13/01/2026
Când brațele noastre devin adăpost, iar copilul învață primul act de curaj. 🤍
👶🧒Adaptare în colectivitate sau resemnare ?
La copiii mici diferența este enormă. Și se vede… dacă știm unde să privim.
🔹 Resemnarea arată așa:
un copil tăcut, care nu mai plânge, dar nici nu se simte bine.
Stă retras, nu interacționează sau dimpotrivă o face într-un mod agresiv.
A „învățat” că trebuie să stea acolo, departe de ce îi era cunoscut și ca protestul e în zadar .
Pare „cuminte” poate dar în interior e singur.
🔹 Adaptarea reală arată altfel:
Copilul plânge la început, și un timp mai lung fix cât e despărțirea la ușă , caută brațe, are emoții.
Se liniștește pentru că este auzit, nu doar i se repetă acel ,,nu trebuie să plângi ‘’când el are nevoie să audă e ok să plângi …suntem aici .
După un timp începe să exploreze , revine pentru reasigurare, apoi pleacă din nou la joacă.
Știe că cineva e acolo pentru el.
Doarme liniștit știind ca statul în pătuț nu e obligație e rutina sănătoasă și la trezire niște brațe îl vor lua pentru joacă până când colegii lui se trezesc !
💔 Uneori, adulții confundă liniștea cu binele.
Dar un copil mic nu trebuie să „se obișnuiască”
El trebuie să se simtă în siguranță în primul rând să fie el, așa cu toate emoțiile și trăirile lui.
🤍 Adaptarea sănătoasă nu înseamnă „nu mai plânge”,
ci plânge și este ținut în brațe
plânge și este înțeles,
plânge și învață că emoțiile lui contează.
La început de colectivitate, copiii nu au nevoie de grabă.
Au nevoie de timp, blândețe și prezență.
Pentru că un copil care se adaptează cu iubire
va deveni un adult care știe să aibă încredere. 🌱
