https://www.facebook.com/100268468064110/

Ursu Galina-Cabinet Individual de Psihologie, Strada Constantin Brâncuși, nr. 2, sc. 2, bl. 3B, ap. 7, Cluj-Napoca (2025)

Q: What is the address?

Strada Constantin Brâncuși, Nr. 2, Sc. 2, Bl. 3B, Ap. 7

13/02/2025

FII TU ÎNSUȚI!"
CE O MAI FI ÎNSEMNÂND ȘI ASTA?!

Trăim în timpurile frazelor motivaționale. Le întâlnim, sub o formă sau alta, peste tot: în mass-media, pe pereții clădirilor, sub formă de imprimeuri pe haine sau pe ambalajele produselor alimentare, pe veselă, tigăi, cosmetice, anvelope și chiar pe covorașul din fața ușii de la întrare sau pe cel din baie, etc. Există o industrie uriașă care se ocupă în exclusivitate cu generarea "motivațiilor" a căror singur obiectiv pare să fie cel de a te "trezi la viață" - în caz că ți-ai amânat-o - , presupunându-se, din start - că tu știi ce trebuie să și faci. "Fii tu însuți!" este una dintre cele mai frecvente îndemnuri, care ne înduioșează și ne încântă până la lacrimi și care poate să ne aducă până în punctul în care să ne jurăm că ne vom reanaliza întreaga existența în lumina acestui îndemn, debarasându-ne de falsitatea care ne caracterizează. Entuziasmul schimbarii durează însă puțin, asemeni multor lucruri care ne-au impresionat cândva. Asta deoarece avem incredibila capacitate de a uita! Cel mai rapid dăm uitării lucrurilor care ne îndeamnă spre atingerea calităților, virtuților care ne cer eforturi mari, timp, sacrificii, angajamente. În plus, nu ni se spune ce anume înseamnă, concret, practic , o calitate sau alta.

"FII TU ÎNSUȚI!" pare un îndemn limpede ca lacrima. Mai "clar" de atât nu se poate. Și totuși ...

Niciunul dintre noi nu se naște știind cine este sau cm să trăiască. Suntem prin natura noastră esențialmente fragili, vulnerabili, prea puțin înțelepți, în permanență în pragul anxietății și a depresiei, torturați de relațiile noastre, înspăimântați de lipsa de sens. Este o realitate. În același timp, suntem asaltați de teorii care susțin independența, autenticitatea și maturitatea noastră emoțională, așteptându-se ca noi să ne găsim calea spre realizările importante, fără însă a ni se furniza "punctele de reper" către acestea. Și aici, în acest punct de "neclaritate" ne frângem, ne piere entuziasmul de schimbare.

"Ce anume, concret, m-ar ajuta să aflu ce fel de om sunt?", poate fi întrebarea care să ne ajute să înțelegem cm să fim noi înșine într-o lume alunecoasă și plină de incertitudini.

- FII CURIOS față de tine însuți. Este un bun început. Află ce fel de om ești, observandu-te, fără judecată, în diferite contexte în care te-a adus viața;

- ACCEPTĂ ceea ce ai descoperit de-a lungul timpului că poți fi - bun sau rău - , fără a opune rezistență prin diminuare, evitare sau negare. Omul are în el atât lumină cât și întuneric. Este o realitate. A nega una dintre ele, înseamnă a fi incompleți, ceea ce nu ne ajută să fim "noi înșine ". A accepta ceva din noi nu înseamnă a fi de acord cu acel ceva, ci doar a recunoaște că acel ceva există în noi;

- FII ONEST cu tine însuți. Nu putem schimba lucrurile pe care am vrea să le schimbăm atâta vreme cât stăm la umbra minciunii. Pentru schimbare e nevoie să stăm, dureros de sinceri, față în față cu noi înșine. Și da, unele lucruri nu le putem schimba, doar accepta;

Există însă o condiție: pentru a dezvolta aceste caracteristici de bază în descoperirea noastră ca ființe umane este nevoie să ne ghidăm după un set de valori pe care noi le-am ales!

- VALORILE sunt acele "indicatoare", reguli fundamentale, care în timpuri dificile, mai ales, ne ajută să nu ne pierdem direcția în viața - stilul de viață, mai concret - , pe care am ales-o. Ne ajută să rămânem " NOI ÎNȘINE" așa cm noi am ales să fim, într-o lume în care "a fi cm vor alții " este mai la îndemână și mai comod.

Fiindcă "A FI TU ÎNSUȚI!" nu este altceva decât o alegere, pornind de la ceea ce ai descoperit în timp că ești. Înseamnă, să alegi ce anume vrei să crești , să protejezi, să manifești din ceea ce ești în sinea ta pentru a servi următorului obiectiv: CE FEL DE PERSOANĂ VREI SĂ FII!

"A FI TU ÎNSUȚI!" presupune cel mai adesea și multe costuri: dezaprobare, critică, izolare. Felul în care suntem priviți de ceilalți - în special de către persoanele semnificative din viața noastră - , ne poate pune la grea încercare. Frica de respingere se întreține cu frica de durere. Cine își dorește să sufere?! Doar că durerea de a renunța la tine în favoarea unei aprobări din partea cuiva, este infinit mai mare decât durerea respingerii. Este și asta o alegere!

- RĂBDAREA este o altă necesitate în drumul nostru spre noi înșine. E nevoie de timp - de o viață întreagă - , pentru a ne dumeri, într-o mică măsură, cine suntem.

Niciunul dintre noi nu ajunge să se cunoască pe deplin. Cu toate acestea nevoia de "A FI TU ÎNSUȚI!" este esențială pentru a avea o viață cu sens!

Există multe opreliști în a fi noi înșine, dar ...
Îndrăzniți!
❤️

22/11/2023

Gând spre meditare:

ÎNTRE VINOVĂȚIE ȘI REGRET

Regret
(Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte)

"Regretul e memorie trează,
Un companion în viaţa noastră –
O prezenţă a faptelor de altădată
La uşă sau la fereastră.

Trecutul stă înaintea sufletului,
Iluminat de-un chibrit,
Pentru a i se putea citi
Darea de seamă amănunţit.

Regretul n-are leac – la boala asta
Nici de la Domnul vindecare nu-i;
Pentru că-i o instituţie de-a Lui –
Un complement al iadului."

Există oare ceva mai greu de suportat decât sentimentul regretului de a nu fi făcut ceea ce ne-am dorit să facem, dar am cedat prea ușor în favoarea lui "a nu face", de a rămâne într-o relație care nu ne aduce bucurie ci doar amărăciune, de frica singurătății, a culpabilizării și, de ce nu?, de a nu-l supăra pe celălalt, de a ne îngropa propria identitate sub maldăre de zgură, încercând să îmbrăcăm hainele strâmte și caraghioase ale identităților false de teama de a fi judecat, neacceptat etc.?!

Nu cred!
Și totuși ajungem să adunăm nenumărate regrete.

De ce?
Regretul nu este o emoție pe care să o trăim în momentul acceptării unui compromis cu noi înșine, cu valorile în care credem, cu dorințele noastre. Regretăm în timp! "Ce-ar fi fost dacă?", ne întrebăm după ce am jucat după reguli străine, când, de cele mai multe ori, nu mai e nimic de făcut.

Ce emoție trăim însă în momentul unei alegeri importante pentru noi? Doar pentru noi! Cel mai adesea trăim VINOVĂȚIA! "Cum să îmi permit să ... Oare nu e ceva rău ...? Oare ce va crede ...?" Vinovăția este sentimentul de A FI FĂCUT CEVA RĂU. Este un sentiment neplăcut, greu de trăit și, prin urmare, atunci când avem de făcut o alegere pentru noi, pentru a evita sentimentul vinovăției, alegem să facem compromisuri cu noi înșine. Doar că plătim un preț colosal: REGRETUL! Evităm VINOVĂȚIA, dar REGRETUL e cel care îi ia locul. Pe moment nu ne dăm seama de consecința evitării.

Care-i diferența între aceste două emoții?

VINOVĂȚIA este un sentiment neplăcut, dar care are o viață scurtă. Trece! Un sentiment sănătos de vinovăție este folositor. Dacă facem ceva greșit, ne simțim vinovați, dar avem posibilitatea de a corecta această greșeală. Avem posibilitatea să facem o schimbare în bine!

REGRETUL însă este un sentiment al ratării "a ceva" care nu mai poate fi întors, corectat, îmbunătățit și care are viață lungă. Nu trece!

Prin urmare, atunci când suntem într-un moment al deciziilor importante pentru noi, între trăirea VINOVĂȚIEI și a REGRETULUI, să alegem întotdeauna VINOVĂȚIA!

Vinovăție trece! Regretul însă ne mănâncă sufletul și nu trece!

Încercați!

02/10/2023

Gând spre meditare:

CE MAI E ȘI "REGLAREA EMOȚIONALĂ "?

Mai pe băbește, reglarea emoțională este atunci când cineva, pe nepusă masă (pe neașteptate) sau intenționat, prin ceea ce face sau spune te face să te simți tare rău de-ți vin în minte tot felul de gânduri negre, asortate cu o ghirlandă bogată de înjurături în limba maternă (și nu doar), plus apariția unei dorințe arzătoare de a-l strânge de gât pe acel cineva, dar nu o faci!

Adică, NU REACTIONEZI la atacul din exterior. Nu cobori la nivelul de "atâta îmi poate reacția" al celuilalt. Toți poposim câteodată la acest nivel de reacție. Dar nu toți rămânem acolo. Important.

Ce faci, în schimb?
Doare când o încasezi pe nedrept. E musai să faci ceva pentru a te apăra de rău.

Mai întâi, îți ții în hățuri emoțiile și mușchii. Apoi, îți aduni, forțat, tot calmul din lume - pentru a avea o voce cât mai echilibrată vocal posibil - , și îi spui celui pe care în gând l-ai numit "X", dar nu ai vocalizat nici o literă: "Știi, treaba asta pe care ai spus-o/făcut-o m-a făcut să mă simt ca un șnițel bătut cu bâta. Ai putea să nu mai dai cu bâta, nici cu ciocanul? În general, să nu mai dai că-mi vine și mine să te ... ( completează fiecare cu acțiunea contra-atac preferată) și nu vreau să o fac."

Adică, RĂSPUNZI la REACTIILE celui care nu s-a prea îngrijit de felul în care vorbește/comportă cu tine. Nu reușim întotdeauna, dar a încerca din nou și din nou este mereu la îndemâna noastră.

A RĂSPUNDE și nu A REACȚIONA la felul de a fi al cuiva - urât, în acest caz - , e un semn de maturitate. Cei trecuți de pubertate ar fi bine să poarte în comportamentele lor semnele maturității.
Reglarea emoțională este sinonimă cu maturitatea noastră emoțională. Este capacitatea noastră mentală - dobândită în timp, prin exercițiu constant - , de a ne gestiona emoțiile și comportamentele într-un mod matur: când cineva te rănește îi pui limite până unde poate să meargă în relație cu tine. Las baltagul în pace, altfel spus!

Adevărat, azi dimineață când am trecut printr-un duș al reacțiilor cuiva atât de "rece", încât primul lucru care mi-a venit să-l fac era să îi spun toate înjurăturile în limba rusă pe care le știu (știu multe!), "asezonate " cu tehnica "Calea interceptării pumnului" a lui Bruce Lee ( lovitură mortală garantată), am reușit cu greu să mă conectez la creier și să RĂSPUND nu să REACTIONEZ.

Of, cât de greu a fost! Dar am reușit. M-am pupat în oglindă pentru reușită.

La ce m-ar ajuta să RĂSPUND, nu să REACTIONEZ, poate vă întrebați? Reacția e mai la îndemână și cu efect rapid, se știe.
Uneori da, dar de cele mai multe ori, nu! Pe termen lung a răspunde cu atac la atac ( Reacție la Reacție) nu face altceva decât să ne arunce exact în lupta perdantă "lasă că îți arăt eu" care ne mănâncă toată liniștea și nici celuilalt nu prea îi arătăm mare lucru. În afară poate de frustrarea și resentimentele noastre pe care le alimentăm copios prin coborârea la nivelul reacțiilor celuilalt.

Urcăm sau coborâm?!
Noi alegem.

Încercați!

29/09/2023

Gând spre meditare:

MOMENTUL "NU MAI POT!"

Nimeni nu se întreabă pe nepusă masă “Ce se întâmplă cu mine?”dacă nimic nu-l tulbură.
Nimeni nu revine spontan la tensiunile și stările din interiorul său, dacă ceva nu l-a împins să o facă. Nimeni nu se vede forțat să pornească pe drumul conștientizării de sine decât dacă este pus la zid de o stare de nevoie, o stare de neputință, o stare de “nu mai pot”. E acea situație când nu ai încotro, când ești încolțit să schimbi macazul ca să nu mai continui așa cm ai făcut-o până acum.

Cel mai adesea atunci când ceri ajutorul unui psiholog sau duhovnicului tău, întrebarea de pornire e:”Ce s-a întâmplat?”. Aparent nimic, doar că simți iminența unei prăbușiri interioare. Sau dacă nu te-ai prăbușit deja. Bucuria ta de a fi se destramă sub ochii tai, își pierde contururile, sensul și tu nu înțelegi cauza. Intervine un fel de lehamite.
Totdeauna există semne precursoare care ne atenționează asupra unei stări de ne-bine cu noi înșine - nemulțumiri, frustrări, supărări, tristeți etc. - ,survenite cel mai adesea în relațiile noastre cu ceilalți. Semne de alarmă au existat, doar că cotidianul cumva satisfăcător ne-a făcut surzi și orbi la ele. Un fel împăciuitor de a conviețui cu “asta e și n-am ce-i face”.
Credem că nu am știut cm să reacționăm pe moment doar într-o situație mai sensibilă, sau alta, că am fost prinși cu garda jos și că data viitoare vom ști cm să ne antrenăm, să ne ascuțim mecanismele de apărare ca să dăm “replica bună” celui ce ne-a jignit, rănit, mușcat din bucuria noastră de a trai. Câți dintre noi nu am monologat (în gând sau bombănind) un viitor, ipotetic scenariu de confruntare cu “adversarul” în care neapărat tu vei fi învingătorul? Ai replici îndrăznețe de dat “adversarului” tău, îl vezi cu ochii minții mut și umilit, așa cm te-a făcut el să te simți în viața reală. Rumenăm aceste gânduri “strategice” iar și iar, până la o dată viitoare, reală, când totul se întâmplă la fel, doar că starea noastră de frustrare devine și mai accentuată și mai dureroasa. În timp, se produce o suprasaturație de frustrare, inconștientul nostru refuză sa primească o altă doză de durere și atunci, mulți dintre noi, trăim o prăbușire interioară.
E acel moment de “nu mai pot”.
Momentul crizei.
Și e bine că acest moment vine. Fiindcă cele mai mari crize din viața noastră sunt și cele mai mari șanse ale noastre de a evolua. Cuvântul “criză” din greacă înseamnă “oportunitate”.

Pentru majoritatea dintre noi punctul de plecare către noi înșine este disfuncționalitatea la nivelul relațiilor noastre cu ceilalți, în mod special cu cei apropiați: părinți, frați, surori, prieteni, colegi etc. “De ce majoritatea relațiilor mele cu ceilalți sunt mai curând conflictuale decât echilibrate?”, “Cum se face că cutare persoană mă face să sufăr atât de mult?”, “De ce sunt atât de dependent/ă de persoana X sau Y?”, “Relația cu X îmi stă în gât, dar treacă de la mine, va veni și timpul meu?” sunt doar cele câteva întrebări de început care ne fac să vedem că ceva în relațiile noastre cu ceilalți nu merge bine. Dar ce anume? E bine să ajungem să ne punem astfel de întrebări căci e un fel de a numi problema, iar aceasta constituie deja o înaintare către tine.
Nu întrebi nimic atunci când nu ai motive întemeiate să întrebi. Dar pentru a nu aluneca în direcția greșită, contrară direcției spre vindecare, este nevoie să conștientizăm atitudinea pe care o luăm față de “celălalt”. E nevoie de luciditate, un ingredient esențial și obligatoriu în travaliul unificării noastre interioare. Nu sentimentalisme. Avem o atitudine de acuzator față de ceilalți, de victimă? Confortabil, dar total greșit. A te deda la judecăți și acuze este ca și cm tu ai bea otrava și aștepți să moară celălalt. E mai bine e să ne oprim, să ne retragem în noi înșine pentru a începe, imparțial, să fim mai atenți la ce ne spune conștiința noastră.
Ce anume din mine mă face să sufăr într-o relație sau alta? Nu e vindicator să căutăm în cine să aruncăm cu piatra.
Fecare dintre noi, suntem victimele unor anumite stări interioare asupra cărora nu deținem nici un control conștient. Aceste stări haotice și alambicate se alimentează din nevoile noastre emoționale neîmplinite cândva, în copilărie și pe care le-am dosit cât de adânc am putut în inconștientul nostru. Sunt rănile noastre interioare, pe care doar le intuim datorita stărilor interioare ce ne impulsionează spre o reacție sau alta. Intuim nu numim. Reacționăm nu răspundem. Dar pentru a ne vindeca ele trebuie scoase la lumină, conștientizate. Dacă nu facem acest lucru de bază, în timp ne obișnuim să coabităm cu ele, să fim una cu ele și să credem că ele sunt bune, că sunt trăsătura noastră de caracter.Ajungem să credem că rănile noastre interioare sunt identitatea noastră. Aproape că ne mândrim cât de furioși putem fi într-o situație sau alta, foamea de adrenalină nu este privită ca o umplere grabnică a unui gol din noi, ci ca act de curaj nebun, acceptarea și aprobarea tacită a violenței cuiva față de tine nu este nicidecum socotită o supușenie moale alimentată de frică, ci o virtute, smerenie etc. Aceste stări neconștientizate se manifestă cu precădere în relațiile noastre cu ceilalți. Nu sunt niște stări ce nasc bucurie, ci rău și ca atare, de vreme ce ele în sine sunt rele, ne fac nu doar noua rău ci și celorlalți cu care noi intram în relație.
O veche înțelepciune indiană spune: “Omul e ca un vas. Cu ce este umplut, aceea va revărsa”. În momentele critice stările noastre mascate, ies la suprafață, sunt proiectate spre ceilalți. Vedem în ei ceea ce ascundem cu obstinație în noi. Evenimentele exterioare suscită și motivează multe dintre stările noastre nici de noi bănuite uneori – tristețe, furie, anxietate, agitație etc. -, însă, în realitate, nu evenimentele exterioare sunt adevărata lor cauză, ci doar simple prilejuri de manifestare a “neștiutului” din noi. Prin urmare, sursa întristărilor, supărărilor, răului ce credem că se află în ceilalți, se găsește în noi înșine. Mai precis, în atitudinea noastră față de ceilalți, față de realitatea înconjurătoare și față de noi înșine.

Relația ne dă șansa să vedem cine suntem cu adevărat.

O nedreptate suferită cândva, o lovitură sub centură primită de la o persoană apropiată, o relație care te-a golit de bucurie – unele stând la originea fărâmițării tale interioare, altele multiplicând-o -, te plasează pe bună dreptate pe locul celui ce a încasat. Dar dacă ți s-a oferit șansa momentului “nu mai pot”, e mare păcat sa-l ratezi.

Omul rănit, rănește. Omul vindecat, vindecă. Omul bucuros, bucură. Tu ce alegi sa transmiți celor din jurul tău?

18/09/2023

Gând spre meditare

RESPECTUL DE SINE, bată-l vina!

Cei mai mulți dintre noi ne dorim cu ardoare să reușim, să avem succes într-un domeniu sau altul din viața noastră. Fie ca este vorba despre viața profesională, fie cea relațională sau cea a propriilor dorințe, preocupări.

Nimic greșit sau rău până aici!

Prin structura noastră suntem "programați " a tinde spre "mai mult", "mai bun". Deoarece suntem înzestrați cu potențialul necesar creșterii intelectuale, spirituale și fizice. Dacă nu am avea potențial, nu ar exista nici tendința.

Se știe: De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!"

Odată ajunsi la nivel dorit, la performanța pentru care am muncit din greu, devenim mândri de noi, ne bucurăm de roadele muncii noastre.

Respectul nostru de sine, termen pur psihologic, crește negreșit.

Nimic greșit sau rău până aici!

Când intervine "greșit" - ul, "rău" - l?

Atunci când recurgem la comparație.

Atunci când reușind să avem succes în ceva, nu doar că avem tendința de a ne crede mai buni decât ceilalți, ci trăim un anumit soi de superioritate față de ceilalți, văzuți "mai jos" decât noi. Această atitudine de superioritate, plusată cu pornirea de a-l umili pe cel văzut inferior, poate fi luată adesea drept o manifestare a respectului de sine.

Greșit! Rău!

Întrebare:

Dacă succesul obținut te face să fii CINEVA, cine ești atunci când nu-l ai, când treci printr-un EȘEC?!

Să ne răspundem onest fiecare pentru sine.

Succesul și eșecul nu ne definesc identitatea. Ele sunt doar niște experiențe din viața fiecăruia. Atunci când ne definim identitatea prin "ocheanul " lor, ajungem să trăim un fals sentiment al respectului sau nerespectului de sine, uitând ( sau, neștiind) că ființa umană este valoroasă în sine. Are o valoare intrinsecă, indiferent de Succesul sau Eșecul trăit.

Bine de știut!

29/08/2023

Gând spre meditare

(Fragmente din "Preludii. Îndemn la simplitate", de Ernest Bernea)

05. MAGIA MINCIUNII

"Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică mai ales pe masa oamenilor "de sus". Poleită cu nume de inteligență, diplomație sau alte meșteșuguri, minciuna cheamă, leagă, dezleagă, preface și mai ales farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă crudelor, dar mai puțin frumoaselor adevăruri.

Minciuna este prezentă în viața noastră nu numai pentru că sunt oamenii mincinoși, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde și subțiri ca bășicile. Ea este cultivată și de-o altă categorie, de acea a trufașilor. Omului îi place minciuna, îi place să fie mințit. Spune cuiva un lucru adevărat; spune-i direct tot ce crezi nedemn și urât din gândul și fapta sa. Vei culege imediat ura și disprețul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate și vei culege sigur dragoste și prețuirea sa.

Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri, nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunțe pentru a-și întări făptura atât de goală și nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare celeia din mlaștinile netulburate. Ah, omule, cm îți mai miroase sufletul de la distanță!

Omul cinstit supără; supără pentru că sfarmă urâtul din preajma lui și cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; pentru că prezența lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunii și furtișagului.

Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forță, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esența și sensul lor adevărat.

PIEPTUL PLĂPAND AL OMULUI ARAREORI REZISTĂ MARILOR ÎNĂLȚIMI"
________________________________________________
Podul minciunilor din Sibiu

02/08/2023

Gând spre meditare ...

OMUL CARE CREDE CĂ POATE
(versuri de Walter D. Wintle, tr. de Petru Dimofte)

"Dacă tu crezi că eşti învins, atunci eşti;
Dacă tu crezi că n-ai curaj, atunci n-ai;
Dacă-ţi place să-învingi, dar crezi că n-ai şanse,
E un semn aproape clar că n-ai.
Dacă tu crezi că vei pierde, eşti pierdut;
În câteva cuvinte, pentru toţi, oamenii simpli sau prinţii,
Succesul începe cu-încrederea-n sine,
Totul nu este decât o stare-a minţii.
Dacă tu crezi că eşti un proscris, atunci eşti;
Dacă tot trebuie să gândeşti, gândeşte-n stil mare.
Trebuie să fii sigur pe tine-înainte
De a câştiga primul premiu, înainte de-afirmare.
În viaţă nu-învinge-întotdeauna cel mai puternic sau mai dibace;
Mai devreme sau mai târziu cel care-învinge
Este omul care crede că o poate face."
.. dacă tot avem o singură viață de trăit, de ce să o irosim cu frici, amânări, renunțări?

Dacă am ști cât de mult efort depunem pentru "a nu ne trăi viața așa cm vrem", poate am avea un dram de curaj să folosim acest efort cu ceva mai multă înțelepciune. Și anume, pentru "a ne trăi viața așa cm vrem".

Încercați!

19/07/2023

Gând spre meditare ...

PREA TÂRZIU
(de Christina Rossetti, trad.de Petru Dimofte)

"Prea târziu pentru cântec şi dragoste,
Prea târziu, prea târziu chiar pentru vise,
Căci tu ai zăbovit prea mult pe drumuri,
Căutând chei la porţile deschise;
Pe creangă-n aşteptarea-ţi porumbiţa
A murit visând o întâlnire;
Prinţesa fermecată-n palatul ei
A dormit şi a murit fără iubire;
Iar inima-i tot flămânzea în timp ce
Aştepta să-i crească umbra mire."

Atât de multe ori, de la atât de mulți oameni am auzit, cu toții,că E PREA TÂRZIU să facem ceea ce ne dorim, că e o nebunie să îndrăznim să ne urmăm visurile, că am dat "în mintea copiilor" dacă încercăm măcar să visăm, încât am ajuns SĂ LE DĂM DREPTATE celor care la rândul lor, în timp, au dat dreptate altora care le-au tăiat aripile.

Cu ce ne alegem dacă nu urmăm calea visurilor noastre?

Cu REGRETE!
Iar regretele ne mănâncă sufletul.

Îndrăznesc să cred că doar cei care sunt copleșiți de regrete, pot, la rândul lor, să "taie aripile" celor care vor să zboare! Nu-i ascultați.

E PREA TÂRZIU?

NU!
Indiferent când facem primul pas spre îndeplinirea visului nostru, cât timp reușim să ne trăim visul, faptul că AM ÎNCERCAT, că AM ÎNDRĂZNIT ne aduce bucuria de a ne trăi viața AȘA CUM VREM NOI.

ÎNDRĂZNIȚI!

29/06/2023

ZILE ALE URÂTULUI

Sunt zile în viața omului când urâtul - ceartă, dezamăgiri, eșec, boală, gânduri, etc. - , vin peste noi din senin și parcă grămadă. Necazul nu vine niciodată singur. Cunoașteți zicala.
Toți trecem prin asemenea momente de cumpănă. Nu le putem ocoli sub nici o formă, deoarece și urâtul, necazul, suferința fac parte din viață așa cm face parte și frumosul, bucuria, liniștea.

Ce facem în aceste zile ale urâtului?

Căutăm, neapărat căutăm, ceva care să ne ajute să trecem peste această zi: o plimbare, o carte, un film, un "ceva de făcut " prin casă sau grădină... Orice care să ne poarte atenția de la ceea ce ne necăjește spre ceea ce ne liniștește. Acest lucru nu este ceva care ne facă să evităm sau să negăm momentul, așa cm s-ar crede, ci să ne ajute să suportăm ceva mai ușor urâtul prin care trecem și, esențialul, să nu renunțam să credem în frumos!

Adică, în zilele urâtului să ne îndreptăm tot spre frumos!

Azi, zi a urâtului pentru mine, aleg să citesc această poezie.

POSIBILITĂȚI
(de Wislawa Szymborska, trad. de Petru Dimofte)

"Prefer filmele.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de-a lungul Wartei.
Prefer pe Dickens lui Dostoievski.
Prefer să-mi placă oamenii
şi nu omenirea.
Prefer să am la îndemână un ac cu aţă, caz că...
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu cred
că există întotdeauna motive pentru a blama orice.
Prefer excepţiile.
Prefer să plec devreme.
Prefer să vorbesc cu doctorii despre altceva.
Prefer vechile ilustraţii în linii fine, alb negru.
Prefer absurditatea de a scrie poezii
absurdităţii de a nu scrie poezii.
Prefer, când este vorba de dragoste, sărbătorile neaniversare
care pot fi celebrate în fiecare zi.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.
Prefer bunătatea inteligentă celei abundente.
Prefer pământul în haine civile.
Prefer ţările cucerite celor cuceritoare.
Prefer să am câteva îndoieli.
Prefer infernul haosului vis-à-vis de cel al ordinii.
Prefer poveştile fraţilor Grimm primei pagini a cotidienelor.
Prefer frunzele fără flori florilor fără frunze.
Prefer câinii care nu au coada tăiată.
Prefer ochii deschişi la culoare, de vreme ce ai mei sunt negri.
Prefer sertarele birourilor.
Prefer multe lucruri pe care nu le-am menţionat aici
altor multe lucruri pe care de asemenea le-am lăsat nenumite.
Prefer zerourile lăsate de capul lor
celor aliniate în spatele unei cifre.
Prefer vremea insectelor vremii stelelor.
Prefer să bat în lemn.
Prefer să nu întreb cât de mult timp şi când.
Prefer să nu uit că există posibilitatea
ca existenţa să aibă propriul ei motiv pentru a fiinţa."

Zi binecuvântată tuturor!

01/06/2023

DE CE ÎMI ESTE DOR DE COPILĂRIE?

Recunosc, este pentru prima dată când mă ispitește o asemenea întrebare.

De regulă afirmăm:"Mi-i dor de copilărie!".
Cam atât!

Ce anume din copilăria mea îmi stârnește dorul?

Mi-a luat ceva timp ca să "dibui" un răspuns.

"Nu aveam nici o grijă", am fost tentată să răspund inițial. Dar ar fi fost un răspuns standard și nesincer. Aveam destule griji, copilă fiind. De la "cu cine mă joc azi" ( nu era o glumă), până la " ... vaaaai, am uitat să dau apă la păsări! Sigur mănânc chelfăneala de la mama ...".

Copilăria își are bucuriile, fericirile, dar și grijile, greutățile ei. Cine neagă, susținând contrariul, ambalând copilăria doar în "staniol roz", minte.

Când zic "Mi-i dor de copilărie ", de fapt îmi este dor de UIMIREA, CURIOZITATEA, INOCENȚA, PROFUNZIMEA, DEZINVOLTURA cu care trăiam întâmplările, - văzute, auzite sau doar simțite pentru prima dată -, din viața mea de copil.

Este vorba despre întâlnirea mea cu viața, când TOTUL SE ÎNTÂMPLA PENTRU PRIMA DATĂ!

Cât de uimită am fost atunci când m-am întâlnit pentru prima dată cu toamna "indiană ", cu soarele ei blând, cu parfum de struguri de busuioacă și de flori de gheorghine de culoare intens vișinie ...

Cât de fascinată am fost de gustul absolut divin al pâinii de casă, mai ales atunci când o mâncam cu miez de nucă, sau cu o cană de lapte de vacă, proaspăt muls, sau ... cu harbuz (pepene verde) ...

Cât de acut de dureros am trăit pentru prima dată sentimentul singurătății, privindu-l de la distanță pe câinele nostru Bălan, singur și el ...

Cât de fericită am fost atunci când, urcând pentru prima dată în cabina unui camion, fiindu-mi teribil de frică de "mașina in miscare", atunci când am început să strig "Mama, fug gardurile ..." , mama m-a strâns la pieptul ei. Atunci am știut că, având-o pe mama alături, nimic rău nu mi se poate întâmpla ...

Cât de rănită, dărâmată am fost atunci când pentru prima dată m-am întâlnit cu MINCIUNA ...

Câtă plăcere și curiozitate intensă am trăit atunci când pentru prima dată am mirosit, - da, da miroseam cărțile -, filele unei cărți din care nu puteam citi încă...

Cât de bulversată am fost atunci când, având mărimea la papuci "de o șchioapă", atât de mică eram, m-am îndrăgostit pentru prima dată ...

Cât de fericită am fost atunci când, deși abia de am reușit să îmi bag piciorul în pantofiorii de culoare roșie, i-am spus mamei că mi-s buni și mama mi i-a cumpărat. Adevărat, după am suferit nespus de pe urma rănilor de la picioare din cauza mărimii prea mici, dar acei pantofi îmi plăcuseră atât de mult ...

Cât de ...

Adevărat, și acum, peste ani, curiozitatea, profunzimea, uimirea, dezinvoltura cu care trăiesc viața nu m-au părăsit. Au rămas cu mine.

Și atunci de ce îmi este dor de copilărie?

Îmi este dor de INOCENȚA PURĂ prin ochii căreia priveam viața. Inocența pe care doar în copilărie o puteam trăi!

La mulți ani!

30/05/2023

Gând spre meditare

(Fragmente din "Îndemn la simplitate " de Ernest Bernea)

04. FORME ALE RÂSULUI

"Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi, deși are o singură înfățișare. Între cei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.

Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința; nici nu acceptă, nici nu o înlătură. Acești oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de sensibilitate morală.

Alții râd că nu au ce să facă, râd că altfel i-ar doborî durerea, râd să însele, să mângâie propriul lor suflet sau a altora. În cazul acesta, râsul este o terapeutică morală cu mari roade.

Cine râde de suferința lui și a altuia, fără ca acest râs să aibă o temelie de adâncă umanitate, adică să fie Îndemn, depășire, leac împotriva răului prezent, este un cinic. CINISMUL este unul dintre cele mai triste peisagii ale sufletului omenesc.

Sunt oameni care din orice situație știu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrăurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care îndeobște nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința și îngenuncherile în fața destinului ale altora. Aici râsul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc, în genere, prea deștepți și își hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați. Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim BATJOCURĂ. Și nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine pe seama celor mai adânci și umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuși un altfel de râs creator. E vorba de HUMOR. Oamenii care sunt dăruiți cu acest simț al humorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o formă a dorului nostru de viață.

Humorul este blând; batjocura este crudă. Humorul este uman; râsul batjocoritor este inuman. Inteligența este prezentă în humor ca și în batjocură, dar această însușire a omului este aici curată, nu este pervertită, drăcească, cm e în cel de-al doilea caz."

Ursu Galina-Cabinet Individual de Psihologie

13/02/2025

22/11/2023

02/10/2023

29/09/2023

18/09/2023

29/08/2023

02/08/2023

19/07/2023

29/06/2023

01/06/2023

30/05/2023

Address

Telephone

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category