a durut cel mai tare, nu-i așa?
𝐃𝐚… 𝐜𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐞 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞.
Nop… de la felul în care eu am perceput acele cuvinte.
Nop… de la poveștile mele interioare, care m-au făcut să le percep atât de eronat.
𝐂𝐚̂𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐚𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢?
Doar vreo 16 - 17 ani.
Ani de trăit cu consecințele acelor cuvinte.
Ani de dus, în toate relațiile, acele mecanisme de evitare a durerii.
𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚̆ 𝐚𝐬𝐭𝐚?
Păi… viața, creierul, universul, Dumnezeu — cine o fi la butoane — creează experiențe care te fac să retrăiești, din nou și din nou, același tipar.
Ca să...poți vindeca acea ruptură din tine, poți vedea că supraviețuiești și reacționând altfel, vezi mai mult, înveți mai multe despre tine.
Sau pentru că, oricum, viața se întâmplă...
𝐃𝐚... 𝐚𝐜𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐦-𝐚 𝐝𝐮𝐫𝐮𝐭.
Dar, da… acea experiență m-a construit pe mine, cea de azi — cu toate beneficiile și cicatricile pe care le-am obținut pe parcurs.
Acum știu să ascult cuvinte, acum știu să ascult dincolo de cuvinte, acum știu să ascult și liniștea, acum știu și când există conflict între ce se spune și ce se transmite, acum știu să trăiesc și fără cuvinte, acum știu ...
𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐦𝐢-𝐚𝐦 𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢𝐭 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐜𝐮𝐦?
Pentru că, zilele trecute, mi s-a spus: „Tu mereu cazi în picioare.”
Și, de atunci, de fiecare dată când îmi revine fraza asta în minte, zâmbesc... pentru că văd cât de tare m-am schimbat.
Acum am putut să-mi văd butoanele apăsate de cuvinte, am auzit și tonul care transmitea atât de multe chestii faine, am putut continua discuția, să verificăm mesajul.
𝐂𝐫𝐞𝐝 𝐜𝐚̆ 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐧𝐞 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐞 𝐬̦𝐢 𝐨𝐠𝐥𝐢𝐧𝐳𝐢
Șanse pentru a repara rupturile din noi și oglinzi pentru a ne vedea pe noi înșine, a ne vedea pașii transformării.
Nimic nu e la fel… dar, dacă mintea noastră nu e antrenată să vadă mai mult, vom avea mereu impresia că viața este la fel, că suntem ca niște șoricei pe roată.
𝐇𝐚𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐦 𝐮𝐧 𝐩𝐢𝐜 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢...
Să ne oferim momente în care să ne bucurăm de fiecare pas făcut, în loc să ne uităm mereu la cât „mai e până departe”.
𝐇𝐚𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐦 𝐮𝐧 #𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ care să facă drumul către noi mai ușor.
