02/05/2025
“Nu e doar că simțim mai mult. E că primim mai mult.”
Creierul unei persoane autiste produce cu 42% mai multă informație în stare de repaus decât creierul unei persoane neurotipice. Asta înseamnă că și atunci când nu se întâmplă nimic, în creierul lor se întâmplă… o lume întreagă.
Și nu doar în minte. În toate simțurile lor.
Când un copil sau un adult cu autism spune că vede mai mult, aude mai mult, miroase mai mult, nu e o metaforă. E real. Studiile arată că persoanele cu autism au adesea un număr mai mare de neuroni, cu o conectivitate diferită, iar procesarea senzorială este mult, mult mai intensă.
Așa că, atunci când pășesc într-un supermarket, nu e doar o simplă sesiune de cumpărături.
Pentru ei, e un festival de stimuli:
• Mii de etichete colorate – fiecare se cere procesată.
• Zeci de mișcări simultane – oameni, cărucioare, brațe, pași, lumini.
• Zgomote din toate direcțiile – conversații, scannere care piuie, roți care scârțâie, copii care plâng, cutii care se desfac.
• Mirosuri puternice și în amestec – de la banane la balsam de rufe, de la deodorant la detergenți, toate deodată.
• Lumină fluorescentă, care pentru unii dintre ei arde în retină ca un reflector.
Toate astea… în primele zece secunde.
Și în timp ce toate aceste simțuri trimit date intense către creier, mai e și nevoia de a lua decizii:
• De unde încep?
• Ce voiam să cumpărăm?
• Unde e lista?
• Ce sumă putem cheltui?
• Vine cineva spre mine… încetinesc? Mă dau la o parte?
Aceasta nu e “prea mult”. E peste orice limită.
E ca și cm ai deschide zeci de ferestre pe un calculator deja încărcat. Începe să „sacadeze”, să răspundă greu. Poate chiar să se blocheze.
Așa apare shutdown-ul.
Nu e lene. Nu e lipsă de voință. Nu e lipsă de interes.
E un fel de „reconfigurare a sistemului”. Și dacă îi lași câteva minute, fără să îi grăbești, fără să îi tragi de mânecă, fără să îi întrebi ce se întâmplă… creierul lor revine. Își găsește echilibrul.
Poate ai observat că se mișcă în mod repetitiv – legănat, fluturat din mâini, atins părul, rotit din degete. Aceste comportamente nu sunt ciudate. Sunt strategii de reglare. Sunt felul în care se liniștesc, se ancorează în prezent, se reconectează la ei înșiși.
Tot acest univers – invizibil pentru unii – este viața de zi cu zi pentru milioane de oameni cu autism.
Și știi ce e uimitor?
Această capacitate de a percepe lumea la o intensitate uriașă vine cu sensibilitate, profunzime, creativitate, atenție la detalii și o formă de conștiință senzorială pe care nu ar trebui să o „corectăm”, ci să o înțelegem și să o onorăm.
Când cineva are nevoie de o pauză, de liniște, de o lumină mai blândă, de mai puține întrebări, de mai mult timp… poate nu e un moft.
Poate e doar o minte uimitoare, care încearcă să proceseze o lume care nu e setată la volumul ei.
Să nu ne grăbim să “normalizăm”.
Să ne grăbim, mai degrabă, să înțelegem.
Și să prețuim.
*Text inspirat după ce am citit cuvintele lui Michelle Mason – autistic educator.
