25/02/2026
❗️Ce NU ar trebui sa se întâmple în ședințele de psihoterapie și in relația terapeutică.
Îți recomand să citești tot articolul.
" În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își creeze o imagine publică de omnisciență, apoi să îți transmită în ședințe că el știe mai bine decât tine ce simți, ce ai trăit, ce ai intenționat, să te corecteze când îți descrii propria experiență.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să ceară clientului să lase recenzii, să posteze testimoniale, să facă tag, să scrie comentarii publice despre cât de mult l-a ajutat, să trimită alți clienți, să devină agent de recomandare.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți folosească povestea în spațiul public, în traininguri, în podcasturi, în postări, în exemple „anonimizate”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să amestece tehnici de hipnoză, respirație holotropică, inducție intensă, privare de somn, post sau restricție alimentară cu promisiuni de deschidere a conștiinței, fără screening, fără consimțământ informat, fără evaluare de risc și formare prealabilă care să justifice tehnica.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți propună ceremonii cu ayahuasca, cacao, kambo, rapé sau orice alt ritual „de curățare”, prezentat drept intervenție clinică.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își creeze un rol de guru sau facilitator, să îți spună că are acces la „cercuri private”, retreaturi, ceremonii, ghizi, șamani, și să te invite să intri în această lume prin el.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți promită rezultate rapide, „resetare”, „vindecare într o sesiune”, „traumă scoasă din corp”, pentru că promisiunile de tip miracol sunt aproape întotdeauna o formă de marketing sau de narcisism profesional.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți folosească identitatea religioasă în mod manipulator, să se prezinte ca „ales”, „trimis”, „ghid”, să pretindă autoritate morală absolută, să îți spună că „Dumnezeu îți vorbește prin mine”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți refuze dreptul de a avea îndoieli religioase, să te împingă să alegi între credință și sănătate psihică, să îți spună că întrebările tale sunt „păcat” sau „rebeliune”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să amestece spiritualitatea cu tehnici care promit vindecare rapidă fără bază, să îți vândă „curățări energetice”, „aliniere de chakre”, „karma familială” ca explicație suficientă pentru traumă, să îți spună că ai „blesteme”, sau să îți ceară bani pentru ritualuri diverse."
Cadrul terapeutic este setul de reguli și condiții care fac terapia posibilă și sigură: cine ce rol are, ce se discută și în ce scop, cm se păstrează confidențialitatea, cm se stabilește frecvența și durata ședințelor, care sunt limitele relației, cm se lucrează cu riscul și situațiile de criză, ce drepturi ai ca client și ce responsabilități are terapeutul.
Cadrul terapeutic separă terapia de orice alt tip de relație, astfel încât spațiul să rămână coerent, predictibil și orientat spre beneficiar.
Ce NU e parte din cadrul terapeutic, alături de erotizarea cadrului terapeutic.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își amestece rolul cu cel de influencer, în sensul în care îți cere să fii publicul lui, să îi susții campaniile, să îi distribui postările, să îi cumperi produsele ca semn de loialitate.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își lase participanții din grup să se atace, să se umilească, să se expună forțat, fără intervenție fermă, pentru că într-un grup terapeutul are rol de conductor al cadrului, iar non-intervenția nu e neutralitate.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să conducă grupuri sub eticheta de terapie, fără criterii de selecție, fără reguli de confidențialitate, fără structură de intervenție în crize.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți facă teamă de raportare, să îți spună că nu ai dovezi, că nu o să te creadă nimeni, că vei fi judecată, că te vei face de râs.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți ceară să îi protejezi reputația, să nu spui nimănui ce s-a întâmplat, să „rezolvați între voi”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își folosească statutul public ca armă, să îți sugereze că nu are cm să greșească fiindcă e cunoscut, că lumea îl apreciază, că are sute de clienți, că are diplome, că e invitat la TV, pentru că statutul nu este scut etic.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își creeze o imagine publică de omnisciență, apoi să îți transmită în ședințe că el știe mai bine decât tine ce simți, ce ai trăit, ce ai intenționat, să te corecteze când îți descrii propria experiență.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să practice ședințe la ore imposibile, în spații improprii, în timp ce face cumpărături, cu camera închisă și zgomot de fundal.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți propună pachete de tip abonament cu promisiuni vagi, să îți vândă „transformare în 21 de zile”, să îți spună că dacă nu cumperi următorul program înseamnă că te autosabotezi.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să ceară clientului să lase recenzii, să posteze testimoniale, să facă tag, să scrie comentarii publice despre cât de mult l-a ajutat, să trimită alți clienți, să devină agent de recomandare.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își transforme cabinetul într un canal de marketing, în care ședințele sunt împinse subtil spre a produce povești vandabile, iar clientul ajunge să simtă că, dacă nu are o revelație spectaculoasă nu de demn de terapia cu acel terapeut.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți folosească povestea în spațiul public, în traininguri, în podcasturi, în postări, în exemple „anonimizate”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți transforme diagnosticul într o armă, să îți spună că dacă pui întrebări ești „borderline”, dacă ai nevoie de claritate ești „obsesivă”, dacă te enervezi ești „narcisică”, dacă te retragi ești „evitantă” etc
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți ceară să te izolezi de familie sau prieteni, să îți spună că oricine te avertizează „nu înțelege” și că singurul spațiu sigur rămâne cabinetul lui.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți creeze o dependență prin acces permanent, mesaje zilnice, apeluri noaptea, „sunt aici oricând”, apoi să îți retragă brusc prezența ca formă de pedeapsă când îl contrazici, pentru că aceasta este o dinamică de control.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți ceară nudes, fotografii cu corpul, filmări, „ca să analizăm”, sau să îți spună că are nevoie de imagini pentru a înțelege trauma corporală, pentru că aceasta este o încălcare gravă a limitelor, indiferent cât de frumos e ambalată în limbaj de somatică sau integrare.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți spună că, dacă nu ești de acord cu aceste „metode”, ești blocată, rigidă sau prea rațională, pentru că asta e presiune mascată în pseudo psihologie.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să amestece tehnici de hipnoză, respirație holotropică, inducție intensă, privare de somn, post sau restricție alimentară cu promisiuni de deschidere a conștiinței, fără screening, fără consimțământ informat, fără evaluare de risc și formare prealabilă care să justifice tehnica.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți propună ceremonii cu ayahuasca, cacao, kambo, rapé sau orice alt ritual „de curățare”, prezentat drept intervenție clinică.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți interpreteze orice reacție adversă drept „rezistență” sau „ego” și să te împingă să continui, pentru că o reacție adversă poate fi anxietate masivă, panică, derealizare, paranoia, insomnie, idei grandioase, accelerare psihică.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să își creeze un rol de guru sau facilitator, să îți spună că are acces la „cercuri private”, retreaturi, ceremonii, ghizi, șamani, și să te invite să intri în această lume prin el.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți promită rezultate rapide, „resetare”, „vindecare într o sesiune”, „traumă scoasă din corp”, pentru că promisiunile de tip miracol sunt aproape întotdeauna o formă de marketing sau de narcisism profesional.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să minimizeze riscurile reale, mai ales la persoane cu vulnerabilitate la psihoză, tulburări bipolare, istoric familial relevant, episoade disociative sau traumă complexă, prin fraze care romantizează substanța ca „medicină” pentru orice, pentru că asta poate duce la decompensare.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți procure substanțe, să îți dea contactul „cuiva de încredere”, să îți explice cm se administrează, ce doză să alegi, cm să îți pregătești set and setting, sau să îți facă un plan de sesiune acasă, pentru că asta nu mai este psihoterapie, este facilitare directă a consumului.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți propună consum de psihedelice, microdozare sau orice substanță controlată, sub forma unui „experiment” care ar accelera procesul, pentru că în momentul în care recomandarea trece dinspre psihoterapie spre ingestie de substanțe, intri într un teritoriu de risc medical, legal și etic.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți folosească identitatea religioasă în mod manipulator, să se prezinte ca „ales”, „trimis”, „ghid”, să pretindă autoritate morală absolută, să îți spună că „Dumnezeu îți vorbește prin mine”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să îți refuze dreptul de a avea îndoieli religioase, să te împingă să alegi între credință și sănătate psihică, să îți spună că întrebările tale sunt „păcat” sau „rebeliune”.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să amestece spiritualitatea cu tehnici care promit vindecare rapidă fără bază, să îți vândă „curățări energetice”, „aliniere de chakre”, „karma familială” ca explicație suficientă pentru traumă, să îți spună că ai „blesteme”, sau să îți ceară bani pentru ritualuri diverse.
În terapie nu se întâmplă ca terapeutul să folosească rușinarea pe teme de sexualitate, să îți spună că ești „prea” sau „insuficient”, să îți interpreteze orientarea sexuală ca simptom, să îți sugereze conversie, să îți pună întrebări intime care nu au legătură cu obiectivele tale, sau să îți dea lecții despre ce ar fi „normal”, pentru că sexualitatea este zonă de vulnerabilitate majoră.
