Anca Magyar - Doula de moarte - Consilier de doliu

27/09/2024

I am sure there are hundreds of logistical things to be dealt with, but please give yourself the space to grieve.
To get used to the hole, the emptiness that seems to follow you wherever you go. That seems to subside for the briefest moment, only to return even more preset.

That hole is simply love. The love that has nowhere to go, therefore manifesting as anger, defeat, sadness, bliss, releave, freedom, loneliness. Sometimes all of these at once.
But still it's just love at it's core.

Let that love manifest and take the form of kindness when possible. Kindness towards the world, but more importantly towards yourself.
See the man you have become today beginning with what has been give to you by your father and transformed by your soul into something whole.

16/08/2024

Cuvintele mă fac să mă simt neputincioasă în fața morții pentru că acolo nu mai au nici o valoare. Acolo se vorbește o limbă pe care numai sufletul o aude. Poate de aici și multă frică în jurul morții. Că nu-i știm limba. Îi căutăm un sens și dacă nu îl găsim în simțuri, îl căutăm în povești. În artă.
Vă las aici o mică minune creată de artista Taryn Simon, pe care am găsit-o întâmplător în jungla digitală.
Tot întâmplător o fi găsit-o și ea pe Zamfira Ludovica Mureșan, bocitoare din Satu Nou de Sus din Maramureș, unde tot întâmplător urmează să ajung eu azi...
Ne leagă un fir nevăzut, un cântec neauzit, dar pe care îl recunoaștem ușor când ascultăm cu inima🖤🩶🖤
https://channel.louisiana.dk/video/taryn-simonthe-art-of-mourning

27/06/2024

Acum se cere desfăcut ce a rămas legat în ciuda exodul masiv de după '90 din țară.

Cei care au plecat din România în ultimii 20, 30 de ani se confruntă cu o ploaie de vinovăție când părinții lor rămași "acasă" se îmbolnăvesc și mor. Cam astea sunt vremurile, părinții ni se pregătesc de plecare și plecarea noastră e mai grea decât oricând.

Relațiile de care s-a fugit prea puțin asumat, umbrele care s-au furișat în trolerele burdușite cu maieuri, prosoape și aer de "acasă", balaurii de sub patul din chiria plătită cu lire, euro sau dolari, ies la iveală și se cer văzute.

Doliul, chiar și cel anticipativ, scoate de la naftalină întrebări, traume, dureri pentru a căror vindecare ne-am bazat pe timp și distanță. Dar iată-le mai aproape și mai prezente ca oricând.

Majoritatea dintre noi ne vom înmormânta părinții și pentru un eveniment cu o probabilitate atât de mare, suntem total nepregătiți.

Mă bucură enorm când vin la oameni și îmi cer să îi ajut să se pregătească pentru moartea cuiva drag și suntem tot mai mulți.

Vă văd oriunde în lume v-ar găsi aceste gânduri. Nu pot să îmblânzi apele tulburi ale morții, dar împreună putem naviga mai lin prin ele.
Și dacă aveți un dram de curaj, ne putem adânci în imaginea ce ne-o reflectă moartea: pe noi înșine cei adevărați
🖤🩶🖤

14/06/2024

Când aveam vreo cinci șase ani, nu mai mult, mama m-a trimis la spital să îi duc tatălui ei, bunicului meu, de mâncare.
Am ajuns la spital, știam salonul, cunoșteam patul lui, dar bunicul nu era acolo. Mersese la o plimbare.
De ce m-oi fi simțit eu așa confortabilă într-un salon plin cu oameni care așteptau să își ia rămas bun de la viața, e altă poveste.

Orișicum am ales să stau și să îmi aștept bunicul. Câteva ore bune.
Știam că mama se îngrijora, asistentele se mirau de răbdarea mea, bunicul s-a bucurat să mă vadă, toată lumea avea o părere.
Eu știam un singur lucru: că trebuie fac ceea ce mi-a fost dat să fac.
Ăsta e probabil cel mai mare cadou cu care am venit în viața asta și nici nu știu cm să îi zic sau cui să îi mulțumesc pentru el.
Dar știu să merg acolo unde sunt chemată, știu să stau acolo unde sunt așteptată, știu să plec mai departe de unde sunt îndepărtată. Sufletul meu nu și-a pierdut busola în tumultumul vieții, se regăsește de după norii minții.

Cu toții avem ceea ce m-a făcut pe mine să îmi aștept bunicul la cinci ani într-un salon de spital și ceea m-a dus mai departe peste tot unde mi-a fost dat să ajung!

Cu toții putem și merităm să ajungem acasă în sufletul nostru!

15/05/2024

12/12/2023

Așa se moare!

https://www.facebook.com/reel/922001859483722?s=yWDuG2&fs=e

17/07/2023

"I have found that embedded within these challenges there is almost always the opportunity for renewal or transformation. That is the plain but uncomfortable truth. I say this with a much conflicted heart, but it seems clear to me that the heartbreaks that routinely befall us – personally, societally or universally – are, in fact, the necessary gifts of change. These painful upheavals always provide us with the option for self-destruction or for transcendence. Heartbreak can be the engine of obliteration or growth. The choice is ours."
Nick Cave

07/05/2023

7 ani. 7 ani de când am pornit să înțeleg și am ajuns să simt.

Se închide cercul și se cere tăcut înainte să înceapă altul.

Fără școală, fără cursuri, fără terapii, fără cărți grele, fără poveștile de grup de-abia începute, fără interviuri, fără ședințe și retreaturi.

Nu mai știu cine sunt fără ele, dar de drag de mine abia aștept să aflu.

Va fi vara mea mută în care în sfârșit pot să respir fără să dau ceva cuiva.

Cum va fi la toamnă, ce minuni așteaptă să le meșteșugesc, voi mai fi chemată aici și voi mai zice Da de fiecare dată?

Toate astea sunt gânduri din limbi străine, din țări îndepărtate.

Eu am ajuns acasă și îmi trag sufletul oleacă.