25/06/2021
Cand am inceput sa activez in aceasta meserie, m-am tot rugat sa nu am persoane cu ideatie suicidara, pentru ca nu ma voi descurca, pentru ca o sa regret amarnic daca se intampla ceva si imi pierd pacientul/pacienta. Aveam tot felul de ganduri de genul acesta, asa ca la inceput de drum cand simti ca nu esti in control si ca nu stii mare lucru.
Ioana, pe care am intalnit-o in 2017, a fost prima mea pacienta cu tentativa de sinucidere (ajunsese in coma dar finalul nu era atunci in cazul ei) si inca se mai gandea la aceasta modalitate, ca fiind singura optiune de a incheia cu suferinta continua.
Dar pas cu pas, tehnica cu tehnica si mai mult decat atat, cu blandete, rabdare, intelegere si grija, Ioana a inteles ca nu asta e calea. Si m-am bucurat enorm pentru ea. A demonstrat ca e o luptatoare adevarata.
Las mai jos testimonialul ei, care mi-a ridicat nivelul de dopamina.
"Am ajuns la Alexandra după mai multe încercări de psihoterapie cu, să zicem câțiva psihologi, ca urmare a prieteniei mele cu DEPRESIA.
Momentul în care am ajuns la Alexandra a fost un moment cumplit, deja îmi doream să termin cu viața, mă simteam terminată, epuizată, urâtă, deci... tot pachetul DEPRESIE.
La prima ședință cu Ale, am fost sceptică, am avut îndoieli. Apoi după a doua ședință am văzut și am simțit acea diferență față de ceilalți psihologi.
Alexandra nu numai că mă asculta, ci îmi și arăta drumul, mă ajuta să văd pe unde trebuie să o iau. M-a învățat cm să îmi accept fricile, cm să le infrunt, cm să îmi gestionez atacurile de panică și mai ales cm să mă descarc în acele momente și cel mai important să nu fug să mă ascund.
M-a îndrumat pas cu pas, a facut cu mine psihoterapie și m-a ajutat să iert trecutul, să îl accept și să îl iubesc așa cm a fost și să merg mai departe.
Pot spune cu mâna pe inimă și din tot sufletul că Alexandra este un psiholog și psihoterapeut în adevăratul sens al cuvântului.
Un psiholog deosebit, pe care într-adevăr îl simți că îi pasă de tine, care te ințelege, dar mai ales, te ajută să treci peste și te învață cm să mergi mai departe singur.
Eu pot spune doar că îi mulțumesc din suflet pentru tot și pentru mine este un psiholog psihoterapeut înger."