Consiliere si psihoterapie Florentina Ungureanu

14/05/2026

Câteodată ne punem trăirile intense în malaxorul gândirii și nu ajungem la o concluzie de forma: „din această cauză și atunci aceasta e soluția”, oricât am analiza și am întoarce trăirile și gândurile pe toate părțile.

Și uneori apare nevoia de a privi din afară puzzle-ul întortocheat al mulțimii de trăiri, gânduri, evenimente și relații. Ca pe o hartă, la care să privim unde suntem și unde am început să pierdem drumul spre claritate.

Dacă simți că e momentul să privești o astfel de hartă interioară, să poți identifica punctul în care ești în ansamblul vieții tale, te invit sâmbătă, 30 mai, la atelierul „Acasă în interior” – Procesul de Integrare a Vieții.

Milton Erickson spunea că momentul împotmolirii în ițele propriilor gânduri poate semăna cu o apă curgătoare oprită din curgere de un maldăr de bușteni prăbușiți. Obiectivul terapiei nu este să mutăm toți buștenii deodată. E suficient doar unul, astfel încât apa să înceapă să curgă din nou.

Și poate ceea ce se prăbușise în interior devine pod pentru călătorii în spații mai largi de conștiință.

Detalii de înscriere în comentarii sau îmi poți scrie în privat.

06/05/2026

Momentul potrivit e aur în cuplu.
Nu, oricând, oricum se poate discuta o problemă.
Dacă fierbe ceva, poate ai tentația să îți spui: " Acum trebuie să abordez acest subiect care mă apasă " cu el/ea.
Și, poate atenția ți se mută preponderent pe CUM să-i comunici. Și crezi că e tot ce contează. Că, deh, "comunicarea e cheia"

Dar mai contează și CÂND îi vorbești.
Poate e după o zi din aceea când totul a fost potrivinic, mașina s-a stricat, șeful s-a enervat, dosarul a fost respins, ITP-ul amânat, cu prietenul s-a certat. Și tot ce vrea e o oază de liniște. Și nu e neapărat neiubire.

Arta de a trăi în cuplu depinde mult de ascuțirea acestei percepții fine care găsește MOMENTUL POTRIVIT.

În greacă, e Kairos. Momentul când se sincronizează traiectoria mesajului spre inima, mintea și stomacul celuilalt.

Povestea simbolică despre Kairos spune că el avea păr doar în față și era chel la spate, ceea ce înseamnă că îl poți „prinde” doar când vine spre tine; dacă îl lași să treacă, nu mai ai de ce să-l apuci.

E o responsabilitate personală să exersam această percepțe fina pentru identificarea momentului potrivit.

Altfel putem irosi un mesaj, îndelung gândit, o seară, o conversație, sau poate chiar o viață împreună.

Între timp, putem întreba: "Oare e momentul potrivit acum să vorbim despre...?"

P.S. Pesemne că e o artă să torni la momentul potrivit mesajul în celălalt așa cm e și în estetica acestui capucino.

30/04/2026

Adolescenții și alopregnanolona.

Unii dintre noi suntem pentru prima dată părinți de adolescenți așa cm o parte din odraslele noastre trăiesc pentru prima dată adolescența.
Cam așa suna concluzia uneia dintre colegele mele psihoterapeute la finalul atelierului pentru părinți de adolescenți.

"Nu înțeleg ce i se întâmplă" experimentăm adesea ca părinte de adolescent.

Vestea bună e ca nu suntem, tocmai singuri în acest "neînțeles" legat de manifestările adolescenților noștri.

O parte din răspunsul la întrebarea: de ce atâta fluctuații de stare (dimineața e trist, la prânz e cinic, seara e vesel) e în activarea activității amigdalei, imaturitatea neocortexului, reorganizarea circuitelor neuronale și un alt răspuns e aceasta substanță, neurosteroid ce se elibereaza în creierul adolescenților: "alopregnanolona" printre "șantierele în construcții" ale "cartierelor neuronale".

Această năstrușnica alopregnanolona, se pare ca poate avea efecte paradoxale, uneori chiar inversate la adolescenți față la de adulți.

Astfel că la adulți, după un eveniment stresant, eliberarea de alopregnanolona are efecte de calmare, liniștire.
La adolescenți, d**a un eveniment stresant aceeași alopregnanolona, poate avea efecte de intensificare a anxietatii, depresiei, datorită faptului că circuitele cerebrale sunt în curs de maturizare.

Așadar, de fiecare dată când vedeți o stare intensă de furie, tristețe, frică, rușine sau vinovăție la adolescenții voștri, spuneți în gând de 10 ori "alopregnanolona" și apoi acordați-va timp să răspundeți în cea mai empatica atitudine de care puteți fi capabili în acel moment.

De obicei, doar prezența fizică, la o distanță optimă și ascultarea smerită sunt suficiente ca furtuna emoțională să se calmeze.

Sursa informației despre alopregnanolona, cartea "Creierul adolescenților " David Bueno

Cartea este o incursiune complexă în lumea adolescenților. Autorul își propune să explice mecanismele neuroștiințifice specifice adolescenței și oferă o perspectivă integrată – biologică, psihologică și educațională – asupra acestei etape a vieții. Scopul este de a-i ajuta pe ...

29/04/2026

"- Eu nu am emoții! "a sunat vocea bărbatului într-o ședința de terapie, în timp ce trăiri inabușite îi colorau chipul.

Așa e realitatea percepută pentru acest bărbat care vine, parcă din tranșeele unei lupte contracronometru cu cifre, riscuri, decizii de afaceri pentru faurirea unui viitor sigur pentru familia sa.

Nu își permite să simtă ce simte când o zi buna, o întâlnire bună se măsoară prin eficiență și productivitate.

Ce primește familia în momentul clipei prezente de la acest membru al familiei, care preia povara unui viitor mai bun în care să nu le lipsească nimic?

O promisiune. Va fi altfel. Mai împreună, mai aproape, mai acasă cândva în viitorul acela luminos pe care îl sculpteaza cu seri de absențe târzii.

Ce primește acest membru din familie de la familia lui?
O viziune, un rost, un "de ce" la truda lui care-i înghite momentele de "împreună".

- Cine simți că te-a înțeles cel mai bine vreodată?
- Nimeni! Nu am nevoie să fiu înțeles. Eu mă descurc.

E un mod de a face față la viață și acesta. Fără să simți ce simți, fără să vrei să fii înțeles.
Ca un soldat în tranșee care nu își permite să simtă.
Ca un chirurg în operație care nu-și permite să tremure.
Ca un manager de comapanie care nu-și permite să îi fie teamă că riscă.

Dacă li s-ar oferi recunoștință din partea partenerilor pentru fiecare doză de anestezic să reziste în tranșee, poate ar fi mai puține razboaie în familii. Mai multă blândețe.

Și totuși daca acești raționali anesteziați, mânati de viziunea unui viitor mai bun s-ar întreba:

- Cine aș fi eu fără munca mea?

Pentru mulți bărbați, viața devine o cursă:
decizii, riscuri, responsabilități.
Iar emoțiile… devin un „lux” pe care îl amână.

Dar în cuplu apare o ruptură tăcută.

Ea simte distanța.
El simte presiunea.
Și niciunul nu se simte cu adevărat văzut.

Uneori, ceea ce lipsește nu este iubirea.
Ci recunoașterea.

Un simplu:
„Văd cât duci pentru noi.”
poate schimba mai mult decât pare.

Pentru că dincolo de roluri, ambii parteneri au nevoie de același lucru:
să fie înțeleși, apreciați și întâmpinați cu blândețe.

În terapia de cuplu lucrăm exact cu aceste spații invizibile dintre voi, acolo unde nu se mai vorbește dar se simte înabușit.

28/04/2026

Comunicarea pare să fie răspunsul la majoritatea problemelor din relații.
Așa cm kinetoterapia ar putea fi răspunsul la toate problemele de coloană.

Doar că nu orice fel de comunicare alină ranile care au fragilizat relația cm nu orice fel de kinetoterapie alină efectele cauzate de uzajul vertebrelor sau hernierea discurilor.

La suprafață pare simplu. Tu îți exprimi nevoia ta, eu îmi exprim nevoia mea și ajungem la un compromis. Doară ne iubim.

Dar nu e atât de simplu. Nu orice tehnica de comunicare asertiva, non-violenta funcționează oricând și la oricine, cm nu orice exercițiu de gimnastică medicală funcționează la orice problemă de coloana.

Pentru că mintea umană e plină de paradoxuri. Nu e un computer cu reguli logice de funcționare.
Căci emoțiile nu funcționează după reguli: if, then.
Și aceste enzime ale conversației umane, emoțiile sunt cunoscute, mai puțin cunoscute și necunoscute chiar de cel care le trăiește în același moment, mai multe deodată.

Când cei doi se aprind, într-o conversație de tipul "cine e vinovat?" "cine are dreptate?" " cine face mai mult pentru relație?" se faureste între ei o tabelă de marcaj nevăzută cu scorul ei, cu scorul lui și comunicarea ajunge să fie un duel de argumente.

Vulcanul din gât, presiunea din piept, vertijul din urechi, greata, amețeala arată în schimb ca aceasta ceartă cere ceva imposibil:
Să torni print-o pâlnie îngustă un șuvoi de emoții cunoscute și necunoscute în mintea celuilalt sub forma unui argument logic.

Ca celalalt să poată spune...
-Aaaa, acum înțeleg! Ai dreptate! Eu am greșit. Iartă-mă!

Nu e posibil să obții o concluzie logică cu iubire din ciocnirea a două uragane de emoții.

De aceea e nevoie să învățăm treptat
- să cream și în cea mai mare furtună un spațiu în noi, din care să ne retragem să observam fara tentația competiției

- Ce mi se întâmplă acum în interiorul meu?
- Ce din ce a spus celalalt mi-a produs senzația aceasta?
- Ar fi util sa verbalizez ceva despre asta?
- Ce din ce am spus a produs reacția aceasta vehementa în el/ea?
- Cum ar arăta un răspuns din partea lui/ei care m-ar linisti?
- De la cine aștept de fapt această liniștire?
- De cât timp o aștept?
- Mi-o pot imagina cm ar arăta?
Liniștea aceea completă în corpul meu, în inima mea, în mintea mea?

Dacă te regăsești în asta, putem lucra împreună să transformăm aceste conflicte în momente de înțelegere reală.

22/04/2026

Putem înflori sau putem să ne ofililm în funcție de cât ne priește mediul în care vorbim.
Am observat adesea potențialul ascuns neexprimat într-un cadru social al unei persoane și potențialul lăsat liber să se manifeste al aceleiași persoane într-un alt cadru social prielnic pentru ea.

Pentru că in fiecare cadru social creat spontan sau organizat, există un joc cu reguli implicite, nespuse și reguli explicite, spuse.

La cine e puterea de decizie?
Cine influențează pe cine?
Cine protejează pe cine?
Cine contrează pe cine?
Cine e aliat cu cine?
Care e miza ascunsă?
Ce șanse de integrare au membrii noi?

Astfel că la finalul zilei, acumulăm oboseală
și epuizare din tentativele de a citi regulile jocului ascuns din cercurile, ședințele, întâlnirile de grup unde ne întâlnim.

Căci dacă nu cunoști jocul ascuns, poți pierde statut, resurse, șansa de a fi integrat.

Nu e nici o șansă să scăpăm de jocul ascuns. Așa a fost de când lumea. Evaluam implicit oamenii ca sursă de potențial pericol sau potențială oportunitate.
Construim alianțe inconstiente cu ceilalti în mod automat, în funcție de sistemul de valori, de motivațiile noastre și mai ales în funcție de această evaluare inconștientă : " aliat" "inamic" "neutru".

Întâlnirea de grup se umanizeaza când ne deschidem spatiul reflecției conștiente din noi si ieșim din bucla reacțiilor inconstiente.

- Ce din ce a zis celalalt a trezit o durere în omoplați?
- Pot să stau să reflectez la această senzație? Ce mesaj poartă?
- De cine îmi amintește această persoană?
- Când am mai trăit o senzație similara?
- Pot verbaliza acest efect într-un mod constructiv pentru grup, relație?

Astfel prin reflectare, mă opresc, observ și pot transforma regula jocului ascuns într-o conversație conștienta de la adult la adult. Și-atunci toată dinamica grupului se schimbă.

20/04/2026

Adolescența nu este o ruptură, ci o transformare, chiar dacă uneori o simțim ca pe o distanțare dureroasă. În spatele ușilor trântite, al răspunsurilor scurte și al timpului petrecut pe telefon, se află aceeași nevoie profundă de a fi văzuți, înțeleși și acceptați. Ca părinți, provocarea nu este să controlăm mai mult, ci să învățăm cm să rămânem aproape într-un mod nou, cu mai multă încredere, răbdare și prezență reală.

admin August 29, 2022 De la control la încredere: cm rămânem aproape de adolescenții noștri? PrevAnteriorGhid de relationare UrmătorulAceasta viata ma priveste pe mineNext

17/04/2026

Uneori o conversație între parteneri în terapia de cuplu, poate arăta ca si când ar fi un meci de box.

Argumentele logice, care mai de care mai iscusit construite amplifică tensiunea meciului iar ca terapeut poți fi tras ușor în rolul de arbitru de meci.

Și ca arbitru, nu faci altceva decât să amplifici tensiunea meciului căci pici în capcana că miza ar fi cumva "cine are dreptate", "cine câștigă"

De aceea soluția scoaterii partenerilor din ring se află la alt nivel față de cel al argumentelor logice, raționale.

Soluția are aspectul poziționarii celor doi, de aceeași parte a problemei dintr-o a treia poziție de observator al dansului relațional.

De aceea e necesar să coborâm în "panoul de control" al dinamicii relaționale, acolo unde poți accesa emoțiile profunde și reacțiile automate ale partenerilor.

Acolo unde valorile de adevăr "Da" și "Nu" sau ca în sistemul binar "0" și "1" construiesc pânza freatica a emoțiilor vii și îngropate.

Realitatea aceasta nevăzută, adesea neconștientizată a emoțiilor e foarte rezistentă la argumentele logice de tipul:

"- Nu aveam cm să....pentru că....
Nu înțeleg de ce nu înțelegi și de ce ești încă furioasă."

De obicei poarta către intrarea în pânza freatica a dinamicii conflictului e curiozitatea terapeutului cu privire la ce se întâmplă dincolo de mișcarea gândurilor conștiente, adică la nivel de senzații în corp și imagini interioare ale realității externe.

Corpul e conductorul principal către adevărul sufletului.
Da sau Nu.
0 sau 1.

Privind împreună exeperiențial cm s-a ajuns la aceste adevăruri din istoricul afectiv al relațiilor anterioare poate fi o primă experiență pentru cuplu în a privi de aceeași parte realitatea relației lor.

Căci pur și simplu, uneori nu vedem pădurea din cauza copacilor🙂

22/01/2026

" Iertarea mea e mijlocul prin care devin conștient(a) de lumina lumii din mine"

Curs de Miracole

18/01/2026

De ce susținem, noi, psihoterapeuții de familie, printre altele (de pildă, faptul că simptomul copilului semnalează un dezechilibru în dinamica familiei) ca psihoterapia copilului, e obligatoriu să implice ședințe cu părinții?

"Căci putem fi siguri că, oricare ar fi "stimulul psihic" profund din viața unui copil mic, el este identic cu cel mai nevrotic conflict al mamei sale." Erik H. Erikson