29/03/2026
Postare fără psihoeducație. Doar pentru sufletul meu.
Sempervivum-plantă perenă care supraviețuiește în condiții dure (crește în piatră, la munte etc.) și înseamnă mereu viu/viu mereu.
Am adorat-o. M-am îndrăgostit de ea. Nu am putut face nicio poză pe traseu, dar am făcut un efort de respirație conștientă pentru a aduna puțină forță pentru pozele cu această plantă (am mai făcut vreo două pe traseu, m-am blocat, mi-a fost frică..).
A fost un traseu dificil de Via Ferrata, cunoscătorii afirmă ca ar fi cel mai greu din zona noastră cu un grad de dificultate D (în prezent este marcat cu grad de dificultate C, pentru referință gradul A este cel mai ușor iar E este grad de dificultate extrem).
Am urcat pe traseul Casa Zmeului (Zmăului, mai fain). Știam ca va fi greu. Știam că voi trece prin zone expuse (eh, cam tot traseul e vertical), prin zone surplombă (stânca e înclinată și ești puțin lăsat pe spate) și prin zone unde efectiv..escaladă.
Eram pregătită pentru un astfel de traseu? Habar nu am, dar am urcat până la final.
Mi-a fost greu? Da.
Mi-a fost frica? Da, de două ori.
Frica nu e rea. Pentru mine este necesar să mă expun unor situații în care chiar să fiu în pericol, altfel îmi e frică să trimit un e-mail. Mintea noastră trebuie antrenată. Ea nu poate să știe singură ce e cu adevărat periculos și ce nu dacă trăim hiperprotectiv.
Eu nu voi trăi precum Sempervivum, și nici ea nu va trăi veșnic, dar e amintirea că suntem acum, aici si viața se întâmplă acum și aici iar mintea și corpul nostru se vor adapta mediului, suntem plastici din toate punctele de vedere. 🤍
