Fox Therapy

24/10/2025

Unele cercetări privind relațiile de cuplu, au demonstrat că putem trece peste o despărțire, după încheierea unei relații de cuplu în doar trei luni de zile.

Aceste metode/ tehnici se pot pune în aplicare dacă ne dorim să depășim acea perioadă de "doliu" foarte repede.

Regulile sunt foarte stricte. Câteva exemple:
- reduc total contactul fizic cu fostul partener de cuplu
- reduc total contactul vocal, scris, orice înseamnă social media, text etc.
- pun deoparte orice obiect care îmi amintește de acesta
- nu mai vorbesc cu prietenii comuni despre acesta
- reduc tot ce are legătură cu acesta

Regulile sunt foarte stricte, foarte greu de pus în practică, însă pentru mulți dintre noi ar fi foarte dificil să trecem atât de repede peste o despărțire în care am investit un bagaj de energie și emoții pe toată relația pe care am avut-o cu acea persoană.

Cu toate acestea rata succesului, conform cercetărilor, este de 71%.

Nu este imposibil, deși este foarte dificil.

Tu, care crezi că este cea mai bună metodă de a trece peste o despărțire, ce simți că te-ar ajuta, ce crezi că este mai sănătos pentru a te simți "vindecat"?

22/10/2025

26/09/2025

Atunci când suntem supărați, plini de furie din varii motive și ne certăm cu cei dragi, cuvintele pe care le rostim, le adresăm, jignirile, pot afecta viața celorlați.

19/09/2025

Mulți oameni, înainte de a începe un proces psihoterapeutic, sau chiar după ce-l încep, își fac griji în legătură cu acesta. Unii clienți chiar au trecut prin diferite experiențe și este firesc să aibă temeri înainte de a (re) începe un proces terapeutic...

Griji precum:

Voi fi judecat/ă?
Îmi vă spune că sunt nebun/ă , că ceva nu e ok cu mine?
Va trebui să spun totul din prima? Îmi ajunge 1h să spun tot ce am pe suflet?

Adevărul este că, psihoterapia nu este despre a de "repara". Nu ești o mașină/ un robot, pentru a avea nevoie de "reparații".

Ca și psihoterapuet, nu te voi grăbi, nu te voi diagnosita, nu te voi pune într-o "cutiuță" și nicidecum nu mă voi preface că am toate răspunsurile la mine.

Ca și psihoterapeut, nu voi...:

Nu voi avea toate răspunsurile
Nu voi încerca să te "repar"
Nu mă voi raporta la tine că la un diagnistic/ o etichetă
Nu te voi judeca pentru povestea ta/ întâmplările și comportamentele/ acțiunile tale
Nu te voi forța să spui/ împărtășești mai mult decât simți și ești pregătit/ă
Nu voi forța limitele/ granițele pe care le ai

Ca și psihoterapeut, voi...:

Voi accepta ceea ce văd, te voi accepta așa cm ești
Voi avea grijă să te asigur că ești blocat/ă și nu stricat/ă, că este doar o etapă
Voi avea răbdare să stăm în acea stare sau chiar ne vom întoarce la amintiri neplăcute, deși va fi greu pentru tine, uneori
Voi fi acolo ca și suport, ghid să iți găsești/ redescoperi propiile resurse interioare
Voi fi acolo prezentă/ implicată activ doar pentru tine, în timpul ședințelor noastre de tearpie
Vom sărbători împreună toate reușitele tale

Psihoterapia este despre a ne conecta din punctul în care ne întâlnim și de a începe procesul terapeutic, chiar din acel punct, despre a te accepta exact așa cm ești și că e importnat să înțelegi că nu trebuie să "cari" toate aceste "greutăți" singur/ă .

Știu cu siguranță că și psihoterapeutul meu a fost cu adevărat alături de mine în acele momente grele pe care le-am avut pe parcursul procesului meu terapeutic...

Care este experiența ta despre ceea ce face/ va face sau nu, terapeutul tău?

În calitate de psihoterapeut, ce ai mai adăuga?

10/09/2025

„Astăzi, 10 septembrie, marcăm Ziua Mondială de Prevenire a Sinuciderii. Această zi a fost instituită în 2003, de către Asociația Internațională pentru Prevenirea Sinuciderii și Organizația Mondială a Sănătății, cu un mesaj esențial: sinuciderea poate fi prevenită.

Și totuși… în fiecare an, peste 700.000 de oameni își pierd viața prin suicid. Este a patra cauză de deces la nivel global în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani. În spatele acestor cifre se află vieți, familii, comunități întregi.

Ceea ce face prevenirea atât de importantă este faptul că, de multe ori, cei care suferă… nu vorbesc despre asta.
Din rușine. Din frică. Din stigmatizare. De aceea… schimbarea narațiunii este cheia.
Și acum întrebarea firească: Ce putem face fiecare dintre noi?

Să fim atenți la semnalele de alarmă: retragere socială, schimbări bruște de comportament, expresii de disperare, pierderea interesului pentru lucruri care înainte contau. Să îndrăznim să punem întrebări directe, chiar dacă ne este teamă. „Te gândești că viața nu merită trăită?” - o astfel de întrebare poate deschide o ușă spre ajutor.
Să fim dispuși să ascultăm cu empatie.

Fără judecată. Fără a minimaliza durerea. Foarte important, să îndrumăm spre ajutor specializat: psihoterapie, linii de suport, medicul de familie sau serviciile de urgență atunci când e nevoie.

Un simplu mesaj - „Sunt aici pentru tine” - poate face diferența dintre cineva care se simte singur… și cineva care simte că mai are un motiv să rămână.

Astăzi, mai mult ca oricând, vă invit să reflectați la acest lucru: Fiecare dintre noi poate fi o punte între disperare și speranță.

Împreună, putem preveni!