Psiholog Dr. Hedi Hoka, Cluj-Napoca (2025)

03/09/2025

Nu putem vorbi despre educație fără să vorbim despre valori. Etica, eticheta și moralitatea nu sunt noțiuni abstracte. Sunt rădăcini. Sunt busola care ne așază în lume.

Avem nevoie de etică pentru a înțelege că fiecare alegere lasă urme. Că deciziile nu sunt doar momente trecătoare, ci pași care ne definesc.

Etica e vocea interioară care întreabă: “E corect? E în acord cu cine vreau să fiu?”
Avem nevoie de etichetă nu pentru aparențe. Ci pentru relații. Pentru felul în care respectul devine vizibil. Un gest simplu. Un cuvânt atent. O atitudine care spune: „te văd, te aud, te respect, ești important.”Aceste gesturi mici dau siguranță. Dau apartenență. Dau deschidere.

Avem nevoie de moralitate pentru a nu ne pierde în individualism. Moralitatea este spațiul comun. Este ceea ce ne leagă ca oameni. Este vocea care ne amintește de binele mai mare, dincolo de interesul personal. Fără ele, educația se reduce la informație. Și informația, oricât de multă, nu construiește caractere. Nu dă sens.

Etica, eticheta și moralitatea sunt structurile invizibile care dau demnitate cunoașterii. Sunt temelia pe care nu clădim doar școli. Ci oameni.

Educația nu înseamnă doar a ști. Educația înseamnă a fi. A rămâne om.

A fost un training despre eticǎ, etichete şi moralitate pe care l-am ținut cu mare drag pentru echipa mea la Grădinița Biobee.

02/09/2025

Când vezi că reacțiile copilului fac parte din normalitatea umană, începi să privești altfel procesul educațional. La trainingul pe care l-am ținut echipei mele, la grǎdinița BioBee am discutat exact despre această perspectivă: cm să cultivăm în noi, adulții, o atitudine de acceptare, de răbdare și de înțelegere, pentru a le putea oferi copiilor un spațiu sigur în care să se dezvolte.

Copiii, între 0 și 7 ani, trăiesc într-un univers dominat de inconștient. Ei absorb informații, emoții și modele de comportament fără a trece totul prin filtrul rațional. Aceasta este perioada în care se pun bazele personalității lor, în care „se scrie” în interiorul lor un mod de a fi în lume. De aceea, fiecare privire, fiecare reacție și fiecare cuvânt al adultului devine hrană pentru mintea și sufletul lor.

Am vorbit despre importanța de a nu judeca reacțiile copiilor, ci de a le înțelege ca mesaje. Plânsul, furia sau tăcerea nu sunt semne că „nu știu să se poarte”, ci forme prin care ei își exprimă nevoile, frustrările sau dorințele.

Dacă noi, ca adulți, răspundem cu blândețe și echilibru, le transmitem siguranță și îi ajutăm să învețe cm să-și regleze emoțiile.

Educația cu blândețe nu e doar pentru copil, ci și pentru adult. Este o invitație de a ne reaminti că fiecare pas spre înțelegere și compasiune fațǎ de noi înșine, clădește echilibrul nostru interior.

Noul meu sezon de lucru a debudat cu acest training și foarte mult mi-a pläcut.

Te invit cu inima deschisǎ şi mintea curioasǎ la cursurile şi evenimentele pe care le organizez în aceastǎ toamnǎ.

19/08/2025

Nu găsirea persoanei potrivite ne vindecă. Ci puterea de a sta cu partea din noi care nu s-a simțit niciodată iubitǎ. Partea ignorată, nevăzută, neiubită, neauzită, insuficientǎ. Partea respinsă, rușinată, lăsată mereu la urmă.

Acea parte din noi care a tăcut prea mult timp, așteptând să fie aleasă.

Este nevoie să stăm cu acea durere. Să nu o acoperim cu un plasture de plăceri, cu o fugă în altă relație sau în orice altă distragere. Este nevoie să simțim, până la capăt, tot ce am evitat: singurătatea, dorul, nevoile neîmplinite.

Nu e un drum scurt. Nu e un exercițiu de weekend. E un proces care poate dura un an sau mai mult. Dar dincolo de el, ceva se reașază în noi. O stabilitate. O siguranță. O demnitate nouă.

Atunci nu mai privim relațiile prin lentila celui care cere, care se agață, care așteaptă să fie iubit sau salvat.

Începem să alegem, nu să implorăm. Începem să iubim, nu să negociem atenția.

A rupe acest tipar nu înseamnă să nu mai avem nevoie de nimeni. Înseamnă să nu mai fim prizonierii propriei lipse. Înseamnă să știm că suntem întregi, chiar și atunci când suntem singuri.

Și din acest loc, relațiile nu mai sunt refugii. Devin spații de creștere, de iubire matură, în care nu cerșim, ci împărtășim.

Libertatea nu înseamnă să nu ai nevoie de iubire. Libertatea înseamnă să nu-ți mai legi viața de absența ei.

12/08/2025

Imaginea tatălui nu este doar despre un om, ci despre un spațiu interior. Imaginea tatǎlui devine în noi vocea sprijinului, a limitelor sănătoase, a stabilității.

Când această prezență a lipsit sau a fost instabilă, în noi rămâne un gol. Uneori nu avem încredere în propriile decizii, alteori ne e greu să ne sprijinim singuri, să construim, să rămânem.

Poate că tatăl nu a fost acolo. Sau poate că a fost prezent fizic, dar emoțional departe. Și atunci învățăm să nu ne bazăm pe nimeni. Să ne descurcăm singuri. Să controlăm. Sau dimpotrivă, să căutăm în afară ce nu s-a așezat înăuntru.

Lucrul cu tata nu e despre a acuza, ci despre a recunoaște ce a lipsit. Despre a vedea ce parte din noi s-a maturizat prea devreme, și ce parte a rămas înfricoșată, neîncrezătoare, dependentă.

Putem învăța să construim această prezență în noi. O parte adultă care să spună: „sunt aici, pot duce, am stabilitate”. Aceasta este vocea interioară care nu ne abandonează când apar dificultăți. Care nu ne trage înapoi în nesiguranță, ci ne susține să mergem înainte.

Imaginea noastrǎ interioarǎ e fundația pe care clădim. Dacă ea lipsește, totul se simte instabil. Dar e o fundație pe care o putem construi, chiar și târziu, adulți fiind. Şi aceasta este cea mai bunǎ veste.

06/08/2025

Cum a fost ultima zi, a 8-a, din retreat Cǎlǎtorie spre Reîntregire?

Ultima zi ne-a întâmpinat cu o blândețe care doar întregirea o aduce. Am pășit cu pași tăcuți într-un spațiu delicat: acela al abilităților extrasezoriale, pe care fiecare dintre noi le poartă în adâncuri.

Tot acest proces s-a desfășurat într-un loc cu adevărat magic, Pensiunea Orgona, unde natura te ține în brațe.

Aici, Enikő, una dintre cele mai minunate gazde pe care le-am întâlnit, ne-a primit cu o inimă largă, cu drag și cu iubire. Revin cu bucurie în acest spațiu ocrotit.

Am avut susținere din partea unor străjeri de lumină, cm îmi place să le spun – doi câini și o pisică, care au răspuns cu atâta delicatețe chemărilor subtile.

Am încheiat cu un ritual profund, în care ne-am recunoscut unii pe alții ca familie de suflete. Privindu-ne în ochi, am știut că aparținem dincolo de distanțe și timp.

Această a 3 ediție a retreatului Cǎlǎtorie spre Reîntregire a fost pentru mine, o punte între durere și dar.

Moartea fratelui meu, chiar înainte de retreat, mi-a învăluit inima în doliu. M-am îndoit. De mine. De puterea mea. De capacitatea mea de a ține spațiu.

Și totuși… voi, cei prezenți, m-ați primit cu atâta iubire și continere, încât am simțit cm ceva în mine s-a ridicat. Simt cǎ am urcat la un alt nivel de a facilita prin puterea tribului vindecător 💜

Au fost multe cupluri în acest retreat. Și m-am bucurat. A fost oglinda mea. Pe măsură ce mi-am vindecat propriile relații, am început să simt cm aceste energii de cuplu vin spre mine.

Pentru mine, această ediție nu a fost doar un spațiu de lucru. A fost o trecere. Un da spus propriei chemări.

Mulțumesc celor 24 de suflete că m-au ales pe mine să le fiu ghid în această călătorie spre reîntregire. Ați fi putut alege pe oricine altcineva, dar m-ați ales pe mine. Și pentru asta, vă port recunoștință în adâncul sufletului meu 💜

În imaginile de mai jos, sunt cei care m-au ajutat sǎ creez aceastǎ ediție. Vǎ mulțumesc 💜

A 4-a ediție a retreatului Cǎlǎtorie spre Reîntregire are loc pe data de 24-31 iulie 2026, în Stană, Almaşu, Pensiunea Orgona

06/08/2025

Fascia nu uită. Iar Cosmina Seu știe să o asculte.

La a 3 a ediție a retreatului Cǎlǎtorie spre Reîntregire, am avut onoarea și bucuria să o am alături pe Cosmina Seu, profesor certificat internațional de yoga și pilates, dar și prietena mea de-o viață.

Alături de ea, spațiul corpului a devenit sacru. Prin blândețea, finețea și prezența ei profundă, Cosmina a deschis o cale de reîntoarcere spre sine tăcută, dar plină de putere.

Corpul nostru păstrează amintiri. Fascia este una dintre cele mai sensibile și inteligente arhive ale acestora. Un țesut viu care învelește și interconectează totul în noi: mușchi, oase, organe, emoții. Cosmina a lucrat cu un respect profund pentru acest spațiu interior.

A creat cadrul în care participanții s-au putut apropia de propriul corp cu răbdare, respirație conștientă și mișcare atentă. Sub ghidajul ei, nu doar corpul s-a destins, ci și poveștile nevăzute din interior au avut ocazia să fie simțite, înțelese, eliberate.

Fascia reține: stres, traumă, tensiune, emoții nespuse. Cosmina a știut exact cm să țină acest spațiu: cu știință, prezență și o intuiție rară. A însoțit fiecare corp nu doar cu exerciții, ci cu o blândețe care transformă.

Cercetările recente confirmă: fascia este profund legată de sistemul nervos. Cosmina nu doar că înțelege asta. Ea simte. Și lucrează cu această cunoaștere, direct prin corp. Sunt recunoscătoare că acest proces s-a întâmplat împreună.

Dar mai ales sunt recunoscătoare pentru legătura noastră 🩷 una care a crescut în timp și care acum prinde formă și în munca noastră comună.

Cosmina este, pentru mine, mai mult decât un profesionist desăvârșit. Este o prietenă de-o viață și un ghid tăcut al corpului care știe că vindecarea nu se forțează. Se ascultă. Ne ținem de mânǎ când avem nevoie sǎ înaintǎm în viațǎ. Mulțumesc, Cosmina 🩷🤗

05/08/2025

Cum a fost a 7-a zi din retreatul Călătoria spre Reîntregire?

A fost o zi a integrării. Am fǎcut loc pentru liniştea care vine atunci când ai coborât destul în suflet și nu mai e nimic de dovedit.

A fost ziua în care copilul interior a fost ținut, văzut și, în sfârșit, recunoscut. Ne-am întrebat: Cum ar fi dacă eu aș fi propriul meu fan, cel mai mare susținător al meu? Şi am simțit răspunsul nu în minte, ci în corp, în simțire.

Ritualul central al zilei a fost o călătorie inițiatică în spațiul interior, acolo unde Regele și Regina din noi ne așteptau nu ca idei, ci ca prezențe vii. Regele - clar, drept, susținător. Iar Regina – blândă, înțeleaptă, fermă.

Am pășit în templul dinăuntru, acolo unde verticalitatea se întâlnește cu receptivitatea, iar puterea se înclină în fața grației. Am simțit cm aceste două energii nu se exclud, ci se completează. Cum umbrele pot fi recunoscute, dar nu lăsate să conducă.

A fost o inițiere tăcută, dar profundă. O alegere de a trăi nu fragmentați, ci întregi. De a purta coroana interioară nu cu mândrie, ci cu asumare.

Apoi a venit rândul corpului sǎ integreze. Am intrat în apele reci ale băii de gheață, ghidați cu blândețe și forță de Andreea Haidǎu, în cadrul unei sesiuni Wim Hof Method Fundamentals. A fost o întâlnire cu respirația, cu limitele și cu prezența.

Mai târziu, tobele africane au deschis alte porți – ritmuri primordiale conduse de Lucian Conțiu, care au trezit corpul, pământul și bucuria.

Seara, focul de tabără ne-a chemat în cerc. Am dansat, am bătut la tobe, am râs.

Ultima flacără a zilei a ars în afara noastră, dar și înlăuntru, o lumină care nu se mai stinge. Când ochii s-au redeschis, nu mai eram aceiași. Eram mai așezați. Mai vii. Mai întregi.

A fost o zi care a spus simplu: Ești pregǎtit. Trăiește ca întreg. Trăiește ca tine pentru cǎ ziua de azi conteazǎ.

04/08/2025

Cum a fost a 6-a zi din retreatul Călătoria spre Reîntregire?

A fost o zi în care am coborât în miezul nevăzut al relației cu banii. Dar mai ales, în relația cu propria noastră valoare.

Dimineața, în constelațiile familiale, am privit ceea ce nu se vede, dar se simte: loialități față de lipsă, rușinea de a avea, datoria de a trăi greu pentru a aparține.

Am văzut cum, de multe ori, ne construim viața profesională fără să luăm viața cu adevărat de la mama. Fără să privim cu spre tata. Și atunci, firma noastră/locul de muncǎ rămâne fără temelie.

După-amiaza, am lucrat cu tema: Mama, Tata, Banii și Afacerea.
Am descoperit că firma nu este doar un proiect. Ci o extensie a noastră. Un copil simbolic născut din energia primită de la mamă și pus în lume prin direcția oferită de tată.

Dacă nu ne simțim valoroși, nu putem cere. Nu putem primi. Dacă nu știm cine suntem, nu știm ce oferim. Iar firma reflectă asta: vine greu, crește greu, cere mult și dă puțin.

Am făcut exerciții simple, dar revelatoare. Și am rostit, poate pentru prima dată: Primesc viața. Îmi recunosc valoarea. Aleg să o duc în lume. Pentru mulți, a fost mai mult decât o zi de lucru.

A fost o reconciliere tăcută cu energia banilor. Și cu darul de a crea ceva care să poarte amprenta noastră, întreagǎ.

03/08/2025

Cum a fost a 5-a zi din retreatul Călătoria spre Reîntregire?

A fost o zi în care ne-am întors la ceva esențial și uitat: arta de a primi. Nu din politețe. Nu ca obligație. Ci ca o deschidere firească a inimii spre viațǎ.

A primi este o formă de încredere. De vulnerabilitate asumată. Este cea mai fină și, poate, cea mai rănită expresie a feminității. Pentru că nu poți primi cu adevărat dacă, odinioară, în brațele mamei, nu te-ai simțit primit.

Și mulți dintre noi n-am fost. Nu pentru că mama n-a vrut, ci pentru că în ea trăia, mai întâi, propria ei copilă neprimită. O femeie cu inima în așteptare.

Astăzi, am așezat ceva din acea rană tăcută. Am privit-o pe mama nu doar ca mamă, ci ca ființă. Cu propriile dureri, propriile căutări, propriile absențe. Și, în acel spațiu de recunoaștere, ceva s-a înmuiat în noi. O dulceață veche, o liniște care n-a mai cerut nimic.

Pentru prima dată, în loc să așteptăm îmbrățișarea ei, am învățat să ne-o oferim singuri.

Pentru că darul maturității este acesta: să ne putem rescrie povestea de a primi. Să nu o mai trăim din rană, ci din alegere. Din adevăr. Din iubire.

Am trăit o experiență senzorială extinsă de 24 de ore dedicate actului de a primi.
Femeile au început să-și amintească, prin corp, că feminitatea este despre capacitatea de a primi, de rǎbdare, de relaxare şi de plǎcere. Ea atrage. Ea deschide. Ea curge.

Am lucrat și în spațiul constelațiilor familiale. Acolo, în tăcerea aceea vie, am văzut cât de profund se transmite rana de a nu fi fost primiți. Și cât de mult se schimbă înăuntru când cineva, în sfârșit, spune: Te văd. Ai loc aici.

A fost o zi ca o respirație adâncă după o viață de așteptare. O zi în care inimile noastre au învățat, poate pentru prima dată, că și ele merită să primească. Cu grație. Cu încredere. Cu tot ce sunt.

02/08/2025

Cum a fost a-4-a zi din retreatul Călătoria spre Reîntregire?

A fost Duminica Soarelui – ziua dedicată energiei masculine. În tradițiile vechi, bărbatul este simbolizat de Soare: oferă lumină, direcție, protecție.

Femeia, asemenea Lunii, reflectă, conține, răspunde. Împreună țin echilibrul vieții.

Când bărbatul se reîntoarce la energia sa solară, ceva în lume se așază. Devine mai clar, mai sigur, mai cald.

Astăzi, bărbații din retreat au lucrat profund. Cu respect. Cu tăcere. Cu prezență. Am continuat cu un ritual de onorare a liniei masculine din neam – tați, bunici, strămoși, parteneri, băieții noștri și cei ce vor veni. Am recunoscut acolo durere, absență, dar și forță, protecție, curaj. Apoi, fiecare bărbat a făcut în fața femeilor un gest de reverență de cavaler, simplu, demn, tăcut. O plecăciune din inimă. Un gest care nu cere nimic, doar recunoaște.

În aceastǎ zi, fiecare femeie din grup s-a adresat bărbaților cu apelativul Soare. Și a fost firesc. Pentru că, în prezența lor, ceva a început să strălucească diferit.

Am avut un clopot. De fiecare dată când un bărbat simțea în corp energia vieții, o emoție adâncă, o recunoaștere, o undă de vitalitate, îl bătea. Sunetul acela blând a devenit chemare, ancorare, mărturie.

Am lucrat în constelații familiale, unde firul masculin a fost dus mai adânc. Cu grijă. Cu adevăr. Vindecarea nu a fost grăbită. Doar văzută.

În mijlocul acestei lucrări, un cuplu a fost nevoit să plece, chemați în alt loc de viață. Chiar și așa, au continuat să aparțină tribului nostru, nu ca o absență, ci ca o prezență simțită, așezată undeva în câmp.

A fost o zi în care nu am învățat nimic nou. Doar ne-am adus aminte că energia masculină, atunci când este onorată, nu rănește. Ci susține, luminează și dă sens. Și asta schimbă tot

01/08/2025

Cum a fost a 3-a zi din retreatul Călătoria spre Reîntregire?

Fiecare dintre noi are o poveste. Uneori dureroasă, alteori tăcută, adesea uitată. Dar toate poveștile noastre pornesc din același loc: din rădăcini. Așa cm stejarul crește în tăcere, dar se hrănește din adânc, și noi trăim în prezent, purtând în noi trecutul, al nostru și al celor dinaintea noastră.

Stejarul din curtea pensiunii e mai mult decât un copac. E martor și simbol. Privindu-l, am simțit că acolo începe și cartea mea În adâncul sufletului, născută tot din lucrul cu constelațiile familiale. Stejarul m-a învățat că nu putem urca spre lumină fără să coborâm mai întâi în rădăcini. Că vindecarea vine din recunoaștere, nu din respingere. Că, indiferent cât ne-am îndepărta, rămânem legați de părinți, de neam, de acel fir invizibil care susține viața.

Astăzi am deschis spațiul constelațiilor familiale, un spațiu de siguranțǎ, de simțire, de așezare. Fără judecată. Fără graba de a repara. Doar cu prezență.

După-amiaza, pe la ora 5, natura ne-a oferit o surpriză: o ploaie caldă de vară a pornit brusc, ca o binecuvântare. Am lăsat deoparte programul și, spontan, am sărit cu toții în piscina pensiunii, râzând, eliberând, simțind pur și simplu viața. Când ploaia s-a oprit, cerul ne-a făcut un dar: un curcubeu complet, arcuit peste dealuri. Atunci ne-am dus în ciubarul uriaș, încălzit, în care 24 de suflete au uitat de timp.

A fost o zi în care ne-am întors la esență la rădăcini, dar și la bucuria simplă a prezenței împreună. O zi în care am înțeles că vindecarea poate fi și profundă, și jucăușă. Și că viața, ca stejarul, cere doar un singur lucru de la noi: să ne deschidem spre lumină.

31/07/2025

Cum a fost a 2-a zi din retreatul Călătoria spre Reîntregire?

A fost o zi în care ne-am apropiat de corp, nu ca să-l înțelegem, ci ca să fim în el. Am început în rouă și în pijama 😊, cu pașii goi pe iarbă, într-o practică somatică, coborând atenția în locuri pe care le ignorăm, inima, plămânii, ficatul, rinichi, creier. Nu pentru a le schimba, ci pentru a observa ce e deja acolo.

Corpul spune adesea ceea ce nu putem pune în cuvinte. În greutăți, tensiuni, respirații întrerupte. Inconștientul nu are discurs, are limbaj emoții, reacții corporale, tăceri, gesturi, ritualuri. Astăzi, am început să-l ascultăm.

Ne-am apropiat de ideea că oricât de mult am lucra cu mintea sau emoțiile, fără o conexiune vie cu corpul, nu există vindecare. Doar reciclarea acelorași idei.

Am început să recunoaștem acele mesaje subtile ale inconștientului care se arată în cm ne încordăm, cm respirăm, ce evităm. Și că fără trup, integrarea nu are unde să se așeze.

După-amiaza am lucrat în cercuri separate.

Femeile au creat un spațiu de grijă, pieptănându-se în tăcere, ca un gest moștenit. Atingerea a fost simplă, negrăbită, dintr-un timp mai vechi decât noi. În ritualul pântecului, am stat cu tot ce a fost dus de generații: rușine, frică, așteptări. Le-am simțit fără să le reparăm.

Bărbații au construit un totem. Nu ca obiect, ci ca o formă vizibilă a unui proces interior. A fost un act de proiecție simbolică, în care ceea ce este vag înlăuntru a fost adus afară, într-o imagine coerentă. Un gest de ancorare psihică, de delimitare a sinelui conștient. Fiecare piatră, ramură sau frunză a devenit o alegere simbolică: ce las în urmă, ce chem mai aproape, ce parte din mine cer să se manifeste.

Seara, în ritualul de Lună Nouă, ne-am așezat cu intențiile în palme și le-am încredințat unei pietre. Focul a fost martor. Luna, deși ascunsă, a fost acolo. A fost o zi în care am început să coborâm, încet, din minte în corp.

Psiholog Dr. Hedi Hoka

03/09/2025

02/09/2025

19/08/2025

12/08/2025

06/08/2025

06/08/2025

05/08/2025

04/08/2025

03/08/2025

02/08/2025

01/08/2025

31/07/2025

Address

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category