Dr. Adrian Copcea. Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice

02/01/2026

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI. ASTĂZI CEVA CENTRAT PE „ENTUZIASMUL” LEGAT DE AGONIŞTII GLP-1

Pentru o primă postare în acest an aleg să răspund unui comentariu mai lung, care mi-a scăpat la vremea lui şi care merită un răspuns mai lung. Acesta cred că acoperă o problematică destul de largă. Pun comentariul în integralitatea lui, cine l-a scris îl va recunoaşte. Îi mulţumesc pentru el. Şi voi continua apoi cu răspunsurile.

COMENTARIUL:


RASPUNSURILE MELE, PE PUNCTE

1. CARTEA MEA – mulţumesc pentru apreciere, da, e şi pentru medici şi pentru oricine e interesat de subiect. Faptul că e pentru public larg, în cazul acestei cărţi punctuale, nu e nicidecum o contraindicaţie de a fi citită şi de personal medical.

2. YOU-TUBE-UL respectiv pare ok, atât cât am parcurs, îl voi viziona cu totul, dar în general arareori găsesc vreo contradicţie între ce prezint eu şi ce prezintă alţi medici practicanţi. Deci nu mă aştept să găsesc nici aici inadvertenţe, dacă e un conţinut medical.

3. SIGURANŢĂ 100% VERSUS „PĂSTRAREA REZERVEI”.

• Aici cred că e doar o problemă de percepţie, siguranţa 100% e...că sunt medicamente. Medicamentele pot avea efectele aşteptate, pot să nu le aibă, pot să fie foarte bine tolerate, prost tolerate etc. Deci...singura siguranţă legată de ORICE medicament, inclusiv agonişti GLP-1 sau orice altceva...e că sunt medicamente...Iar medicamentele pot avea efecte diferite la oameni diferiţi: la unii excelente, la alţii deloc etc. Din punctul meu de vedere ele sunt prescrise corect în cadrul unui ACT MEDICAL, care presupune ulterior şi verificarea felului cm merg medicamentele. Merg bine -> se continuă, se dozează etc. Merg prost -> se opresc. „Luxul” de a lucra cu boli cronice e exact acesta: dacă ceva nu merge, se poate schimba, opri etc. Deci, pe acest subiect...rezervele pot fi...1) la prescriere 2) la continuare.

-> La prescriere, ca în cazul oricărui alt medicament, medicul face o balanţă şi ulterior...va reevalua, dacă le-a prescris. Şi, desigur, balanţa mare e dacă le prescrie sau nu. Un medic prescrie ce consideră, nu prescrie la cerere. Deci...unde va considera, va prescrie un astfel de medicament, unde nu...nu. .

-> La continuare/pe parcurs: medicul face, din nou, o balanţă şi...va decide dacă e sau nu de continuat un anumit tratament. Şi a menţine un tratament e tot o decizie: „continuăm aşa”. A opri e o alta. E modul de lucru uzual în boli cronice, cu tratamente pe termen lung.

Deci...din punctul meu de vedere nu ştiu ce anume a putut fi perceput ca „siguranţă 100%”. Medicina se face la cabinet, un medic face o prescripţie cu o anumită doză de siguranţă, la mine ea arată cam aşa: „vă prescriu medicamentul x” (semn că am făcut un raţionament care s-a concluzionat aşa) şi „apoi să vedem cm merge”. E medicină de zi cu zi, nimic deosebit. Are doza ei e siguranţă şi de rezerve...despre care se poate povesti în cărţi întregi....

4. .

• Aici e ceva foarte simplu: medicamentul poate să nu aibă efectul dorit, poate să aibă efecte secundare. Inclusiv modificarea dispoziţiei, scăderea energiei, dureri de cap etc. Comentariul meu e mai scurt decât problematica atinsă: urmărirea efectelor tratamentelor (din nou, oricare tratamente, inclusiv agonişti GLP-1 sau orice altceva – de la antihipertensive, antidiabetice etc.) exact asta face...verifică dacă tratamentul face ce s-a dorit de la el...

• E posibil să nu facă...adică să existe non-responderi...valabil, din nou, la multe tipuri de medicamente - poţi să nu răspunzi la un anumit tratament de durere, de depresie, de hipertensiune, de orice....inclusiv la agonişti GLP-1...

• E posibil să aibă efecte secundare....Din nou, orice medicament poate avea efecte secundare. Ne dorim ca într-un caz particular să nu aibă, dar într-un procent din persoanele cărora le-a fost prescris...e posibil să aibă. Nimeni nu vrea să fie în acel procent...dar...un anume procent din pacienţi vor nimeri în acel procent...

• Situaţia din comentariu pare a fi de tipul:”nu are beneficii + are efecte secundare” . Deci sunt două motive pentru a-l opri şi a nota în fişă „nu a răspuns la acest tratament / nu a tolerat acest tratament”....

5. Efecte secundare: depresie. Asociere diabet-depresie. Etc.

• Dacă suspectăm sau constatăm un astfel de efect la acest tratament...vom face din nou balanţa: are beneficii? Au aceste beneficii anumite costuri? De exemplu: ai slăbit dar eşti depresiv sau nu ai energie....Atunci se discută ca la orice alt tratament: sunt costurile prea mari pentru beneficiul respectiv? Dacă da...se opreşte şi se pune pe un blacklist şi gata.

Aş adăuga o problematică ce nu a fost atinsă în comentariu: NUTRIŢIA. Sunt cazuri în care nutriţia poate fi proastă pe astfel de tratamente, mai ales dacă au efect puternic de suprimare de apetit (iar aici...din nou, e muncă de „cuplu” medic-pacient...pentru a face corect balanţa...de exemplu: sunt prea tari? Se poate reduce doza, se poate opri tratamentul etc.).

În CONCLUZIE şi mulţumesc pentru comentariu...nu am vrut să transmit niciodată vreun fel de „entuziasm excesiv”, mai ales în acest mediu în care ştiu că sunt mulţi ochi pe pagină, inclusiv ai publicului larg dar şi ai comunităţii medicale...Dar un „entuziasm temperat” e normal să existe, cât timp avem primele terapii care, nu pentru 100% din pacienţi, dar pentru un procent din pacienţi, funcţionează foarte bine, aduc beneficiile aşteptate cu minime efecte secundare sau deloc, medicaţii care sunt sigure cardiovascular, eventual protectoare, medicaţii care, dacă fac ce au de făcut, adică dacă ajută la o evoluţie mai bună a obezităţii...au, desigur, a fi judecate în balanţă cu kilogramele pierdute, iar obezitatea e o boală nu doar „vizuală” ci una care vulnerabilizează sistemul cardiovascular, articulaţiile, ba chiar o boală cancerigenă, deci când facem balanţele trebuie să punem TOATE aceste elemente în balanţă. Iar asta se întâmplă în medicina absolut normală, de zi cu zi, asta fac toţi medicii care tratează boli cronice....verifică mereu potrivirea între tratamente şi boală...Fără entuziasm excesiv, dar şi fără rezerve excesive.

Nu ştiu cât de puternic să „strig” 😊 virtual că medicina asta e: o balanţă. Medicul alege, conform cu pregătirea şi experienţa lui, cel mai bun tratament pe care îl consideră necesar unui pacient....apoi realitatea vine şi aduce elementul concret: a mers bine tratamentul? E bine tolerat? Face lucrurile bune pentru care a fost prescris? Nu le face?. Chiar aş spune că nu e absolut nimic special legat de aceste tratamente, altul decât că...ele există. Iar unii dintre noi am mai ieşit public cu diferite explicaţii. Iar prescripţia se face la cabinet, faţă în faţă, punând „pe masă” aşteptările pacientului, experienţa medicului....şi consultul se va finaliza sau nu cu o astfel de prescripţie. Chiar aş sintetiza postarea asta în ceva foarte simplu: nu e NIMIC DEOSEBIT cu aceste medicaţii comparativ cu alte medicaţii pentru orice fel de altă boală cronică, că e ea astm sau poliartită reumatoidă sau migrenă sau hipertensiune sau orice altceva. Sper, cu asta, că am temperat impresia de „entuziasm”. Dar reconfirm că o doză de entuziasm e absolut firească atunci când pentru o boală pentru care nu au existat tratamente farmacologice care să atingă o utilizare atât de largă...au apărut ŞI astfel de tratamente. Care, evident, se pot utiliza în cazurile INDIVIDUALE în care medicul consideră că beneficiile aşteptate depăşesc riscurile şi prescrie un astfel de tratament. Şi cu confirmarea ulterioară (sau nu) că aşa se şi întâmplă.

Eventual reţin din acest comentariu că e posibil ca pagina să fi transmis dezechilibrat un fel de idee de „entuziasm”. Îl voi mai echilibra cu postări în care să re-explic că poziţionarea noastră, a medicilor prescriptori, cuprinde anumite doze de entuziasm combinate cu doze de rezervă...pe care le punem la cabinet într-o ecuaţie complexă pe care o rezolvăm de la caz la caz...şi putem prescrie sau nu un anumit tratament. ORICE tratament.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

31/12/2025

DE CE POTI SLABI CHIAR SI MANCAND ZAHAR ? « OPERATIUNEA DELTA »

Această postare, ultima din acest an, are un subiect extrem de simplu şi o aplicabilitate practică: aceea că poţi integra într-un program de slăbire şi unele din elementele care sunt foarte “hulite” şi care constituie un fel de presiune: pâinea, zahărul, alcoolul, grăsimile de diferite feluri. DE CE le poţi integra voi povesti în acest articol simplu şi pe care îl voi face şi « vorbit ».

Explicaţia e următoarea. Să zicem că mănânci într-un fel şi ai dulciuri şi sucuri din care se strâng 100 de grame de zahăr, iar la un moment dat reduci din ele şi ai 20 de grame de zahăr, de exemplu din 40 de grame de ciocolată. Pare mult 100 de grame de zahăr…dar e exact cât într-un litru de suc. De ce slăbeşti chiar consumând acele 40 de grame de ciocolată…e pentru că cele 20 de grame de zahăr pe care le-ai avea sunt de fapt MINUS 80. Aici e tot trucul. Nu e la cifre absolute. Ci la diferenţe, la « Delta » cm se zice în fizică. Dacă ai redus 80 de grame de zahăr…ai redus 80 de grame de zahăr. 320 de kilocalorii şi, probabil, ai mai slăbit nişte circuite de recompensă. Incă mici reduceri pe ici pe colo şi poţi ajunge până la un deficit caloric pe care corpul să îl înţeleagă ca atare. Aici am o altă teorie pe care o s-o explic pe Substack şi pe You Tube…dacă deficitul nu e suficient de mare….corpul nu se prinde că e o lipsă în mediu şi are ceva de făcut. De exemplu, în teorie, dacă reduci 200 de kilocalorii pe zi….vei slăbi. Dar, practic, nu prea se întâmplă asta, pentru că eşti încă în « marja de eroare », cm se zice la sondajele politice….

Revenind. Da. Ti-a rămas nişte zahăr, dar ai redus zahăr. Care din cele două e mai importantă ? A doua. Nu prima. Aici foarte multă lume greşeşte, în mod practic : are impresia că în nutriţie merge după “totul sau nimic », că dacă ai dat-o în bară un weekend sau o perioadă sau o zi…e totul dus. Nu în nutriţia adevărată. Doar în dietele proaste, care şi merg cu principiul ăsta că trebuie să faci exact aşa…că altfel nu merge…

Mai sunt şi alte explicaţii la motivul pentru care poţi slăbi şi CU ZAHAR în dietă. A fost acum vreo 15 ani, cred, şi un profesor universitar care a demonstrat că poate slăbi mâncând DOAR prăjituri…şi a slăbit. Adunate caloriile din ele erau mai puţine decât ce mânca înainte…şi a slăbit.

In nutriţie e bine să ne concentrăm pe ce facem, nu pe ce nu facem, că e cam greu cu perfecţiunea, dar e mai uşor cu schimbări concrete implementate. La unii ceva cu mişcare, la unii ceva cu selectarea alimentelor, cu programul de mese etc. Fiecare ne putem găsi o « reţetă » proprie care merge. Probabil o şi avem. Eu, de exemplu, sunt mult mai bine când fac mai mult sport. Alţii când reduc ceva. Fiecare cu profilul lui. Ce e cel mai neconstructiv în nutriţie, din ce am observat, e un set de gânduri neconstructive pe care mulţi îl folosesc şi pe post de scuză : « n-o să pot renunţa la x », « ştiu ce am de făcut, doar nu fac » etc. Chiar am auzit de-a lungul carierei suficient de multe astfel de raţionamente dar am şi văzut la cei cu rezultate Evrika după Evrika : « oau, chiar a mers chestia asta ». Adeseori la mersul mai mult pe jos, care e o intervenţie excepţională în slăbit. Nu e sală, nu trebuie să-ţi dai duhul…şi, totuşi, funcţionează. Exact pentru că organismul are nişte reguli ale lui care funcţionează….

Voi continua cu astfel de articole simple şi la anul şi, în paralel, cu Substack-ul şi un You Tube pe care le voi începe, sper, în ianuarie. Deşi, conform bunelor principii, ar trebui să le încep azi, nu mâine. 😊

La mulţi ani, spor tuturor la ce vă propuneţi în anul care vine !

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

28/12/2025

“CLEAR, NOT CLEVER”

Încep cu o paranteză. 😊 Sunt tot mai mult urmăritor de You Tube (pe Facebook, recunosc, intru să-mi scriu şi moderez pagina dar, altfel, urmăresc destul de puţin) şi tocmai de aceea voi şi face virament spre video de la anul. Pentru că sunt “client” de video orizontal…şi în general tind să fac şi ce îmi place mie să văd la alţii. Texte mi-a plăcut mereu să scriu, voi scrie în continuare, dar şi materialele video îmi plac, nu vă mint.

Acestea fiind zise, urmăresc câteva personaje, între ele si Alex Hormozi, care are foarte multe lecţii foarte bune, una din ele, care ţine de comunicare, e asta : « clear, not clever ». Am aplicat-o mereu involuntar. Adică să vorbeşti clar, nu să te « dai mare » cu cuvinte foarte tehnice. La conferinţe medicale vorbesc cu totul altfel, dar păstrând, totuşi, claritatea, dar aici prefer şi eu simplu şi clar. Adică exact cm prefer şi eu să ascult din alte domenii la care nu mă pricep. Aşa aş bănui că sunt cei mai mulţi de aici, persoane interesate de nutriţie, diabet, medicină, dar care nu neapărat activează, sau, cel puţin, nu activează în domeniul meu. Deşi mă urmăresc şi câţiva medici diabetologi, câţiva dieteticieni, medici de familie sau de alte ramuri. Iar persoanele care NU sunt în domeniu preferă să înţeleagă clar ce e de zis, nu să asculte conferinţe după care să le doară capul.

Acum, ce vreau să zic suplimentar mai e aşa. Unii dintre noi trebuie să simplificăm ca să vorbim simplu, adică ştim relativ multe şi încercăm să « reducem » ca la nivel de « clasa a 8-a », cm se zice. Asta e foarte diferit de cei care fac inversul. Adică animatorii medicali, cm le mai zic eu, care de fapt au cunoştinţe ca de clasa a 8-a dar le împopoţonează cu terminologie medicală ca să pară că au autoritate, cunoştinţe etc. Aici chiar e o mare diferenţă, vă recomand mereu să vorbiţi cu persoane calificate şi care au activitate într-un domeniu şi care vă explică simplu decât cu persoane care vă ameţesc cu termeni. Nu zic că nu folosesc şi eu termeni, dar nu-i folosesc ca să vă ameţesc. 😊 Ci, eventual, ca să îi explic.

Am aplicat mereu în felul meu de a comunica principiul ăsta cu «clear, not clever”, am făcut-o instinctiv, una pentru că nu trebuie să demonstrez că ştiu termeni medicali, pot vorbi şi păsăreasca noastră medicală când e cazul, iar a doua pentru că...atunci când scrii cam trebuie să fie despre cel care citeşte, nu despre tine. Asta chiar e o capcană destul de mare pentru noi, pentru că în general ca medici, o breaslă, altfel, foarte competitivă, avem tendinţa să arătăm că ştim cât mai multe, că putem fi foarte „avansaţi”, dar asta e o greşeală în social media, unde lumea nu asta caută, să zică: „a, ce deştept e doctorul ăsta”, ci caută chiar să ia ceva din postările lui...

Acestea fiind zise, voi continua postările mele suficient de clare şi probabil voi face şi mai multe cu aplicabilitate, aici şi în celelalte medii unde voi mai ieşi. Asta deşi trebuie să rezist unei alte tendinţe absolut personale: nu îmi place să dau sfaturi. Sună, poate, ciudat, dar sunt genul de om căruia nu îi place să dea sfaturi decât în cadre foarte clar stabilite. La consultaţii dau sfaturi, evident, dau tratamentele concrete, sfaturile concrete necesare într-o situaţie anume. Dar pe internet am preferat mereu să explic, ăsta e stilul meu, iar cine are de luat decizii...le ia eventual ţinând cont de câte o explicaţie. Asta şi explică de ce pagina mea, care e explicativă, e mult mai puţin share-uibilă decât paginile de influenceri care te sfătuiesc în fiecare zi să faci o mie de chestii. „Fă-ţi HOMA!”, „pune-ţi unt în cafea!”, mănâncă aia, nu mânca cealaltă. Nu e stilul meu, dar, în mod evident, am şi eu seturile mele foarte clare de recomandări de acest tip. De exemplu „nu-ţi fă HOMA!”, „nu-ţi pune unt în cafea!”. 😊 Doar că eu prefer să explic...apoi fiecare decide ce HOMA şi ce unt doreşte pentru viaţa lui...

Cam asta era cu „clear over clever”, sunt complet de acord cu conceptul şi probabil şi de asta pagina a crescut atât de mult, pentru că, măcar, e destul de clar ce scriu. Sau, măcar, îmi propun asta. Nu e ca paginile influencerilor, după cm aţi observat, TOCMAI pentru că am stilul ăsta mai mult explicativ decât emoţional, n-am scris niciodată foarte emoţional, nu îmi place să induc nicio frică, nu am nici un stil foarte „motivaţional” de felul meu, nu sunt „inspiraţional” în acel sens. Dar lumea, desigur, se poate inspira din aceste expuneri în care prezint gândirea medicală aşa cm se vede ea dinspre medicul practicant. Şi, eventual, poate rămâne cu lecţia importantă că...dacă e ceva legat de sănătate, cel mai constructiv e să cauţi un specialist. Iar aici şi ultima paranteză: pagina nu promovează consultaţiile la mine, nu mai preiau pacienţi noi, dar clinica are capacitatea de a prelua cazuri de nutriţie şi de diabetologie, doar nu la mine. De aceea mă şi semnez mereu cu numele centrului medical unde lucrez şi al cărui director medical sunt. Şi de care sunt şi foarte mândru, de la bun început, adică din 2010.

Vă mulţumesc pentru urmărire şi ne auzim şi la anul cu pastiluţele mele text de nutriţie, diabetologie şi medicină în general.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

28/12/2025

CARE ESTE CEL MAI MARE ORGAN ENDOCRIN ?
(mai mult o postare de cultură generală…)

Probabil că la o mulţime de astfel de întrebări noi, cei din domeniu, răspundem destul de rapid « intestinele ». Poate e interesant de vizualizat şi aşa...

De ce sunt intestinele organ endocrin…pentru că asta fac organele endocrine, fac hormoni. Si intestinele fac…hormoni intestinali. Cei ce intră în orchestrele digestiei, apetitului. Intre ei şi déjà celebrul GLP-1, fabricat la finalul intestinului subţire şi în colon, dar şi alţii : colecistokinină, GIP (fabricat la începutul intestinului subţire), polipeptidul YY.

De fapt toată « armata » de hormoni are roluri clare şi există şi la alte vieţuitoare, nu doar la om…E armata de digestie şi nutriţie. Când mănânci se activează multe circuite în corp, unul dintre ele e cel enzimatic – produci enzimele care dezmembrează carbohidraţi, lipide, proteine. Altul merge în paralel şi are de-a face cu continuarea digestiei- ai luat carbohidraţi -> corpul va avea de extras din ei glucoza -> glucoza va trebui să ajungă la celule. Insulina e cea care « deschide uşa ». Deci, în paralel cu digestia propriu-zisă, funcţionează şi sisteme hormonale, în principal ţinând de intestine şi de pancreas. Si pancreasul mai are alţi hormoni, între care partenerul insulinei în ale metabolismului : glucagonul (de fapt opozantul insulinei), dar şi intestinele. Iar hormonii intestinali – GLP-1 şi ceilalţi – au şi ei rolurile lor : GLP-1 dictează golirea stomacului, producţia de insulină după mese şi comunică şi cu creierul, pentru a semnala că au ajuns în intestin alimentele, se poate încheia masa. Cu acest hormon se lucrează mult prin terapiile moderne, cu insulina se lucrează de mult timp în diabet…şi se şi cercetează şi de zeci de ani s-au cercetat şi alte filiere de acest tip.

Deci…în acest sens…da, tratamentele actuale antiobezitate şi antidiabetice ce implică GLP-1, GIP şi alţi hormoni intestinali…sunt tratamente hormonale…Cu hormoni produşi de cel mai mare organ endocrin al nostru…care sunt intestinele.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

27/12/2025

Ştiu de o vreme că am reuşit un bestseller pe non-fiction, după cifrele de vânzări, dar e o bucurie să văd cartea mea şi la raftul fizic de bestseller din Cărtureştiul din mall-ul Polus, din Cluj-Napoca. Cum ziceam, o recomand şi celor ce vor o carte de medicină generală / nutriție de bază, cred că vă va fi o lectură satisfăcătoare. E o carte serioasă, dar scrisă ca o poveste cursivă, are pasaje generoase pe subiecte cu care ne intersectăm în viața de zi cu zi...alimentația, fumatul, cafeaua, alcoolul, somnul, stresul...Mulțumesc încă o dată editurii Bookzone pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o, cea de a scrie o carte pentru public larg...care chiar să ajungă la foarte mulți oameni. Meritele mari sunt împărțite...editura are o infrastructură puternică, iar eu...m-am străduit (şi cred că am reuşit) să scriu o carte bună, acoperitoare, uşor de citit.

26/12/2025

ZAHĂRUL HRĂNEŞTE CANCERUL?

Am relativ puţine neplăceri de la statutul ăsta semi-public, adică cel în care mai apar la emisiuni. Una din ele e când comentează diverşi oameni cu injurii, cu « lecţii » etc. sub materiale in care apar. De departe am bătut multe recorduri la un short de pe o pagină unde am fost întrebat asta şi am răspuns : « Nu, e un mit ». Evident, în Shorts nu e contextul bun, a fost numai bine să sară internauţii să-mi dea ei lecţiile pe care nu le ştiu…Nicio problemă…Deocamdată n-am rugat publicaţia să dea jos acel Short pentru că ştiu că îi face un serviciu, când intră lumea să comenteze, inclusiv înjurând aiurea, e de bine pentru publicaţie, îi cresc cifrele etc. Dar pentru mine nu e bine, e chiar neplăcut, dacă ar fi fost pe pagina mea aş fi dat jos materialul.

Legat de acest mit. Zahărul nu « hrăneşte » celulele canceroase în sensul în care lumea înţelege următoarea secvenţă : « zahărul hrăneşte cancerul -> dacă opresc zahărul cancerul se opreşte ». E ceva fals, periculos să crezi asta. Zahărul hrăneşte celulele canceroase, care sunt derivate din celulele noastre, în exact aceeaşi manieră în care hrăneşte celulele noastre în general…glucoza e combustibilul celulelor (celor mai multe). Deci, în acest sens, da, glucoza hrăneşte celulele canceroase exact cm hrăneşte şi alte celule. Intrebarea nu era: "care este combustilulul celulelor maligne?", care rămâne în continuare glucoza, ci era despre potenţiala speranţă că tăind zahărul ai putea să-ţi îmbunătăţeşti (eventual ignorând sfaturile medicului) un cancer. Ceea ce, în mod evident, am combătut ca idee într-o emisiune. În plus am avut şi eu pacienţi care şi-au autoaplicat « protocol Gerson », cu fresh-uri de fructe şi legume, tot în speranţa îmbunătăţirii perspectivelor. Acel protocol Gerson e CU ZAHAR, adică cu zaharurile din fructe. Poţi găsi în măsurile pe care persoanele disperate le caută drept alternative la medicină…şi dietele ketogenice, poţi găsi şi această variantă cu fresh-urile (diametral opuse ca idee, unele nu au glucoză, unele au), poţi găsi orice. Atenţionarea mea era mai mult în direcţia descurajării falselor speranţe că scoţând zahărul vei avea o regresie a cancerului. Nu sunt motive pentru aşa ceva, ceea ce nici nu înseamnă că nu e bine să îmbunătăţeşti alimentaţia într-un fel sau altul. Dacă e prin eliminarea zahărului…de ce nu. Dar atenţionarea mea era exact în ideea de a descuraja circuitul « FAC O DIETA -> CANCERUL VA DA INAPOI ». Există variante de nutriţie oncologică de făcut cu grijă şi supraveghere, dar ele nu merg în această direcţie a regresiei cancerului prin dietă. La care, de fapt, făcea referire întrebarea-capcană de la respectivul dialog, altfel foarte interesant.

Imi spun că rezist la diferitele forme de injurii din media, acceptând că e un fel de preţ pentru a fi mai public. Ele sunt, cu siguranţă, pe alte pagini decât pe asta, unde le triez, dar le mai văd pe câte undeva unde mai ajunge conţinut cu mine. Imi zic că oricum sunt oameni care nu au niciun fel de respect pentru medici, medicină, că nu e nimic personal, şi îmi văd liniştit de viaţă, nici nu răspund la comentarii. La postarea respectivă am pus doar că e bine că nutriţia oncologică e pe mâini bune cu atâţia comentatori pricepuţi…şi cu asta am zis cam tot ce era de zis. Dar nebunia asta cu oamenii care sfătuiesc oamenii cu cancer, care sunt vulnerabili, să facă diverse lucruri pe care NU le-a recomandat medicul….e tot subcultura românească, în care toată lumea sfătuieşte pe toată lumea….neavând calificări, neavând motive reale să dea sfaturi, ba, dimpotrivă, unele pot fi periculoase.

Pur intâmplător, nu e nicio dramă să-ţi scoţi zahărul din alimentaţie, nu se supara nimeni, nu te va ruga sau sfatui nimeni sa-l reintroduci….

Mai pe scurt, sigur ca n-am promovat zahărul…ci am zis ce era de zis TOCMAI ca persoanele vulnerabile să nu aplece urechea la toate sfaturile de la străini care cu siguranţă nu le vor binele. Si ce bine să aştepţi, oricum, de la nişte oameni oarecare dintr-o rubrică de comentarii de pe Facebook.

Cine are nevoie de specialişti în nutriţie, nutriţie oncologică etc., îi poate căuta.

Această postare e un apel la responsabilitate, am abordat extrem de rar nutriţia oncologică aici pentru că nu am activitate în acest domeniu, am avut poate până în 20-30 de consultaţii de acest tip în perioada când mai făceam nutriţie, iar sfaturile mele poate au fost dezamăgitoare pentru cei ce sperau că ar putea găsi în nutriţie o variantă de tratament alternativ. Eu nu recomand nutriţia ca tratament alternativ în bolile oncologice, ci doar ca măsură complementară tratamentelor propriu-zise. In esenţă nutriţia trebuie să asigure un suport corpului să funcţioneze în parametri buni pe fondul bolii, pe fondul tratamentelor, asta înseamnă nu diete ieşite din comun ci diete hrănitoare, acoperitoare pentru nevoile corpului.

Voi ieşi pe Substack cu articole mult mai de nişă, care vor fi pentru abonaţi, EXACT pentru a evita astfel de inconveniente. Facebookul e o arenă prea mare şi necernută. Vorbesc de Facebook în direcţia în care am zis mai devreme, comentatori sub materiale în care sunt invitat. Iar ce e aici, pe ACEASTA pagină, e un mediu selectat, în care comentariile sunt moderate, aşa încât pentru pagina mea am găsit soluţia. Iar în rest…dacă publicaţiile nu triază comentariile…e decizia lor şi o pot accepta. Dar trebuie ştiut că nişte oameni oarecare care comentează sub nişte postări…nu sunt o autoritate în niciun fel de domeniu. Dacă aveţi probleme de sănătate, discutaţi cu specialişti şi nu aplecaţi urechea la gura târgului. Pentru că poate fi foarte periculos.

Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca

24/12/2025

Dragi cititori,

Încep din acest an să îmi separ activităţile publicistice.

Voi avea:
• Facebook şi You Tube pentru public larg.
• Substack pentru articole mai elaborate, mai de profunzime
ştiinţifică, articole de opinie, articole cu îndrumări practice mai detaliate (eventual plan de dietă pentru…). Voi intra mult mai mult în nutriţia bolilor, în tratamente medicamentoase. E o libertate care e mai mare decât pe Facebook, iar audienţa va fi, oricum, triată la persoanele interesate de conţinut mai de nişă.

https://substack.com/

Ca probă am încărcat primul şi ultimul articol comun cu ce public pe Facebook, cel în care vorbesc pe scurt despre faptul că familia agoniştilor GLP-1 e una veche în diabetologie, ba chiar sunt două familii de medicamente bazate pe mecanismul GLP-1.

Pe curând, eventual şi pe Substack cu cei ce folosesc platforma.

Poza de profil e una mai « casual », e un semn indirect că voi mai pune şi articole mai « umane ». încă mă gândesc dacă acolo voi pune blacklist-urile şi white-list-urile mele în materie de influenceri. Dacă veţi urmări…veţi afla. 😊 Deocamdată planul e doar unul global, e ca să separe articolele mai tehnice, eventual mai B2B, de cele mai de public larg, mai de B2C, dacă ar fi să folosesc termeni mai avansaţi. Aici e doar H2C, hobby to cititori. 😊

Dr. A. Copcea

Medic primar diabetolog-nutriționist CEO Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca Autor carte: "Diabetul pe înțelesul tuturor"

24/12/2025

CAT DE NOI SUNT MEDICAMENTELE PE BAZA DE GLP-1 ?

Cu siguranţă lumea aude tot mai mult de injecţiile de slăbit cu GLP-1, unii au impresia că ar fi cumva nişte medicamente noi şi au nişte reacţii cam ca pe vremea vaccinurilor covid…Iar realitatea e chiar foarte departe….

Nu doar că am avut de-a lungul anilor multe preparate pe bază de GLP-1, care imită acţiunea hormonului intestinal uman GLP-1, ci familia agoniştilor GLP-1 nici măcar nu e singura familie de medicamente care a apelat la acţiunile GLP-1 pentru a îmbunătăţi ceva. Povestea a început destul de apropiat cronologic cu două familii de antidiabetice : unele numite « inhibitori DPP-4 » sau glipitine (primul reprezentant fiind Januvia©, substanţă activă sitagliptină), iar celelalte « agonişti GLP-1 » (sau agonişti de receptor de GLP-1, varianta mai lungă, dar ambele sunt corecte), care a avut ca prim reprezentant Byetta© (exenatida). Pe ambele le folosim în România cam din 2006-2007, nu îmi amintesc exact, e vorba, oricum, de un orizont de timp de aproape 20 de ani. Apoi primul agonist GLP-1 săptămânal a apărut câţiva ani mai târziu, Bydureon©, prin 2011 dacă nu mă înşel. Anii care au venit au adus alte preparate, între ele la un moment dat şi Ozempic©.

• Deci vorbim de aproape 20 de ani şi de două familii de antidiabetice care utilizează mecanismele GLP-1 : atât inhibitorii DPP-4 cât şi agoniştii GLP-1. Prima familie de fapt acţionează indirect pe GLP-1, medicamentele inhibă o enzimă, DPP-4, care în mod natural degradează GLP-1, prin inhibiţia ei se creşte acţiunea hormonului intern (defectele GLP-1 sunt o parte din defectele din diabetul tip 2 – de aceea restaurarea efectului GLP-1, măcar parţial, prin aceste medicamente, a adus efectele dorite pe glicemia de după mese, unde se văd acţiunile GLP-1 în diabet).

• Şi încă o precizare, pentru că aud termeni diverşi şi în mediile online: termenul care cuprinde TOATE substanţele care mimează acţiunile GLP-1 e de AGONISTI, iar între ei unii seamănă cu hormonul uman, se cheamă ANALOGI, iar alţii nu seamănă aşa bine, nu se bazează pe structura chimică a hormonului uman, şi sunt doar agonişti, dar fără a fi analogi.

>Analogii au similaritate mare, chimică, cu hormonul GLP-1 uman (liraglutida 97%, semaglutida 94%, dulaglutida 90%, albiglutida 95% - ultimul nu s-a folosit în România, restul da).

>Non-analogii, dar care sunt şi ei agonişti (exenatida şi lixisenatida), au similaritate cu altceva…cu o peptidă extrasă din saliva unei şopârle, peptida fiind exendin-4. Un preparat îl aveam ca atare, altul îl avem şi acum într-un mix cu insulină. Omologia e 53%

>Tirzepatida (Mounjaro©), o altă substanţă care nu e clasificată ca “agonist GLP-1” simplu, ci agonist dual GLP-1 + GIP, e de fapt o peptidă a cărei inginerie pleacă de la GIP, nu de la GLP-1. E agonist dual pentru că are adăugată o porţiune care lucrează ca un agonist GLP-1 dar fără a fi analog. Analogia e pe la 70-75% cu GIP şi 30-35% cu GLP-1, deci tirzepatida e mai degrabă « analog parţial de GIP, cu extensie de agonist GLP-1 ». Am făcut din nou această precizare pentru că e un medicament DIFERIT de agoniştii GLP-1 propriu-zişi.

Las acest material un pic mai consistent, un pic atipic, legat de agoniştii GLP-1. Există extrem de multă cercetare în spatele lor şi utilizare de aproapre 20 de ani, inclusiv în România. Utilizarea veche e în diabetul zaharat, doar în anii recenţi medicamentele au mers şi pe o linie separată de aprobări pentru OBEZITATE, care este o boală diferită de diabetul zaharat (poate co-exista, dar e o altă boală : obezitatea e depunere excesivă de grăsime, pe când diabetul e hiperglicemie peste anumite praguri cu implicare obligatorie a unui defect de producţie pancreatică de insulină). Si, cm zic în postare, acţiunile GLP-1 au fost folosite, de aproape 20 de ani, în diabetologie prin DOUA familii diferite de antidiabetice. Pentru o altă postare sau, mai probabil, pentru un You Tube, voi explica de ce şi cm scad glicemia aceste preparate şi de ce pot fi folosite în obezitatea fără diabet. Adică de ce pot folosi ne-diabeticii medicaţii de diabetici, ca să simplific.

Acest material e unul explicativ/educativ legat mai mult de istoria acestor grupe de medicamente, nu conţine recomandări de utilizare în practică, pentru utilizarea corectă a acestor medicamente este necesar consult medical.

Dr. Adrian Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca