24/11/2022
Iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți gestiona mai bine ANXIETATEA:
- SCRIE! Punând pe hârtie gândurile care îți provoacă anxietate, te poți elibera de ele și poate vei vedea mai clar de ce nu sunt sănătoase pentru tine.
- Cere/acceptă SUPORT de la persoanele apropiate! Vorbind cu alte persoane poți avea diverse beneficii și anume să te simți ascultat, înțeles, în siguranță, protejat sau poate chiar să îți schimbi perspectiva asupra lucrurilor care te îngrijorează...
- Ai GRIJĂ de tine! Indiferent de dispoziția pe care o ai, nu uita să ai grijă de corpul tău, deoarece te va ajuta să te simți mai bine.
- Fă SPORT! Este demonstrat că exercițiile fizice reduc anxietatea și depresia, chiar și plimbările regulate fiind de un real ajutor.
- DORMI! Somnul suficient și de calitate este esențial pentru o minte sănătoasă. Creează-ți un ritual înainte de somn și ai grijă să te odihnești suficient.
- RESPIRĂ! Practicând exerciții de respirație, îți vei încetini nu doar respirația, ci și avalanșa de gânduri.
- ASCULTĂ! Ascultând muzică sau un podcast, fie te vei simți mai relaxat și vei obține o stare de bine, fie îți vei distrage atenția de la gândurile care îți produc anxietate și nu sunt deloc necesare.
.. Iar dacă anxietatea e prea mare pentru tine și nu reușești singur, apelează la un psiholog care te va ajuta să abordezi și să rezolvi problema mai în profunzime!
https://oanapalfi.ro/contact/
Consiliere psihologica individuala in Cluj sau online, psiholog de cuplu si familie, psiholog copii. Cabinet individual de psihologie Cluj Napoca.