Băileșteanu Roberta Psihopedagog/Logoped

Băileșteanu Roberta Psihopedagog/Logoped Psiholog specializare în Psihopedagogie specială și Logopedie
(1)

Atelier de socializareGabriel Garcia Marquez spunea: “Prieten este cel care atunci când îți întinde mâna, îți atinge ini...
03/03/2025

Atelier de socializare

Gabriel Garcia Marquez spunea: “Prieten este cel care atunci când îți întinde mâna, îți atinge inima.” Plecând de la nevoia umană de socializare și de a avea prieteni, ne-am gândit să oferim oportunitatea copiiilor cu tulburări în dezvoltare să participe la ateliere care să îi ajute în formarea de noi legături și prietenii. Nevoia de a aparține este în fiecare dintre noi. Cu această ocazie, vrem să le amintim micuților speciali cât de prețioși sunt, și mai ales, că nu sunt singuri în această călătorie.
Timp de 3 luni de zile, 1 dată pe lună, ne propunem să avem întâlniri de socializare în care copiii să își pună în practică, dar și să își îmbunătățească abilitățile sociale. Să îi observe pe ceilalți, să pună întrebări, să povestească despre ei, să ofere complimente și multe alte activități menite să îi aducă împreună.
Într-o atmosferă caldă, prietenoasă, în acest sens, îi vom ghida și ajuta pe copilași.

Detalii organizatorice:
🗓o întâlnire pe lună ( în lunile martie/aprilie/mai)
👫Grupă formată din maxim 6 copii, cu vârste cuprinse între 3-5 ani
🕰 21 martie, ora 17:00 Durată – 1h
💰 100 lei întâlnire/copil
📍Cabinetul psihologic situat: Piața Mihai Viteazu nr. 33, Cluj-Napoca

Atelierul va fi coordonat de:

Caravețeanu Mădălina, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental absolventă a Universității din București, specializarea Psihologie, și a Universității Babeș-Bolyai, Master Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie. ”Cred că prietenia este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem primi în această viață”

Băileșteanu Roberta-Mihaela, psiholog cu specializarea în psihopedagogie specială absolventă a Universității de Vest din Timișoara, specializare Psihopedagogie specială, și a Universității Babeș-Bolyai, Master Terapia Limbajului și Audiologie Educațională. „Nu putem ști momentul exact în care se naște o prietenie.”

Informații suplimentare și înscrieri:
Telefonic 0727-139-296 / 0767-221-743 sau pe e-mail: roberta_bailesteanu@yahoo.com; caraveteanu.madalina@yahoo.com

Address

Cluj-Napoca

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Băileșteanu Roberta Psihopedagog/Logoped posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Băileșteanu Roberta Psihopedagog/Logoped:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category