05/02/2022
PERSONALITATEA EVITANTĂ
( conform Terapiei cognitive: Aaron T. Beck, Denise D. Davis, Arthur Freeman )
Care sunt trăsăturile unei personalități evitante ? Care sunt gândurile, sentimentele și comportamentele unei persoane evitante ? Cum aș putea recunoaște o astfel de persoană ?
Cu toții am auzit următoarele afirmații din partea oamenilor din jur: "Nu-mi găsesc locul “ , “ Sunt diferit de ceilalți “ , “ Sunt necorespunzător “ ,“ Nu pot fi iubit “ .
Sunt gânduri pe care toți dintre noi le putem avea la un moment dat. Aceste gânduri reflectă de fapt cm ne înțelegem noi pe noi înșine și cm îi percepem noi pe ceilalți. Dar cm au apărut aceste gânduri ? Explicația oamenilor de specialitate este următoarea: în copilărie sau în adolescență, am cunoscut persoane semnificative din anturaj care au fost deosebit de critici față de noi și care ne-au respins. Aceste persoane puteau fi părinții noștri, profesorii noștri , frații sau chiar colegii de clasă. Dacă auzim, frecvent critica altora, noi le vom interioriza și până la urmă vom crede că sunt adevărate. Astfel, aceste gânduri se întăresc și cu timpul vor deveni gândurile noastre automate autocritice. De exemplu, îmi voi spune că : “ Sunt neatrăgător ” , “ Sunt plictisitor “, “Sunt plin de defecte “, “ Sunt un ratat “, “Sunt un nimeni”, “Sunt jalnic” etc.
Trebuie să avem grijă, ca aceste gânduri sau convingeri disfuncționale să nu interfereze cu funcționarea noastră socială. Faptul că mă simt un nimeni, sau un ratat, mă poate duce în direcția să evit relațiile sociale, profesionale sau intime, deoarece aș putea avea o frică că voi fi criticat de ceilalți. Astfel voi putea deveni o persoană cu personalitate evitantă.
Dar nu toți copiii/ nu toți adolescenții care se confruntă cu respingerea sau critica altora devin evitanți. Persoanele evitante își construiesc anumite asumpții pentru a explica interacțiunile negative: ” Dacă persoana aceasta mă tratează atât de rău înseamnă că sunt o persoană rea ” , “ Dacă nu am prieteni înseamnă că sunt diferit sau anormal ”,” Dacă părinții mei nu mă iubesc cm ar putea să mă iubească altcineva ?”.
În copilărie, apoi la vârsta adultă, persoanele evitante fac greșeala de a presupune că ceilalți vor reacționa față de ei așa cm au reacționat persoanele semnificative din trecut. Ei se tem în permanență că ceilalți le vor descoperi punctele lor slabe și că îi vor respinge din acest motiv. La fel, se tem , că ei nu vor putea suporta disforia pe care cred că le vor resimți dacă vor fi respinși. De aceea ei evită situațiile și relațiile sociale, uneori limitându-și viața, ca să nu se expune durerii pe care anticipează că o vor trăi când cineva, în mod evitabil ( în opinia lor ), îi va respinge.
Anticiparea respingerii cauzează disforia, care în sine este foarte dureroasă. Dar perspectiva respingerii este și mai dureroasă, deoarece persoana evitantă consideră că reacțiile negative ale celorlalți sunt justificate. Respingerea este interpretată foarte personală, și ei consideră că respingerea este cauzată exclusiv de defectele personale: “ El m-a respins pentru că sunt un nimeni”, “ Dacă ea crede că nu sunt atrăgător, înseamnă că este adevărat”. Aceste atribuții sunt generate de convingerile negative despre sine, și cu timpul aceste convingeri se adâncesc, și duc la sentimentul de neadecvare și la lipsă de speranță. Nici măcar interacțiunile sociale pozitive nu vor oferi un refugiu sigur în fața anticipării respingerii: “ Dacă cineva ține la mine înseamnă că, în realitate, nu mă cunoaște. După ce va ajunge să mă cunoască, mă va respinge. Mai bine mă retrag acum, înainte de a se întâmpla acest lucru”. Astfel persoanele evitante se vor strădui să evite disforia evitând relațiile de orice fel, indiferent dacă sunt pozitive sau negative.
Persoanele cu personalități evitante consideră că sunt antipatice sau inacceptabile din fire, însă, dacă vor ascunde ceea ce sunt cu adevărat , vor reuși să-l înșele pe ceilalți, măcar puțin sau măcar pentru o vreme: “Dacă îmi pun o mască, ceilalți m-ar putea accepta”,“ Este periculos să las oamenii să se apropie, deoarece mă vor vedea așa cm sunt cu adevărat” .
Persoanele evitante când se implică în relații, gândesc în felul următor: “Dacă nu fac tot ce îmi cere, nu îi va plăcea de mine”, “Dacă exprim o opinie diferită, mă va critica”
Persoanele evitante nu consideră că evitarea lor este un mod de a face față emoțiilor neplăcute. În general ei nu sunt conștienți de măsura în care evită la nivel cognitiv și emotional, până în momentul în care cineva le evidențiază acest lucru.
Dacă și tu crezi că ai o personalitate evitantă și dorești să ai parte de psihoeducație pentru a te înțelege mai bine, sună la 0721595552.
